Un Summit cu două ţinte

Pentru prima oara în istoria UE, avem un Summit care are o perspectivă dublă. Prima, desigur, o constituie un acord asupra bugetului european. Cu un nou plan de reduceri care nu convine nimănui şi care, într-un final încă greu de prevăzut, ar trebui să-i mulţumească pe toţi.

E de văzut dacă, aşa cum se spune pe culoarele de la Bruxelles, Summitul va fi, în fapt, rezultatul direct al unui acord franco-german şi care să consfinţească astfel puterea acestui "hard core" de a imprima o direcţie deciziei poltice la nivel european.

Problema e că, alături de o declaraţie de principiu asupra căreia toata lumea e de acord, "trebuie să facem economii", nimeni nu vrea ca procesul să-i afecteze şansele de acces la fondurile europene şi cele de coeziune, să nu reducă subvenţiile pentru fermieri, să nu minimizeze şansele politicii de sprijin social direct pentru reinserţia şomerilor în cadrul procesului de incluziune socială etc.

Plus că perspectiva îngheţării sau a reducerii bugetelor zugrăveşte şi perspective deloc roz pentru funcţionarea  instituţiilor europene, funcţionarii de la Consiliu fiind miercuri în grevă pe acest subiect.

Sigur că e vorba despre o decizie politică vitală pentru anii care vin şi bătălia este pe masură.

Dar nu e nimic în raport cu cealaltă discuţie, cea legată de perspectiva unui "brit-exit" cu care ameninţă premierul Cameron în cazul în care exigenţele Marii Britanii nu vor fi satisfăcute şi ţării sale nu-i vor fi acordate privilegiile cerute.

Mulţi se îndoiesc că lucrurile ar putea merge atât de departe, dar există şi voci care tratează cererile britanice drept "un şantaj prea mult" şi spun că atmosfera este deja supra-încălzită. Context în care, ştiind că se va încerca orice pentru evitarea unui alt blocaj pe buget, liderii europeni ar putea face gesturi neaşteptate.

Ceea ce ar însemna, la limită, că vor trebui să discute şi despre adoptarea în regim de urgenţă a unui cadru juridic specific pentru descrierea condiţiilor şi mai ales a consecinţelor politice şi economice ale ieşirii unei ţări, fie din zona Euro fie, pur şi simplu, din UE.

Oricum, ceea ce este limpede este, că dacă liderii politici europeni ar putea fi de acord să facă pe plac britanicilor de teama unei perspective reale de schimbare a confirguraţiei UE, atunci vor deschide o cutie a Pandorei din care fiecare îşi va putea scoate monstrul său, odată cu eventuala permisiune de renegociere a Acordurilor de aderare.

Asta cere premierul Cameron acum, dar dacă se va crea un precedent, absolut toate ţările membre vor avea ceva de cerut sau de modificat, provocând un haos total pe termen scurt şi mediu.

Sunt zile foarte tensionate pentru că, foarte limpede, motorul franco-german a ţinut să iasă în faţă cu o dimensiune constructivă european (vezi discursul lui Francois Hollande la Strasbourg) versus ceea ce este prezentat ca demersul anti-european al lui Cameron.

Sunt zile complicate, dar putem fi mândri că acum s-a auzit şi vocea României propunând ceva, doamna Macovei cerând şi pentru Croaţia un mecanism de monitorizare post-aderare ca pentru România şi Bulgaria, creându-ne astfel un nou prieten de nădejde în UE, pe principiul că şi ei au o capră.

Alfel, despre toate cele de am vorbit până acum, nimic din partea politicienilor noştri, preocupaţi de altceva, uitând complet că, zilele viitoare, şi soarta noastră se joacă la Bruxelles.