Un şofer a deturnat şi incendiat un autobuz cu 51 de elevi în Italia. Cum şi-a motivat gestul extrem bărbatul care a spus că „nimeni nu va supravieţui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autobuz în care se aflau 51 de elevi a fost deturnat de şofer şi apoi incendiat pe o autostradă de lângă Milano. Poliţia a reuşit să salveze copiii înainte ca flăcările să cuprindă autobuzul, relatează BBC.

Copiii au fost salvaţi după ce ferestrele autobuzului au fost sparte. 14 persoane au fost afectate de fumul inhalat, dar nu există răniţi grav.

Şoferul este un cetăţean italian de 47 de ani originar din Senegal. El ar fi spus: „Nimeni nu va supravieţui.”

Procurorul-şef din Milano a declarat că a fost un „miracol” că au supravieţuit, „putea fi un masacru”, mai ales că unii dintre copii fuseseră legaţi. 

„Este un miracol, ar fi putut să fie un carnagiu. Carabienierii au fost excepţionali cum au blocat autobuzul şi au scos toţii copiii“, a declarat pentru presă procurorul din Milano Francesco Greco.

Un profesor aflat în autobuz a declarat că suspectul era cunoscut pentru furia sa faţă de politica italiană privind migranţii. Potrivit unor relatări, bărbatul ar fi strigat: „Opriţi uciderile de pe Mediterană“, el vrând să-i răzbune pe migranţii ce mor în drumul spre Europa.

Potrivit avocatului său, bărbatul a spus, în timpul interogatoriului, că ”voia să facă un gest zgomotos pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor politicii migraţiei”.

”Eu am pierdut trei copii pe mare”, a declarat şoferul în timpul luării de ostatici, potrivit mărturiei unui adolescent, difuzată pe site-uri ale presei italiene.

Sofer autobuz Italia FOTO Twitter

Şoferul de autobuz a fost arestat FOTO Twitter 

Şoferul a devenit cetăţean italian în 2004 şi are antecedente penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi abuzuri asupra copiilor. 

Ousseynou Sy, în vârstă de 47 de ani, „a acţionat ca un lup solitar”, fără legături cu islamismul radical, a apreciat, într-o conferinţă de presă şeful celului antiteroriste de la Milano Alberto Nobili.

Faptele sale erau ”premeditate” de mai multe zile. ”El voia ca întreaga lume să vorbească despre povestea sa”, a declarat el.

Bărbatul a postat pe YouTube o înregistrare video în care îşi explică fapta şi pentru a ”spune Africa, ridică-te”, atât unor africani de la Crema, în apropiere de Milano, cât şi Senegalului.

Divorţat de soţia sa italiană, el are doi copii adolescenţi.

Cei 51 de elevi de la un colegiu din Crema călătoreau în cadrul unui fel de ieşire sportivă, împreună cu trei însoţitori, atunci când şoferul a schimbat brusc drumul, miercuri, îndreptându-se către Aeroportul Linate. Luarea de ostatici a durat aproximativ 40 de minute.

Desfăşurarea incidentului

Autobuzul în care se aflau adolescenţii din două clase, însoţiti de câte un profesor, şi-a schimbat ruta,  mergând pe un drum lăturalnic şi părând a se îndrepta către aeroportul Linate, spun martorii.

Şoferul s-ar fi adresat pasagerilor, ameninţându-i cu un cuţit, moment în care un băiat a reuşit să alerteze poliţia de pe un telefon. „A fost înfricoşător. A aruncat benzină pe jos, ne-a legat şi ne-a luat telefoanele, dar unul a căzut pe jos şi am reuşit să-l iau şi să sun la poliţie”, a povestit unul dintre elevii din autobuzul groazei.

Şoferul s-a izbit de un parapet după ce maşinile poliţiei au încercat să îl oprească. Agenţii de poliţie au spart geamurile şi i-au ajutat pe elevi să iasă din autobuz, în timp ce şoferul a ameninţat că se sinucide. El a fost arestat după ce a stropit autobuzul cu benzină şi i-a dat foc. 

Autobuz Milano FOTO AFP

FOTO AFP

Ministrul de interne Matteo Salvini a declarat că bărbatul avea cazier judiciar pentru şofat în stare de ebrietate şi agresiune sexuală şi a sugerat că era nepotrivit ca el să lucreze ca şofer pe un autobuz şcolar. Şoferul este acuzat de răpire şi tentativă de ucidere în masă. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite