Am în faţă un articol semnat de Sonia Imseng şi publicat în ediţia online a unui prestigios ziar elveţian, Le Temps. Subiectul, în raport cu realitatea de percepţie socială din România, este unul SF dar, în acelaşi timp, mi se pare că marchează cu exactitate prăpastia care există şi se adânceşte continuu între două modelul nostru de concepţie absolut la întâmplare asupra modului în care se administrează „arhitectura complexă a unei aglomerări urbane“ şi cea din Europa, din acea Europă de care guvernanţii noştri actuali ne îndepărtează voios şi cu o tragică inconştienţă.

Consiliul municipal al oraşului Lausanne - aflăm din acest articol - a decis să-l numească pe Yann Rod (45 de ani) în calitate de responsabil cu problemele oamenilor în vârstă, seniorii, post pe care-l va ocupa începând cu 1 septembrie. „Misiunea sa va fi să conducă punerea în aplicare a 31 de măsuri în favoarea populaţiei de peste 65 de ani (adică 15% din populaţia oraşului Lausanne) cu sprijinul unei mari structuri interne, transversale şi verticale, din cadrul structurii actuale administrative. Va conduce şi o comisie consultativă alcătuită din membri al Consiliului comunal, ai asociaţiilor de seniori şi din specialişti. Printre măsurile pe care va încerca să le concretizeze figurează teme precum accesibilitatea la spaţiul public, promovarea benevolatului sau integrarea în societate a seniorilor. Aceste teme răspund recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi finalizează o acţiune de tip participativ între municipalitate şi acţiunile active în legătură cu această categorie de populaţie“.

Este însă doar un exemplu între alte zeci şi zeci de programe naţionale, regionale sau locale care au debutat în ultimii ani în ţările civilizate în Europa, acolo unde majoritatea politicienilor au înţeles de generaţii că datoria lor chiar este să se pună în slujba naţiunii, cu atât mai mult acum când se produc mutaţii ireversibile şi care vor afecta în profunzime reţelele de supravieţuire. Iar una dintre temele vitale (şi la asta s-a simţit obligată să răspundă şi municipalitatea din Lausanne) este subliniată într-un raport publicat anul trecut, pe 8 februarie, de OMS sub titlul „Îmbătrânirea şi sănătatea“.

Datele prezentate aici arată că există - unii cercetători spun că este cel mai relevant proces la scara umanităţii - un proces foarte activ de îmbătrânire a populaţiei care va schimba modul de organizare a societăţii, gândirea privind organizarea pieţelor muncii, proiecţia unei noi arhitecturi sociale complexe care să răspundă nevoilor acestei clase sociale din ce în ce mai numeroase şi care rămâne mult timp activă, schimbând canoanele de comportament în care a crescut chiar şi generaţia care are cum 30-45 de ani.

Iată concluziile celor de la OMS:

- între 2015-2050, la nivel mondial, urmează să se dubleze numărul celor care vor avea 60 de ani şi peste, trecând de la nivelul de 12% la cel de 22%;

- până în anul 2020, numărul persoanelor în vârstă de 60 de ani şi peste îl va depăşi pe cel al copiilor de sub 5 ani;

- în anul 2050, 80% dintre persoanele în vârstă vor trăi în ţările cu venit redus sau intermediar;

- procesul îmbătrânirii populaţiei este cu mult mai rapid decât în trecut;

- toate ţările trebuie să înţeleagă aceste provocări majore şi, în consecinţă, să-şi pregătească sistemele sociale de sănătate şi să profite la maximum de această mutaţie demografică.

În acelaşi timp, la nivelul UE în special, în acele ţări cu programe sociale avansate (lână noi, Ungaria sau Polonia) a început şi aplicarea unor programe sociale complexe care să garanteze modul de viaţă al seniorilor, inclusiv prin penalizarea severă a cazurilor în care aceste persoane (aflate în categoria „dependenţă medie sau severă“) sunt maltratate, ignorate sau netratate corespunzător în centrele sociale. În urmă cu mai mulţi ani, mai precis la finele anului 2010, am participat la lansarea unui document extrem de interesant, preluat de atunci şi aplicat de multe municipalităţi din UE „Carta europeană a drepturilor şi responsabilităţilor persoanelor în vârstă care necesită îngrijiri şi o asistenţă de lungă durată“, proiectul EUSTaCEA, relizat cu sprijinul progamului Daphne III. Dacă, vreodată, pe responsabilii noştri îi vor interesa prostii din astea, iată aici ghidul respectiv.

Sunt ţări unde guvernul subvenţionează publicarea altor tipuri de ghiduri, unele care îmi par deosebit de utile în imediat, cum ar fi cel al „alimentaţiei seniorilor“, inclusiv cu reţete pentru cele mai diverse preparate imaginabile, cu indicarea componentelor alternative, fructoza spre exemplu, sau de tipurile de seminţe care pot aduce un complement în tratarea diverselor afecţiuni etc. Am participat la o sesiune de informare în Finlanda unde s-au prezentat soluţii care mi s-au părut absolut excepţionale privind „excursiile-aventură“ organizate pentru seniori cu costuri absolut minimale, ideea fiind refacerea atmosferei „foc de tabără“ într-o locaţie apropiată de oraş, într-o deplasare de maximum 3 zile şi două nopţi, corturile fiind ale primăriei şi asistenţa medicală fiind asigurată prin contribuţia benevolă a personalului de la unitatea medicală din localitate, cu închirierea unei ambulanţe plătite din fondurile asociaţiei caritative care organizează excursia.

Toate acestea mi se par a fi semnele unei preocupări politice responsabile derivată din ceea ce înseamnă în mod real ştiinţa şi arta de a guverna, la modul predictibil şi întărind astfel rezilienţa sistemelor sociale. Nu cred că ar fi imposibil ca aceste lucruri să se petreacă şi în România ideală de mâine. De ce nu, îmi tot zic cu o speranţă din ce în ce mai întristată de şocul cu realitatea unei mizerii sociale pe care, din păcate, o promovăm cu certitudinea celor care nu se pot desprinde din noroaiele Fanarului. Nu ne obligă însă nimeni să rămânem acolo.

Cine ştie?