Nu era sigur că va avea singur majoritatea. A obţinut-o. Victoria e cu atât mai spectaculoasă cu cât unul dintre aliaţii săi din ultimii ani, Ilir Meta, liderul Mişcării Socialiste pentru Integrare (MSI), a participat la alegeri separat de socialişti. Aceştia l-au sprijinit în urmă cu câteva săptămâni să fie ales şef al statului - în urma a patru tururi de scrutin (din cinci câte sunt posibile, înainte de dizolvarea legislativului) -, dar imediat după aceea cei doi lideri au intrat în conflict. Vom avea astfel o coabitare între două tabere care redescoperă adversitatea din urmă cu 5-6 ani.

Atunci, Meta era aliat cu Partidul Democratic, principala forţă de opoziţie la Partidul Socialist. Şeful democraţilor, Lulzhim Basha, a fost eroul unor crize politice: atât în a doua parte a lui 2014, cât şi din februarie în mai a.c., formaţiunea sa a boicotat lucrările legislativului, acuzându-i pe socialişti că tolerează corupţia şi traficul de canabis. Principalul rezultat al presiunii exercitate de către opoziţie a fost adoptarea, acum doi ani, a unei legi de de-penalizare a vieţii politice. Aceasta interzice unei persoane condamnate definitiv să candideze în alegeri. Unul ca Liviu Dragnea n-ar putea fi candidat în Albania...

La urne, alegătorii n-au apreciat, însă, candidaţii susţinuţi de Basha. Inclusiv unii dintre suporterii tradiţionali ai PD au fost derutaţi de încheierea, pe 18 mai, a unui Acord între socialişti şi democraţi, care a făcut posibilă, de fapt, organizarea scrutinului din 25 iunie. În baza înţelegerii, PD a putut numi un vice-premier şi şase miniştri în guvernul condus de Rama, dar şi şeful Comisiei Electorale Centrale. Susţinut atât de către UE, cât şi de către Statele Unite, Acordul a fost aplicat în mod riguros. Ceea ce a dus la aplanarea tensiunilor cu care se obişnuiseră albanezii în vreme de campanie. Numai că unii votanţi ai PD ar fi vrut mai mult conflict şi mai multă pasiune. N-a fost să fie...

O altă noutate în competiţia electorală din 2017 este dispariţia afişajului care acapara - aşa cum se întâmpla şi la noi, până de curând - întreg spaţiul public. S-a interzis, de asemenea, campania plătită la televiziune, posturile private fiind obligate să acorde timp de antenă tuturor formaţiunilor politice, proporţional cu reprezentarea lor în Parlament. Democraţia a devenit plictisitoare, au zis unii albanezi. Adevărul e că scrutinul a fost calm. În secţiile de vot prin care am trecut, nu am remarcat incidente. Dar nici prea mulţi alegători. Participarea a coborât sub 50 de procente. Trebuie spus, însă, că aceasta e calculată luându-se în seamă totalul populaţiei albaneze, inclusiv sutele de mii care au părăsit ţara şi muncesc în Italia, Elveţia, Marea Britanie. Grecia etc. Dar albanezii nu pot vota în străinătate, aşa că rata celor prezenţi la urne e diminuată.

Legea interzice unei persoane condamnate definitiv să candideze în alegeri. Unul ca Liviu Dragnea n-ar putea fi candidat în Albania...

Rezultatele ne arată un legislativ cu trei partide mari - având 74 (PS), 43 (PD) şi respectiv 19 mandate (MSI) - şi două minuscule, care împart restul de patru fotolii din parlamentul unicameral de la Tirana. Peisajul politic e mult simplificat, dacă ne gândim că acum un deceniu erau 12-13 partide. Faptul că alegerile s-au ţinut în bune condiţii e un argument în favoarea deschiderii negocierilor de aderare cu Tirana. Albania e candidată din iunie 2014, după ce a aşteptat cinci ani ca solicitarea să-i fie luată în serios. Din decembrie 2016, Comisia a recomandat începerea negocierilor, însă ţările din Consiliul UE au cerut ca mai întâi să fie implementate cele 5 priorităţi stabilite în noiembrie 2013, şi care privesc reforma administraţiei publice, independenţa justiţiei, ca şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.