O dezvăluire publicată de cei de la The Guardian are efectul unei bombe de mare capacitate deoarece dezvăluie o situaţie de o gravitate extremă, încălcare evidentă şi de mare amploare a regulilor europene şi internaţionale în ce priveşte cooperarea dintre sistemele de poliţie şi de justiţie în scopul luptei împotriva criminalităţii de toate categoriile. Un gen de situaţie care, dacă ar fi fost vreodată detectată în cazul României, spre exemplu, ar fi fost instantaneu prezentată şi blamată ca încălcare a sistemului de valori pe care este construit spaţiul european şi s-ar fi propus măsurile extreme cuvenite unei ţări care tot nu reuşeşte să iasă di spaţiul comportamentelor josnice imprimate de comunism în memoria colectivă.

Iată faptele relatate de ce cei de The Guardian în articolul semnat de Martin Beckford şi Daniel Boffey.

Ei acuză că Marea Britanie nu a transmis datele pe care le deţinea despre 75.000 de răufăcători având altă naţionalitate decât cea britanică, ignorând cu bună ştiinţă obligaţia de cooperare internaţională, astfel încât, tip de 5 ani, datele respective nu au ajuns în bazele de date ale ţărilor europene de unde proveneau persoanele respective, totul din dorinţa de a nu face rău reputaţiei UK în capitalele europene.

Scandalul este imens. Şi pe bună dreptate, deoarece, în Europa şi în lume, în ultimul deceniu, a existat o presiune legislativă enormă pentru a se crea cât mai multe şi mai eficiente canale de cooperare între bazele de date ale sistemelor de justiţie şi poliţieneşti, inclusiv cu decizia privind asigurarea accesul liber şi instantaneu al operatorilor autorizaţi din diverse ţări atât la baze de date comune tip Interpol şi Europol cât şi, acum, la cele naţionale. Ideea era tocmai de a crea o reţea informativă comună care, pe lângă funcţionalitatea ei primară, aceea de a prezenta imediat un profil complet al oricărui infractor, să aibă şi un rol în asigurarea activităţilor preventive în raport cu personale respective. Foarte important deoarece, în momentul în care se lansează o căutare pe o persoană sau pentru determinarea cercului de suspecţi într-un anume tip de infracţiune, poliţia dintr-o ţară consultă în primul rând baza de date pentru a căuta o eventuală legătură care să ridice suspiciuni, coroborând-o cu datele din fişierul central care adună şi datele venite de la foarte multe dintre sistemele non-europene.

Problema are două aspecte.

Pe de o parte, este limpede că s-a produs o eroare de o deosebită gravitate în sistemul informatizat care nu a fost descoperită timp de 5 ani, timp în care „una din trei alerte asupra unor răufăcători – potenţial incluzând ucigaşi şi violatori – nu au fost trimise către Statele membre. Autorităţile din ţările europene nu au fost informate de crimele comise, nu au fost informate privind sentinţele date de justiţia britanică în aceste cazuri sau asupra riscurilor pe care persoanele condamnate le reprezintă pentru societate. Din cauza faptului că aceste date nu au fost transmise, este posibili ca unii criminali primejdioşi să fi putut să plece acasă în ţările de origine fără ca prezenţa lor să fi fost notificată în mod corespunzător autorităţilor naţionale”.

Sigur că e grav, dar, iniţial, era vorba doar despre o eroare tehnică. A doua parte a poveştii relatate de cei de la The Guardian ne prezintă însă adevărate dimensiune a scandalului. Imediat după ce, în luna mai a anului trecut, dimensiunea problemei fusese prezentată într-o reuniune a specialiştilor din Criminal Records Office ( ACRO ) privind soarta dosarelor în cauză, s-a spus că ar exista „o nervozitate la nivelul Home Office în ce privişte trimiterea de notificări mai vechi care să meargă până în 2012, dată fiind riscurile reputaţionale pe care le-ar putea avea o asemenea acţiune”.

Un scandal în curs de desfăşurare pentru care se cere o anchetă amănunţită, mai ales că se leagă de un altul, analizat de către Comitetul pentru justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European care a luat în discuţie dovezi privind „violarea deliberată şi abuzul” de către cei din UK a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS), bază de date folosită de poliţie şi paza de frontieră. Concluzia este că autorităţile britanice a făcut copii „ilegale”, complete sau parţiale, ceea ce se spune într-un raport european că ar reprezenta „riscuri serioase şi imediate pentru integritatea şi securitatea bazelor de date SIS”.

Aici intervine şi discuţia despre cooperare viitoare şi nivelul de încredere care va exista între Statele Membre şi UK, chestiune crucială din moment ce Marea Britanie nu va mai fi membră EUROPOL şi, în consecinţă, discuţia priveşte modul în care se va face un eventual schimb de informaţii prin care să fie alimentat atât sistemul britanic, devenit independent şi lucrând cu criterii propri, cât şi cel UE, European Criminal Records Information Exchange System.

Problema, cred, ar trebui discutată şi de ai noştri, sigur după ce se termină ciclul normal al venirii la putere, adică demiterea „foştilor” şi aducerea alor noştri. Ar fi extrem de utilă, cred că ar fi chiar vitală, o analiză serioasă asupra dosarelor care au rămas netransmise nici până acum, mai ales că datele există ca atare în UK. Vor vrea britanicii să coopereze cu noi într-un asemenea caz care, până la urmă, ţine direct de securitatea naţională, şi să ne spună câte cazuri de violatori, criminali sau delicvenţi periculoşi nu au fost anunţaţi autorităţilor de la noi? Asta ar putea cere Ministerul nostru de interne sau (dar aici sunt foarte puţine speranţe), s-ar putea mobiliza grupul nostru de europarlamentari sau chiar, cine ştie, Ministerul de Externe.

Sau nimeni, tocmai pentru a nu supăra pe nimeni.