Un român s-a spânzurat în penitenciarul din Bergamo în condiţii suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Închisorile italiene au mai făcut o victimă printre deţinuţii români. Silviu Preda (41 de ani) s-a spânzurat acum două săptămâni în penintenciarul din Bergamo (Milano).

Silviu Preda (41 de ani) s-a spânzurat acum circa două săptămâni în celula lui din penitenciarul Bergamo (Milano), relatează o sursă care preferă anonimatul din interiorul puşcăriei. Românul fusese arestat din luna martie pentru rele tratamente în familie, dar niciunul dintre deţinuţi nu ştia dacă în momentul sinuciderii fusese condamnat sau nu, relatează în exclusivitate adevarul.it.

Gestul românului pare suspect întrucât pedeapsa prevăzută de acestă înfracţiune este de şase luni, iar în cazul în care este cumulată cu vătămări corporale grave poate ajunge la un maxim de trei ani. În cazul în care pedeapsa scade sub doi ani şi inculpatul nu are antecedente, se acordă pedeapsa cu suspendare, iar în cazul în care depăşeşte doi ani, arestul domicilar.

Preda comunica destul de des cu soţia lui, care l-a informat în timpul detenţiei că intenţionează să divorţeze şi că nu-i va permite arestul domiciliar la ea acasă. Se pare că aceastră ştire l-a dat peste cap pe român şi l-a determinat să se izoleze de ceilalţi. Potrivit aceleiaşi surse, românul a fost vizitat de de câteva ori de personalul Consulatului de la Milano, care i-a oferit asistenţă juridică.

Citeşte continuarea articolului pe adevarul.it

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite