Un război deja pierdut?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
harta isis 2

În luna mai a acestui an serviciile secrete americane avertizau, potrivit cotidianului Washington Post* (Guien 2015), că Europa urma să fie în curând ţinta unor atacuri armate din partea Statului Islamic, considerat capabil de a lansa atacuri superioare din punct de vedere calitativ celor de până acum.

Atacurile, susţinea raportul, urmau să fie efectuate de către combatanţi întorşi acasă din zonele de război din Orientul Mijlociu, consideraţi cei mai potriviţi pentru a atrage de partea lor în acest scop noi adepţi în propriile lor ţări.

Ei bine, cu toate că, după cum spun francezii, „un homme prévenu est un mort de moins”, s‑a întâmplat tocmai pe dos. Atentatele au avut loc, au reuşit şi au pus Europa pe jar, o Europă confruntată deja cu un fenomen migraţionist pe care nu ştie cum să îl gestioneze, aşa cum nu a ştiut să gestioneze nici prezenţa de până acum pe teritoriul său a comunităţilor musulmane încurajate să se stabilească pe continent şi naturalizate în deceniile următoare celui de-Al II-lea Război Mondial.

De fapt, europenii, cu excepţia ruşilor, poate, nu-i prea cunosc pe musulmani, iar cel mai puţin par să-i cunoască occidentalii care nu s-au gândit că pluriculturalismul, ideologia de bază a Europei unite, funcţională în cazul unor culturi care împărtăşesc tradiţii, valori şi idealuri comune, poate fi un eşec în cazul contactului cu alte culturi având tradiţii, valori şi idealuri diferite.

Iar rezultatele se văd: tot mai mulţi tineri musulmani, simţindu-se marginalizaţi de o societate pe care nu o înţeleg, îngroaşă rândurile Statului Islamic şi ale altor organizaţii de acest fel, singurele în stare să le ofere, în concepţia lor, dacă nu speranţa de care se simt lipsiţi în societăţile lor de origine sau adoptive, măcar posibilitatea de a „regla conturile”, de a se răzbuna împotriva nedreptăţilor şi a umilinţelor la care au fost sau cred că au fost supuşi ei sau membrii comunităţii lor. În plus, lipsiţi de un sentiment al apartenenţei la societatea în mijlocul căreia trăiesc, apropierea de islamism sau înrolarea în structurile sale armate conferă acestui gen de oameni, dincolo de avantaje materiale destul de substanţiale, un sentiment al utilităţii, necunoscut până atunci, precum şi o posibilitate de a ieşi în evidenţă prin faptele lor. Acesta este, de fapt, în linii mari, şi profilul general al teroristului islamic obişnuit de astăzi.

Pe acest fond, apariţia unui Stat islamic embrionar, bazat ideologic pe rememorarea unui trecut istoric aurit şi pe o speranţă de tip mesianic, atrăgătoare nu numai pentru mulţi tineri musulmani, ci şi pentru destui, din fericire încă nu foarte mulţi, tineri occidentali nemusulmani, cărora societatea nu reuşeşte să le ofere un orizont de aşteptare, poate pune multe probleme.

Antrenaţi în zone de conflict armat, îndoctrinaţi şi apoi trimişi înapoi în ţările adoptive, aceşti oameni, având în vedere faptul că sunt, în general, fişaţi şi urmăriţi, au misiunea principală de a recruta noi adepţi şi de a oferi asistenţă jihadiştilor străini infiltraţi, pericol devenit acum major odată cu migraţia musulmană cu care se confruntă Europa în prezent, din cauza faptului că, în ciuda oricăror măsuri de precauţie luate, este foarte greu să-i identifici pe toţi eventualii terorişti şi să le anticipezi mişcările. Căci, dacă unii sunt cunoscuţi, mulţi dintre ei nu sunt şi, în pofida tuturor eforturilor, niciun stat nu-şi poate proteja militar, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, toate spaţiile publice, atât de bine, încât să evite repetarea unor episoade sângeroase de tipul celui de la Paris.

Statul Islamic şi alte grupări jihadiste poartă împotriva Occidentului în primul rând un război psihologic, de tip divide et impera, iar Europa, unde numărul locuitorilor musulmani este în continuă creştere, în special prin spor natural şi prin emigraţie, dar şi prin convertire la islam, pare să fi devenit deja teritoriul lor predilect unde atacurile teroriste, susceptibile de a produce din ce în ce mai multă panică şi sentimente de intoleranţă făţişă, au drept scop nedeclarat transformarea cât mai multor musulmani, deocamdată în mare majoritate potrivnici lor, într-o veritabilă „coloană a V-a”.

Într-o astfel de situaţie, deosebit de complexă şi de complicată, Europa va trebui să se mobilizeze pe toate planurile, prin fapte concrete şi de durată, nu prin declaraţii inutile, să strângă rândurile aşa cum nu a reuşit să o facă până acum, să ia foarte în serios ameninţarea iminentă la care sunt expuse toate statele care o alcătuiesc, nu numai cele vizate deocamdată în mod direct de acţiuni armate, şi să aibă grijă să nu stingă cu benzină focul izbucnit în apropierea frontierelor sale. Simpla anihilare fizică a Statului Islamic în Siria şi nordul Irakului, fără combaterea lui la nivel ideologic prin măsuri reale şi coerente de ordin social, economic şi politic, nu va avea niciun rezultat pozitiv, căci, în tradiţia islamică, statul nu are graniţe geografice, el se deplasează odată cu comunitatea umană care îl alcătuieşte. Astfel, dispariţia sa nu va putea împiedica apariţia unui alt nucleu statal de acelaşi fel, în Europa, America sau oriunde se vor găsi, la un moment dat, condiţii propice înfiinţării sale.


*    Guien Thomas, „Attentats de Paris: ces services secrets étrangers qui ont alerté la France”, Metronews, 19.11.2015.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite