Profesorul Vladimir Iliescu, cel care a negat Holocaustul în aula Academiei Române, a fost dat afară de la o prestigioasă universitate germană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Istoricul român Vladimir Iliescu FOTO Academia Română
Istoricul român Vladimir Iliescu FOTO Academia Română

Profesorul român Vladimir Iliescu a fost dat afară de la o universitate din Germania, după ce, în timpul unui discurs public ţinut luna trecută la Bucureşti, a afirmat că nu a existat Holocaust în România, scrie agenţia de presă JTA. Afirmaţiile istoricului Vladimir Iliescu au încins spiritele şi în România la sfârşitul lunii trecute.

„Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic”. “În Regat, evreii au dus o viaţă normală, iar din cei deportaţi mulţi s-au întors”. “În România n-a fost Holocaust, doar persecuţii”. Aceste fraze s-au auzit joi, 14 februarie 2013, în Aula Academiei Române, în prezenţa academicienilor Ion Haiduc, Dan Berindei, Dinu Giurescu, Marius Sala, Cristian Hera, Valentin Vlad şi Păun Ion Otiman, care au ascultat perfect calmi discursul negaţionist al profesorului Vladimir Iliescu. La final, conducerea Academiei l-a aplaudat pe istoric, fără a contesta afirmaţiile făcute.

Dacă academicii români au tăcut în faţa acestor declaraţii, profesorii germani de la universitatea din Aachen au luat poziţie şi i-au reziliat contractul „imediat ce afirmaţiile făcute în faţa Academiei Române au devenit cunoscute”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei de învăţământ, care a adăugat că universitatea este „scandalizată” de vorbele lui Iliescu.

De altfel, universitatea din Aachen a dat publicităţii un comunicat în care afirma: „Universitatea se distanţează clar de afirmaţiile lui Iliescu, care nu fac dreptate oamenilor şi nici nu îndeplinesc standardele academice”.

„În ultimii ani, ţinea cursuri despre istoria Europei de Est, fără să fie plătit”, au menţionat cei de la universitatea germană. „Din câte ştim noi, Iliescu nu a publicat nimic despre Holocaust”, au adăugat reprezentanţii instituţiei de învăţământ.

Vladimir Iliescu, în vârstă de 87 de ani, a fost profesor suplinitor de Istorie Antică la RWTH Aachen din 1984, iar în 1993 a devenit cadru asociat al instituţiei.

JTA aminteşte că România, aliată cu Germania nazistă în perioada 1940-1944, avea o populaţie de 757.0000 de evrei înainte de cel de-al doilea Război Mondial. Potrivit muzeului israelian al Holocaustului, trupele româno-germane au omorât aproximativ 400.000 de evrei în zonele controlate de România, în timpul regimului lui Ion Antonescu.

Academia Română s-a disociat de opiniile exprimate de Iliescu

Imediat după izbucnirea scandalului pe marginea declaraţiilor lui Iliescu, Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului, a declarat pentru „Adevărul“ că „a fost vorba de o încercare de a diminua masiv responsabilitatea regimului Antonescu”, insultându-se astfel memoria victimelor. „Nu e primul derapaj de acest fel al Academiei Române”, a avertizat la momentul respectiv Ioanid.

„Academia nu suportă nici direct, nici indirect cuvintele rostite de domnul Iliescu”, a replicat Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, pentru „Adevărul”. O serie de dovezi ţin, totuşi, să-l contrazică pe preşedintele Academiei, în condiţiile în care instituţia a indicat că se disociază de opiniile exprimate în aula sa pe 14 februarie, dar nu a rostit niciun cuvânt despre încheierea relaţiilor instituţionale pe care le întreţine cu profesorul Vladimir Iliescu, reprezentant în Germania al unui institut aflat în subordinea Academiei şi membru în cadrul consiliului editorial al revistei Arhivele Totalitarismului, tipărită sub egida celui mai înalt for ştiinţific din România.

Liviu Rotman: „Se poate vedea la Vladimir Iliescu un plus de aroganţă şi un plus de cinism”

Într-o postare pe blogul său de pe adevarul.ro, Liviu Rotmandirector al Centrului de Studii Israeliene din SNSPA, susţine„Deşi cu o vechime respectabilă în activitatea ştiinţifică - mai puţin important este dacă autorul sentinţei are în mod formal, sau nu, titlul de profesor universitar la Universitatea din Aachen - domnul Vladimir Iliescu nu simte nevoia demonstraţiei. Pentru domnia sa, negarea sa este o axiomă!

„Nu contează, pentru domnul Iliescu, concluziile unui lung şir de lucrări ştiinţifice, a mii de documente publicate, nu contează mărturiile dramatice ale unor supravieţuitori ai trenurilor morţii sau ai deportarilor în Transnistria. Pentru universitarul Iliescu, toate acestea, o „minciună cosmică”. Domnia sa este foarte sigur pe el, o spune, cu subiect şi predicat, răspicat”

„Sigur nu este prima, şi din păcate, nici ultima, declaraţie negaţionistă. Ce particularizează totuşi, această declaraţie? Fireşte, se poate vedea, la Vladimir Iliescu un plus de aroganţă şi un plus de cinism. Dânsul ştie (cum, de unde, nu simte nevoia sa spună!) că în Romania lui Ion Antonescu evreii au trăit „…aproape normal.”

Vladimir Iliescu: Sunt mai competent să vorbesc despre Holocaust decât cei care îmi fac reproşuri

Într-un drept la replică acordat redacţiei „Adevărul”, Vladimir Iliescu afirma: „În ce priveşte competenţa mea în problematica evreiască, sunt nevoit să vă dau multe amănunte personale, ca să se vadă că eu sunt mai competent,  chiar decât cei care-mi fac reproşuri, deşi aproape toţi sunt evrei, iar eu nu sunt. Cunoştinţele mele despre evrei şi compasiunea mea pentru ei provin pe de o parte din biografia mea bucovineană, iar pe de altă parte, din cursurile mele despre Europa de Răsărit, ca şi din reuniunile ştiinţifice de specialitate cu această temă la care am participat”

Puteţi citi integral dreptul la replică mai jos

Luare de Pozitie

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite