Un primar din Ucraina a săpat sute de morminte pentru a convinge populaţia să respecte măsurile de izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Morminte săpate într-un cimitir din Dnipro FOTO EPA-EFE
Morminte săpate într-un cimitir din Dnipro FOTO EPA-EFE

Un primar ucrainean a pus să se sape sute de morminte din cauza epidemiei noului coronavirus şi cu scopul de a îndemna populaţia să respecte izolarea, o măsură controversată în contextul în care localitatea pecare o conduce - Dnipro - nu a înregistrat niciun deces, relatează AFP.

În total, 615 morminte au fost săpate în mai multe cimitire, iar 2.000 de saci mortuari etanşi au fost pregătiţi în această localitate industrială cu aproape un milion de locuitori, situată în zona central-estică, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a primăriei, Iulia Vitviţka.

Iniţiativa a fost lansată de către primarul Boris Filatov, un om de afaceri bogat, excentric, foarte activ pe reţele de socializare.

Celor care nu înţeleg mereu, (le transmit că) ne pregătim de ceea ce este mai rău”, a scris el pe Facebook la 2 aprilie, anunţând că vrea să sape aceste sute de morminte şi îndemnând locuitorii oraşului să se supună regulilor de izolare la domiciliu, adesea neglijate de populaţie.

„Fără nico exagerare, este o problemă de viaţă şi de moarte”, a tunat primarul, agitând astfel ameninţarea unei amenzi în valoare de 17.000 de hrivne (570 de euro) celor care nu se izolează. Este vorba despre o sumă foarte importantă în această ţară, una dintre cele mai sărace din Europa.

Iniţiativa sa a fost primită împărţit, în contextul în care Dnipro se înregistrează în mod oficial doar 13 cazuri de covid-19 şi niciun deces.

În total, în Ucraina s-au înregistrat 1.668 de bolnavi de covid-19, boala provocată de noul coronavirus, şi 52 de morţi.

Scriitorul popular Ian Valetov, în vârstă de 56 de ani, un locuitor al Dnipro, consideră că primarul are dreptate să acţioneze astfel şi să agite o „sperietoare”, pentru a-i îndemna pe cei pe care-i administrează „să adopte o abordare mai serioasă” faţă de pandemie.

Primarul a luat o măsură psihologică bună obligând oamenii să-şi imagineze cum vor fi puşi în aceste morminte”, a declarat pentru AFP Valetov.

Dacă oraşul este cruţat, „cu atât mai bine. Iar dacă - Doamne fereşte - are loc (hecatomba) - este mai bine să fii bine pregătit”, a adăugat el.

Ivan Krasikov, şeful unui ONG local care supraveghează activităţile primarului, este de altă părere. El denunţă „o criză de nervi a primarului”, incapabil să gestioneze situaţia.

În loc să-şi concentreze toate eforturile asupra pregătirii spitalelor” şi prevenţiei, „se vorbeşte doar de morminte”, îşi exprimă el indignarea.

Nu este normal”, iar acest lucru nu face decât să sporească panica”, declară el pentru AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite