Un preot polonez a exorcizat sute de copii aflaţi într-o tabără: „A fost foarte înspăimântător, ca într-un azil de nebuni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1000 de copii polonezi dintr-o tabără religioasă au fost traumatizaţi de un exorcism în masă efectuat asupra lor FOTO Daily Mail
1000 de copii polonezi dintr-o tabără religioasă au fost traumatizaţi de un exorcism în masă efectuat asupra lor FOTO Daily Mail

Sute de copii dintr-o tabără religioasă menită a sărbători Postul Paştelui au fost şocaţi până la lacrimi atunci când, în loc să cânte şi să se roage, preotul a condus un exorcism în masă asupra lor, informează „Daily Mail“. „Dumnezeu intră în sufletele lor şi izgoneşte diavolul“, a spus preotul copiilor care încercau să-şi ajute colegii leşinaţi.

1000 de copii din şcolile oraşului polonez Gryfice s-au dus într-o tabără religioasă de trei zile în care „tinerii învaţă despre Dumnezeu şi se dedică unei reînnoiri spirituale prin rugăciune“, după cum suna reclama. Însă, atunci când au ajuns acolo, preotul Tomas Wieczorek, 37 de ani, a fost mai interesat să exorcizeze demonii din ei şi să-i înlocuiască cu Dumnezeu.

În prima zi a luat câţiva copii şi i-a suit pe scenă. Apoi şi-a pus mâinile pe fruntea lor şi a început să zică: «Sfinte Duh, coboară-Te! Sfinte Duh, coboară-Te». Unii copii au leşinat, iar alţii au început să plângă“, povesteşte mama unui copil, Magda Rutkowska, 43 de ani.

Atunci când copiii s-au repezit să-şi ajute colegii inconştienţi, preotul le-a spus să rămână pe loc: „Dumnezeu intră în sufletele lor şi izgoneşte diavolul“. Unii copii pe care i-a atins preotul au început să ţipe, iar alţii au izbucnit în crize nervoase de râs.

A fost foarte înspăimântător, ca într-un azil de nebuni. Unii se zbăteau pe jos, alţii râdeau isteric, iar unii ţipau şi plângeau. Preotul a zis că-i purifica, dar a fost prea mult pentru noi. A doua zi nu ne-am mai dus pentru că ne-a fost frică de ce se mai poate întâmpla“, povesteşte unui dintre copiii prezenţi la exorcizare.

„Copiii nu sunt destul de maturi din punct de vedere emoţional pentru a experimenta rugăciunea prin care se pogoară Sfântul Duh. Metodele prezentate în tabără seamănă cu cele din sectele religioase“, explică psihologul şcolar Halina Wysocka.

Nu am primit nicio plângere până acum, aşa că nu este nicio problemă“, a transmis un purtător de cuvânt al bisericii din regiune.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite