Marile evenimente istorice încep uneori cu paşi mici. 19 august 1989, de exemplu. La Sopronpuszta nu se anunţa vreme bună. Nori cenuşii tronau peste micuţa localitate din Ungaria, situată la o aruncătură de băţ de graniţa austriacă. Planificat, în ziua aceea, era un picnic, dar nu unul oarecare. Ar fi trebuit să fie o întrunire politică, cu caracter simbolic, programată între orele 15 şi 18, la gardul de la frontieră. Un picnic pan-european cu graniţa deschisă - semn al unei Europe fără bariere. Însă o ploaie torenţială a stins grătarele înainte ca acestea să se încingă.

Niciun cronicar n-ar fi scris un rând despre eveniment, dacă, în acel 19 august, n-ar fi existat o combinaţie rară de oportunitate, determinare şi coincidenţă, printre toţi participanţii. Fiindcă, la sfârşitul zilei, aproape 700 de cetăţeni din fosta RDG, aflaţi ca turişti în Ungaria, au luat cu asalt poarta de lemn de la frontieră şi au reuşit să treacă în libertate, în Austria. A fost uvertura căderii Zidului Berlinului, trei luni mai târziu.

Eroii şi armele lor

În mijlocul evenimentului, „Hansi“ şi „Arpi“. În 1989, inspectorul-şef Johann Göltl şi locotenent-colonelul Arpad Bella se ştiau de ani de zile. Unul lucra pe partea de vest a graniţei, celălalt în spatele Cortinei de Fier. „Aveam Glock-ul“, îşi aminteşte „Hansi“ Göltl. „Nouă milimetri! Pistolul ăsta e o catastrofă, se descarcă repede. Am lucrat în condiţii nesigure.“ Şi „Arpi“ Bella avea un Glock în tocul de la brâu, dar fabricat în Ungaria.

Johann Göltl şi Arpad Bella au fost martori la evenimentul din 19 august 1989

Cei doi glumesc şi-n ziua de azi pe seama întâmplării petrecute puţin înainte de ora 15. „Hansi“ şi „Arpi“ se aflau la post, în graniţă, aşteptându-i pe participanţii la anunţatul picnic politic. În zonă, partea maghiară este greu de supravegheat din cauza unui vârf de deal. Brusc, sute de bărbaţi, femei şi copii au apărut. Coborau dealul în fugă, au trecut pe lângă „Arpi“ şi alţi câţiva grăniceri, au asaltat poarta de la punctul de trecere a frontierei şi în câteva secunde erau pe partea cealaltă, în Occident.     

Au votat contra partidului

În vara lui 89, RDG-ul era distrus. Economia era în cădere liberă şi oamenii sufereau în timp ce Erich Honecker şi guvernul său sărbătoreau cea de-a 40-a aniversare a statului proletar. Strigătul poporului nu era auzit. Acela a fost momentul în care est-germanii au început să voteze împotriva sistemului, la alegerile municipale.

În Ungaria, în perioada aceea, zeci de mii de est-germani se aflau în concediu la Balaton. Apăruseră şi primele zvonuri privind situaţia relaxată de la graniţa cu Austria. Încă din luna mai, miniştrii de externe ai celor două state, Alois Mock şi Gyula Horn, tăiaseră simbolic gardul de la frontieră. Oportunitatea exista, aşa că mulţi est-germani şi-au prelungit şederea în Ungaria şi şi-au pregătit, în secret, fuga. Localnicii maghiari îi sfătuiau cum să facă pentru a nu fi prinşi. Ziua picnicului pan-european - idee ce îi aparţinea preşedintelui Uniunii Paneuropene şi fiu al ultimului împărat austro-ungar, Otto von Habsburg, părea a fi ocazia ideală pentru fuga în democraţie.

Trei ore cu graniţa austro-ungară deschisă

Cine i-a ajutat pe est-germani?

La vremea aceea, Ungaria trata cu destul de multă lejeritate doctrina comunistă. Cu un an înaintea istoricului picnic, guvernul de la Budapesta le permisese cetăţenilor să călătorească liber. În acelaşi an, ministrul de stat Imre Pozsgay aprecia Cortina de Fier ca fiind „moral şi politic învechită“. Maghiarii nu mai voiau să fie „paznicii“ est-germanilor care îşi făceau vacanţele la Balaton.

Răspunsul la întrebarea cine a orchestrat acţiunea de pe 19 august 1989 nu se cunoaşte nici acum. Să fi fost opoziţia maghiară nou-formată? Să fi fost fiul unui împărat absent de la eveniment? (Otto von Habsburg a fost reprezentat la picnic de fiica sa Walburga) Serviciile secrete? Sau toate acestea la un loc? Walburga von Habsburg a susţinut că ideea picnicului i-a aparţinut tatălui ei, cu aprobarea guvernului de la Budapesta. Până în prezent se vehiculează teoria conform căreia alianţa de opoziţie nou-formată în Ungaria (Forumul Democrat Ungar) ar fi organizat picnicul pentru a testa procesul democratic în Ungaria.

Şi mai interesantă este următoarea variantă: înainte de 19 august, nimeni altul decât ministrul Imre Pozsgay, unul dintre amfitrionii evenimentului, i-ar fi contactat pe reprezentanţii serviciului maltez care s-au ocupat de est-germanii veniţi la Balaton nu să înoate, ci să fugă în Occident. Mesajul ministrului de stat Pozsgay: graniţa va fi deschisă timp de 3 ore, iar turiştii est-germani „vor găsi drumul, în caz că sunt prin apropiere“.

Lacrimi de bucurie în vara lui 1989

„Invitaţii“ misterioase

Interesant este faptul că reprezentanţii opoziţiei maghiare şi cei ai Uniunii Pan-Europene sunt uimiţi, până în ziua de azi, de dinamica acelei după-amieze. În spatele acţiunii trebuie să fi fost alţii. Discret, dar eficient. Laszlo Nagy, fost activist al Forumului Democrat Ungar, spune că, înaintea picnicului, un şofer al Ambasadei Germaniei de Vest la Budapesta a împărţit la Balaton „invitaţii“ la picnic, scrise în maghiară şi germană. Implicarea serviciilor secrete a devenit între timp un secret deschis. 

Misiunea lui Arpad Bella şi a oamenilor săi era să-i opreacă pe transfugi, la nevoie folosind armele din dotare. În mod ciudat, grănicerii maghiari s-au făcut că nu-i văd pe cei 700 de est-germani care treceau în Occident, în timp ce ei erau ocupaţi să le verifice paşapoartele invitaţilor din Austria care veneau la picnic. O faptă eroică?

„Hansi“ Göltl a asistat de pe partea cealaltă a graniţei la exodul est-germanilor. Câţiva ani mai târziu îi relata fostului cancelar Helmut Kohl cum s-au petrecut lucrurile şi că Arpad Bella ar fi fost sancţionat disciplinar. „Prostul ăsta!“, ar fi spus Kohl referindu-se la şeful lui Bella. „Doar aşa stabilisem.“

Volker Wagener - Deutsche Welle