Un nou partid anti-sistem: AfD

Duminică, 13 martie, s-au ţinut alegeri pentru parlamentele a trei din cele 16 landuri nemţeşti. Scrutinul a fost înfăţişat ca un test pentru Angela Merkel, fiindcă principala temă de campanie a fost migraţia, din care Germania a făcut, în ultimele luni, primul punct de pe agenda europeană. Ce s-a întâmplat la urne?

Ca să înţelegem rezultatele, vom lua în seamă, pentru fiecare land în parte, configuraţia politică generată de alegerile anterioare, din 2011, ca şi poziţionarea partidelor în competiţia de acum, care a adus câteva surprize.

Astfel, în Baden-Württemberg era la guvernare o coaliţie alcătuită de social-democraţi (SPD) şi ecologişti, după ce creştin-democraţii (CDU) dominaseră, decenii de-a rândul, acest land. În campania din 2016, am asistat la un paradox: ecologistul Winfried Kretschmann a susţinut politica Angelei Merkel, în timp ce reprezentantul CDU, Guido Wolf, s-a îndepărtat de linia fixată de cancelar. Rezultatul? Ecologiştii au devenit prima forţă politică regională, iar creştin-democraţii, deşi pe locul al doilea, au pierdut 15 procente faţă de scrutinul precedent. Cum scorul social-democraţilor a fost foarte slab, verzii nu mai pot face majoritate cu aceştia. Se profilează două variante, ambele inedite: fie o alianţă între ecologişti şi CDU, fie o coaliţie cu minimum trei partide.

Situaţia din Renania Palatinat seamănă întrucâtva cu cea din Baden-Württemberg, în sensul în care şi aici majoritatea era formată din SPD şi ecologişti, iar aceste două partide nu mai au, după alegerile de duminică, jumătate plus 1 din mandate. Competiţia pentru locul întâi a fost purtată, pentru prima dată în istoria Germaniei, de două femei: social-democrata Malu Dreyer, aflată la preşedinţia landului din 2013 încoace, şi respectiv, pentru CDU, Julia Klöckner, prezentată de media drept posibila succesoare a Angelei Merkel. Azi în vârstă de 43 de ani, Klöckner şi-a început cariera publică în concursurile de frumuseţe, fiind desemnată „Regina vinului” în urmă cu două decenii, pentru ca, în 2006, să fie aleasă în Bundestag. Iniţial susţinătoare a strategiei guvernului german în privinţa fluxului de refugiaţi, ea a devenit recent una dintre vocile critice la adresa cancelarei, propunând fixarea unei limite anuale de primiri şi, la modul mai general, întoarcerea CDU la valorile conservatoare. Scorul a fost strâns, dar SPD are patru mandate în plus faţă de creştin-democraţi.

Al treilea loc în care au avut loc alegeri, Saxonia-Anhalt, e cel mai vestic land est-german. Aici era la putere, precum la nivel federal, o mare coaliţie CDU-SPD. Nici ea nu mai dispune de majoritatea locurilor. Dar Saxonia-Anhalt e singurul loc în care creştin-democraţii au câştigat. E, între cele trei, şi singurul în care ei nu s-au arătat critici faţă de Merkel. Tot aici s-a produs, însă, şi cea mai puternică ascensiune a unui nou-venit pe scena politică germană. E vorba despre Alternative für Deutschland, care avea iniţial drept obiectiv renunţarea la euro şi revenirea la marca germană, dar care a devenit, în ultimele luni, sub direcţia lui Frauke Petry, anti-migraţionist. AfD a ocupat locul al doilea, cu peste 24 de procente; în celelalte două landuri, partidul anti-sistem a adunat în jur de 15 procente. În Saxonia-Anhalt, SPD a venit abia pe patru, fiind depăşit de extrema stângă (Die Linke). E greu de anticipat cum se va putea forma o coaliţie majoritară.

Dacă privim lucrurile din perspectiva coaliţiei de la nivel federal, atât SPD, cât şi CDU au pierdut foarte mult teren. Contestarea politicii Angelei Merkel chiar la ea acasă se produce într-un moment de mare tensiune în UE. Rezultatele de la regionale ar putea avea impact asupra următorului Consiliu European, care ar trebui să valideze propunerea făcută, în urmă cu o săptămână, de premierul turc Ahmet Davutoğlu, în chestiunea migranţilor. Merkel a sprijinit oferta Ankarei, dar un sondaj făcut imediat după ce conţinutul acesteia a fost făcut public, arăta că doar 39% dintre germani mai susţin politica actualei cancelare, în vreme ce 59% sunt contra. Trebuie ţinut seama şi de diminuarea semnificativă a forţei familiei politice a Angelei Merkel. Dacă nu îi luăm în seamă pe Mariano Rajoy şi Enda Kenny, care au câştigat alegerile în Spania şi, respectiv, Irlanda, dar sunt izolaţi şi nu pot forma noi majorităţi, în Consiliul European, Merkel mai are alături de ea doar patru lideri ai PPE: Nicos Anastasiades, Boiko Borisov, Orban Viktor şi Klaus Iohannis. Ultimul nu va participa la Consiliu, preferând să-l delege pe Dacian Cioloş. Premierul român nu-şi asumă apartenenţa la vreo familie europeană, deşi atunci când a fost comisar, era asimilat cu un membru PPE. Dar asta e deja o altă poveste...