Un militar ucrainean, ucis în ciocniri cu separatişti proruşi în Donbas, în toiul unor tensiuni cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina afirmă că se teme de o invazie iminentă a Rusiei, acuzată de faptul că a comasat trupe la frontiera ruso-ucraineană.
Ucraina afirmă că se teme de o invazie iminentă a Rusiei, acuzată de faptul că a comasat trupe la frontiera ruso-ucraineană.

Un militar ucrainean a fost ucis, pe linia frontului, în ciocniri cu separatişti proruşi, în estul Ucrainei, a anunţat joi armata ucraineană, în timpul unui vârf al unor tensiuni cu Rusia, relatează AFP.

Acesta este cel de-al 61-lea militar ucrainean ucis de la începutul anului în Donbas, unde forţele Kievului luptă, din 2014, cu separatişti proruşi, într-un război civil soldat cu peste 13.000 de morţi.

Militarul ucrainean a fost ucis miercuri, declară AFP serviciul de presă al armate ucrainene, care precizează că şase militari au fost ucişi în regiunea respectivă în noiembrie.

Armata ucraineană îi acuză, într-un comunicat, pe separatişti de faptul că au tras asupra unor poziţii ucrainene cu lansatoare de grenade şi mitralieră de mare calibru.

Rusia este acuzată de faptul că-i susţine financiar şi militar pe separatiştii proruşi în acest conflict, care a izbucnit imediat după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, care dezminte aceste acuzaţii..

Anunţarea joi a uciderii militarului ucrainean intervine în toiul unor tensiuni.

Ucraina afirmă că se teme de o invazie iminentă a Rusiei, acuzată de faptul că a comasat trupe la frontiera ruso-ucraineană.

Moscova dezminte orice voinţă belicoasă şi acuză, în schimb, Ucraina de faptul că constituie o ”ameninţare” la adresa sa şi că NATO vrea să se extindă până la frontiera sa.

Potrivit unui bilanţ stabilit în baza unor surse oficiale, cel puţin 61 de militari ucraineni au fost ucişi în estul Ucrainei de la începutul anului, un bilanţ mai mare decât cel de 50 de morţi din 2020, când un armistiţiu a fost respectat, în mare, în a doua jumătate a anului.

Separatiştii proruşi au anunţat că 40 de combatanţi au fost ucişi de la începutul anului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite