Un influent mitropolit din Balcani care a prezentat un pelerinaj drept „vaccinul lui Dumnezeu” s-a infectat cu noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitropolitul Amfilohije FOTO EPA-EFE
Mitropolitul Amfilohije FOTO EPA-EFE

Mitropolitul Amfilohije Radovici al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, care evită să poarte mască şi a prezentat un pelerinaj drept „vaccinul lui Dumnezeu”, s-a infectat cu noul coronavirus.

Amfilohije Radovici, în vârstă de 82 de ani, care exercită o influenţă politică importantă în ţara sa, a fost diagnosticat marţi cu COVID-19. Biroul său dă asigurări că mitropolitul se simte bine după o noapte petrecută într-un spital din Podgorica, capitala Muntenegrului, relatează Reuters.

„Se află sub îngrijirea permanentă a medicilor”, se arată într-un comunicat.

După izbucnirea pandemiei de COVID-19, Amfilohije a sfidat normele anti-coronavirus, apărând, de exemplu, fără mască în mijlocul mulţimii.

În timpul ceremoniilor organizate în mai în onoarea lui Sf. Vasile de Ostrog, un episcop din secolul al XVII-lea considerat un mare făcător de minuni, el a calificat pelerinajul drept „vaccinul lui Dumnezeu”.
Muntenegru a înregistrat până acum 12.584 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care 188 fatale.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite