Un elicopter cu 13 persoane la bord s-a prăbuşit pe o insulă din largul Norvegiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O amplă operaţiune de salvare a fost lansată vineri, după ce un elicopter care transporta muncitori de pe o platformă petrolieră de la Marea Nordului s-a prăbuşit în largul coastelor de vest ale Norvegiei, au anunţat serviciile de urgenţă, relatează DPA.

UPDATE 17.17

Potrivit serviciilor de urgenţă, 11 persoane au fost găsite moarte, iar alte două sunt date dispărute după prăbuşirea elicopterului.

Poliţia a confirmat moartea celor 11 persoane.

Două persoane erau căutate în continuare, a anunţat Anders Bang Andersen, purtătorul de cuvânt al Centrului de coordonare a operaţiunilor de salvare din sudul Norvegiei.

Purtătorul de cuvânt a precizat că la bordul elicopterului se aflau 11 norvegieni, un britanic şi un italian, însă identităţile morţilor erau neclare.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit primelor informaţii, 11 pasageri şi doi membri ai echipajului se aflau la bord, a declarat pentru postul public NRK un purtător de cuvânt al Centrului de coordonare a operaţiunilor de salvare de la Solia, în sudul Norvegiei.

„Nu ştim mare lucru în afară de faptul că elicopterul a fost complet distrus“, a spus purtătorul de cuvânt.

NRK a difuzat imagini în care apare o coloană de fum ce se ridică de la locul prăbuşirii, în apropiere de Turoy, la aproximativ 40 de kilometri distanţă de oraşul Bergen.

Un martor a declarat pentru NRK că a auzit o explozie puternică în momentul în care elicopterul a atins solul.

Elicoptere şi ambarcaţiuni au fost trimise la faţa locului.

Părţi din epavă au fost localizate pe o insuliţă dar şi în mare.

Potrivit unor informaţii, persoane ar fi căzut în mare, însă un oficial din cadrul serviciilor de salvare a declarat pentru NRK că nu exista nicio urmă de supravieţuitori, relatează BBC News.

Elicopterul efectua un zbor de la câmpul petrolier Gullfaks la Bergen (vest), un centru al industriei petrolului şi gazelor la Marea Nordului.

Elicopterul, de tip Eurocopter 225, s-a prăbuşit lângă insuliţa Turoy, situată imediat la vest de satul Solsvik.

Toţi cei 11 pasageri erau angajaţi ai companiei petroliere Statoil, potrivit presei locale.

Compania de servicii CHC Helicopter a confirmat că a avut loc „un incident implicând una dintre aeronavele noastre, în sectorul norvegian“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite