Un elev de 16 ani a fost arestat în Turcia pentru „insultă la adresa preşedintelui“ Erdogan. Deşi a fost eliberat după două zile de stat în spatele gratiilor, riscă patru ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul l-a criticat pe Erdogan şi regimul său, acuzându-l de corupţie
Tânărul l-a criticat pe Erdogan şi regimul său, acuzându-l de corupţie

Mehmet Emin Altunses, elevul de 16 ani care a fost arestat miercuri şi închis la Konya pentru „insultarea preşedintelui “ Recep Tayyip Erdogan, a fost eliberat, vineri, în urma unei plângeri depuse de avocaţii săi, scrie presa turcă.

Minorul, membru al unei mişcări de stânga, este acuzat de justiţie că l-a insultat pe liderul turc miercuri, în cursul unei ceremonii în memoria unui învăţător laic ucis de islamişti în 1930, precizează postul de ştiri CNN-Turk.

Într-un discurs pronunţat cu această ocazie, tânărul l-a criticat pe Erdogan şi regimul său, acuzându-l de corupţie, menţionează ziarul Hurriyet.

Arestat în cursul serii de poliţie şi prezentat unui judecător, minorul a fost inculpat şi încarcerat. El riscă o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare.

Arestarea lui Mehmet Emin Altunses, o premieră pentru un minor din aceste motive, a adus critici puternice din partea opoziţiei, care a denunţat „deriva fascistă“ a regimului islamo conservator-şi un proteste masive  pe reţelele sociale.

Arestat de poliţia chiar de la şcoala unde învăţa, a fost adus imediat în faţa justiţiei în baza unei procedurii accelerate. Elevul de liceu a pledat nevinovat, iar avocatul său a declarat că acuzaţiile care le-a făcut tânărul preşedintelui circulă liber pe reţelele sociale, dar nu  a reuşit să convingă, în primă fază judecătorii.

 Mehmet Emin Altunses riscă până la patru ani de închisoare. În plus, trei elevi care au demonstrat în sprijinul tânătului  încarcerat au fost arestaţi joi, dar nu au fost acuzaţi pentru moment.

Guvernul turc, condus din 2003 până în august 2014 de Erdogan, devenit ulterior preşedinte, a fost vizat în vara lui 2013 de o mişcare de contestare populară inedită, pentru "derivă autoritară" şi islamistă.

Puterea a fost vizată în iarna lui 2013-2014 de un amplu scandal de corupţie, care a fost ulterior clasat de justiţie.

Erdogan îl acuză pe imamul aflat în exil Fetullah Gulen, fostul său aliat devenit inamicul numărul unu, că a orchestrat acest scandal pentru a-l înlătura de la putere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite