Un copil din oraşul italian Milano a avut COVID-19 încă din noiembrie 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 4 ani din Milano a fost infectat cu noul coronavirus la 21 noiembrie 2019, dar s-a crezut este vorba de pojar, potrivit unui studiu al Universităţii de stat din capitala lombardă, publicat de revista Emerging Infectious Diseasese.

Mass-media italiene s-au făcut joi ecou al acestui studiu care relevă cine a fost "pacientul 1" din Italia şi care ar proba astfel că boala circula cu mult înainte de sfârşitul lunii februarie când au fost raportate primele cazuri.

Potrivit studiului, la 30 noiembrie copilul a fost internat la Urgenţă cu simptome respiratorii şi stări de vomă, iar la 1 decembrie i-au apărut primele erupţii pe piele foarte asemănătoare pojarului, notează EFE, preluată de agerpres.ro. 

La 5 decembrie, după 14 zile de la prezentarea simptomelor, i s-a făcut o analiză pentru a se vedea dacă suferă de pojar şi care a fost păstrată la spital, conform protocolului de monitorizare a cazurilor de pojar şi rubeolă.

Rezultatul a ieşit negativ şi ulterior a fost supusă unui test pentru COVID-19 care a ieşit pozitiv, având în vedere că boala poate fi însoţită de un sindrom similar bolii Kawasaki care provoacă erupţii cutanate, comune şi altor infecţii virale, precum pojarul.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru arată că virusul circula de ceva timp, cum a dovedit impactul său brusc şi covârşitor în pandemia din februarie.

Un lucru dovedit şi de investigaţii ulterioare, care au detectat prezenţa virusului în apele reziduale din Milano la jumătatea lunii decembrie 2019.

Această răspândire prelungită şi nerecunoscută a virusului Sars-CoV-2 în nordul Italiei ar putea explica - cel puţin în parte, potrivit cercetătorilor - impactul devastator al primului val al pandemiei în nordul ţării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite