VIDEO Un candidat la preşedinţia Cehiei, tatuat din cap până în picioare, se bucură de sprijinul populaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Franz nu are niciun fel de experienţă în politică şi mărturiseşte că deţine puţine cunoştinţe despre economie FOTO:AFP
Vladimir Franz nu are niciun fel de experienţă în politică şi mărturiseşte că deţine puţine cunoştinţe despre economie FOTO:AFP

Vladimir Franz, un compozitor de operă şi pictor, este tatuat din cap până în picioare, faţa lui pictată în culori de albastru, verde şi roşu fiind asemenea unui războinic. Chiar şi-aşa, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din Cehia, sondajele îl plasează pe locul trei în preferinţele alegătorilor.

Milos Zeman, fost prim-ministru între 1998 şi 2002 şi cu o orientare politică de centru stânga, conduce în sondaje cu aproximativ 25%. Jan Fischer, cu orientare de centru şi fost birocrat de stat, a câştigat o popularitate semnificativă atunci când a condus un guvern interimar între 2009 şi 2010. Acum, se bcură de un procent de aproximativ 20%.

Pentru prima dată, preşedintele ceh va fi ales prin vot popular, ceea ce face posibilă candidatura unui independent precum Franz. El pare a avea cea mai nepotrivită imagine dintre toţi cei nouă candidaţi la un post atât de prestigios, comentează publicaţia britanică „The Guardian“.  În timpul unei dezbateri televizate, un telespectator l-a comparat cu „o creatură exotică din Papua Noua Guinee“.

Totuşi, Franz nu duce lipsă de admiratori într-o ţară în care alegătorii sunt din ce în ce mai sătui de politicienii pe care-i consideră corupţi şi care de-a lungul anilor au făcut promisiuni pe care nu le-au îndeplinit, asta la mai mult de două decenii de la căderea comunismului.

Puţini iau în serios tatuajele sale. „Personal, nu aş vota cu el, dar nu tatuajele sunt o problemă“, a declarat un specialist IT în vârstă de 33 de ani, din Praga. „Tinerii îl preferă pentru că nu au o alegere mai bună.“
„Tatuajele nu fac nicio diferenţă“, este de părere şi studentul Jakub Fisera, care consideră că lipsa lui de experienţă în politică este o problemă mai mare.

Franz spune despre tatuajele sale că reprezintă o simplă artă corporală şi că alegerile nu reprezintă un concurs de frumuseţe. „Un tatuaj este un semn al liberei voinţe şi nu violează libertatea nimănui“, spune el.

Franz nu are niciun fel de experienţă în politică şi mărturiseşte că deţine puţine cunoştinţe despre economie. Dar susţine că s-a hotărât să candideze după ce un grup de admiratori a avut o iniţiativă numită „Franz pentru preşedinţie“ şi l-a implorat să fie acel candidat-şoc. El a stârnit o asemenea vâlvă, încât un economist de top şi-a oferit serviciile gratuit, iar persoanele care îl ajută în campanie o fac pe bază de voluntariat. De altfel, el a cheltuit în campania sa mai puţin de 20.000 de euro obţinuţi din donaţii şi nici nu şi-a creat vreun banner.

Franz a intrat pe scena politică la sfârşitul anului 2012, după ce a reuşit să strângă 88.000 de semnături în favoarea candidaturii lui, peste cele 50.000 cerute de lege. Nu este afiliat niciunui partid şi şi-a construit discursul politic pe măsurile anti-corupţie, pe importanţa educaţiei şi pe ridicarea moralului naţiunii.

El s-a dovedit a fi deosebit de popular în rândul alegătorilor tineri, inclusiv printre cei care nu sunt încă eligibili să voteze.

Conform estimărilor, el poate să câştige în jur de 11 procente în prima rundă, de vineri şi sâmbătă, dar nu suficient pentru a intra în turul doi. Dar el poate ajunge a fi deosebit de important pentru cei doi candidaţi care se află pe primele locuri, adică foştii prim-miniştri Jan Fischer şi Milos Zeman. Cei doi vor fi dornici să îi câştige susţinătorii lui Franz, în cazul în care se ajunge la un al doilea tur.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite