A pierdut peste noapte majoritatea, a exclus din partid parlamentari cu vechi state de funcţii – Philip Hammond, contracandidatul său la conducerea Conservatorilor, după 45 de ani în partid, miniştri şi secretari, foşti lideri ai Conservatorilor, ba chiar şi pe nepotul lui Winston Churchill – şi este în defensivă, la mâna Parlamentului.

Forţările cutumelor constituţionale britanice se răzbună. Ideea de a cere prorogarea - o pauză de 5 săptămâni a lucrărilor Parlamentului, suficient cât să treacă negocierile cu Uniunea Europeană şi să se apropie Consiliul European de toamnă - a făcut ca Parlamentul să reacţioneze virulent: un parlamentar a plecat din majoritate, Guvernul Johnson pierzându-şi sprijinul în Parlament, apoi 21 parlamentari conservatori pro-europeni sau doar anti- hard – Brexit, deci care se opun părăsirii UE fără acord, au votat marţi, chiar din prima zi, pentru a prelua decizia şi agenda la Parlament, pentru ca miercuri să decidă prin vot adoptarea unei legi care-l oblige pe premier să ceară amânarea la 31 ianuarie 2020 sau avizul Parlamentului pentru no deal dacă nu are un acord de prezentat în Parlament înainte de 31 octombrie.

Legea este cinică, prezintă cum trebuie să arate scrisoarea Premierului britanic către UE, mai mult, susţine că, dacă UE propune un alt termen, Boris Johnson să fie obligat să răspundă pozitiv în 2 zile. Practic, actualul premier, un campion al hard Brexit, al părăsirii UE “viu sau mort” la 31 octombrie, se află în postura în care e obligat de Parlament să facă ceea ce nu-şi doreşte, să meargă la UE pentru a obţine ceea ce susţine că nu va face niciodată: o prelungire a termenului pentru Brexit.

Boris Johnson a contracarat această cerere solicitând dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. Dar o asemenea cerere trebuia să întrunească două treimi din voturile parlamentarilor, şi nu a întrunit nici majoritatea simplă. Liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, ca şi majoritatea partidelor de opoziţie, a solicitat acest pas de multă vreme. De această dată, cu toţii vor să se asigure că moţiunea votată în Camera Comunelor devine lege şi că amânarea este obţinută de la UE, deci că ameninţarea ieşirea Marii Britanii fără acord este înlăturată. Abia ulterior s-ar putea vorbi despre alegeri anticipate. Şi da, Boris Johnson a încasat a doua înfrângere majoră, pe tema sa te căpătâi, una egală cu votul de încredere în Guvernul său, aşa cum a fost primul vot de preluare a iniţiativei de către Guvern, aceasta soldată cu expulzarea din partid a rebelilor.


FOTO EPA-EFE

Ceea ce mai poate – şi este pregătit să facă – Premierul Boris Johnson este să blocheze Camera Lorzilor cu nu mai puţin de 100 de amendamente la lege şi cu peste 90 de reprezentanţi pregătiţi să vorbească non stop pentru a prelungi lucrările după finalul de săptămână. Dar majoritatea actuală poate oricând aplica metoda ghilotinei, cu termen maxim de dezbatere a amendamentelor şi vot vineri seara în Camera Lorzilor, pentru ca eventualele diferenţe să fie clarificate în weekend, într-o sesiune prelungită, de către Camera Comunelor şi legea să plece la semnare la Regină înainte de ziua de luni, când lucrările Parlamentului sunt prorogate până la 14 octombrie. Orice lege ar trece acum şi nu ar fi terminată trebuie reluată de la zero după 15 octombrie. E doar o chestiune de amânare şi şicanare a voinţei majorităţii Parlamentului britanic, deja exprimată.

E interesant cum, într-un Parlament atât de eterogen ca cel britanic în privinţa Brexit, Boris Johnson a reuşit să coalizeze opiniile pe o temă unică, împotriva sa. Într-adevăr, pentru a evita ieşirea fără acord din UE au votat şi pro-europenii, care vor ca Marea Britanie să rămână în UE, dar şi soft Brexit-erii, cei care nu-şi doresc părăsirea UE fără acord. Rezultatul e umilitor, iar Boris Johnson a intrat de miercuri în istoria Marii Britanii drept premierul care a pierdut 100% din legile/moţiunile susţinute, aşa cum Jeremy Corbyn este primul lider al Opoziţiei britanice care respinge alegerile anticipate propuse de către Guvern.

Pe de altă parte, Boris Johnson se apropie de ultimele zile ale mandatului său. El nu doreşte să participe la Consiliul European din 17-18 octombrie pentru a face ceea ce-i cere legea şi Parlamentul, şicanele din Camera Lorzilor nu pot schimba lucrurile, deci cel mai probabil îşi va prezenta demisia înaintea acestui moment. Demisia Guvernului conservator Johnson nu va duce automat la alegeri anticipate, ci va duce la un guvern de tranziţie, care să aibă grijă de treburile publice curente până la decizia alegerilor anticipate, cu certitudine va rămâne în funcţie până la amânarea următorului termen al Brexitului, după 31 octombrie.

Sigur, Boris Johnson şi guvernul său mai au spaţiu până la 14 octombrie, ziua discursului Reginei în Parlament şi reluării lucrărilor după prorogare, pentru a veni cu un acord în Parlament. Acesta ar putea fi singura sa formulă de a livra totuşi ceva în perioada Guvernului său. Dar şansele sunt minore, insignifiante.

Boris Johnson se apropie de ultimele zile ale mandatului său.

În orice caz, perspectiva viitoarelor alegeri nu arată deloc îmbucurător pentru Conservatori: făcute la termenul dorit de opoziţie, nu de putere, după umilirea sa, cu un Brexit Party al lui Nigel Farage care ocupă extrema dreaptă politică şi cu care se bate direct, cu nemulţumirea profundă a Partidului şi a alegătorilor conservatori pentru expulzarea din partid a 21 de parlamentari inclusiv figuri relevante şi emblematice, cu perspectiva de a se confrunta cu Partidul Change UK sau cum se va denumi noua formulă care va reuni rebelii conservatori, şi cu fragmentarea majoră a spectrului politic britanic, care nu mai este demult bipartizan. Europarlamentarele au arătat creşterea liberal-democraţilor pro-europeni care pot reveni în forţă şi în Parlamentul britanic, dar şi un salt major al ecologiştilor, de asemenea partid pro-european.