Ultimul semnal de alarmă al Bruxelles-ului. Bucureştiul ascultă?

România este unul dintre statele membre ale UE în care statul de drept nu este respectat, este mesajul reiterat de Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, duminică seara. Avertismentul oficialului european nu este întâmplător, deoarece în urmă cu trei luni la Bruxelles se discuta în spatele uşilor închise despre declanşarea unor sancţiuni în acest sens, care să servească drept exemplu pentru restul ţărilor.

„Trebuie să discutăm mai mult, se spunea,  dincolo de problemele economice, de modul în care statele membre aplică regulile statului de drept şi asigură respectarea drepturilor fundamentale“, se discuta pe un ton tot mai grav în organismul colegial de conducere al Comisiei Europene.

„Se punea întrebarea, deschizatoare de foarte interesante perspective pentru această toamnă în care va începe nemiloasa bătălie pentru europarlamentarele din mai 2014: ce se poate găsi între procedurile de infringment şi aplicarea prevederilor articolului 7 din Tratatul de la Lisabona? Dacă despre aceasta se vorbeşte acum, în termenii jocului european, asta înseamnă că se pregăteşte ceva de tipul „mişcare exemplară pentru a convinge cetăţenii europeni că UE foloseşte la ceva, poate susţine principii şi poate acţiona când este nevoie“, anunţa corespondentul Adevărul la sfârşitul lunii iulie.

Iată că astăzi vicepreşedintele Comisiei Europene, temuta doamnă Reding, discută în mod real despre aplicarea unor sancţiuni pentru abaterile de respectarea statului de drept, în cazul specific al României şi Ungariei. Reding a punctat una dintre măsurile cele mai dure, retragerea dreptului de vot în Consiliul European, al statutului în cauză.

„Foarte realist şi extrem de convingător, posibil, este ca UE să poată declanşa în cazul unui stat membru mecanismul prevăzut de Tratatul de la Lisabona, foarte spectaculoasă bombă politică dacă va fi lansată la momentul potrivit“, trasmitea ca semnal de alarmă jurnalistul Cristian Unteanu în vara acestui an.

Afirmaţiile emisarului european sunt expuse într-o notă la fel de serioasă precum în vara anului 2012, când România s-a aflat în vizorul liderilor de la Bruxelles. Iată că disputele politice atât de publice şi cu siguranţă, tot mai intense în ultimele luni, au atras atenţia reprezentanţilor europeni.

Aleşii noştri, în special cei aflaţi în funcţiile cele mai vizibile, au primit numeroase semnale de alarmă, odată cu intensificarea luptelor politice, transformate parcă într-un reality show, de către televiziunile de nişă. Prezenţi seara de seara la posturile româneşti, înalţii reprezentanţi ai politicii din România au ocupat în această toamnă mai mult timp schimbând replici în faţa opiniei publice, decât preocupându-se să gestioneze în mod real afacerile interne şi mai ales externe ale aceste ţări.

Orbiţi de vendetele personale, politicienii de la Bucureşti au reuşit să declanşeze un spectacol al cărui grotesc, Bruxelles-ul nu l-a putut trece cu vederea, în ciuda multiplelor probleme pe care instituţiile europene sunt nevoite să le înfrunte.

Ne aflăm în cel de-al doisprezecelea ceas, iar pentru cei avizaţi aceasta poate fi o ultimă şansă de a redresa situaţia deja critică în care statul român a fost impins de pornirile adolescentine ale celor care ocupă scaunele de conducere la Bucureşti. Pentru Bruxelles, contează prea puţin culoarea politică...

Observatorii se uită la spectacolul zonei politice din România. Pentru a face reforme este şi aşa dificil, deci trebuie un mecanism care să permită guvernului să îşi facă treaba fără a sta să se mai implice în intrigile de culise.  Thierry Montbrial, Comitetul Bilderberg, la Adevărul Live

Procedura, explicată pe blogul corespondentului Adevărul la Bruxelles:

„Spre exemplu, pentru prima etapă a procedurii, trebuie să existe trei iniţiatori: o treime din Statele Membre, Parlamentul European (după un raport al comisiei de profil, vot în plen cu dublă majoritate:2/3 dintre sufragiile exprimate+majoritatea membrilor Parlamentului) şi Comisia Europeană. După aceasta, urmează o decizie a Consiliului de miniştri al UE cu majoritate de 4/5 care, apoi, trebuie aprobată de Parlamentul European cu o majoritate de 2/4.

În cazul celei de-a doua proceduri, trebuie să existe fie o propunere a Comisiei, fie una venind din partea unei treimi din numărul de State membre. Parlamentul European nu mai are drept de iniţiativă şi decizia se ia prin votul unanim la nivelul Consiliului European (şefii de state şi guverne).

În ultimul caz, cel mai grav, suspendarea drepturilor nu se poate face decât dacă, la nivelul Consiliului European, s-a constatat deja existenţa unei violări a dreptului european şi, în acest caz, iniţiativa aparţine Consiliului de Minisştri, iar decizia este luată cu majoritate super-calificată (72% dintre membri+ 65% din populaţia statelor membre).

Foarte complicat dar nu şi imposibil. Foarte lung procesul, dar numai teoretic deoarece, dacă este nevoie, secvenţele se pot articula extrem de rapid, pe o durată de maximum trei luni. Poate chiar şi mai puţin.“

 P.S. Schengen? Poate altă dată...în mod cert nu acum.