Ultimul discurs politic al Theresei May ca premier: mai puternică şi solidă ca politician decât ca premier

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theresa May FOTO EPA-EFE
Theresa May FOTO EPA-EFE

Am urmărit cu atenţie ultimul discurs politic al premierului Theresa May, într-o formă publică şi cu mass media care a abundat în întrebări, chiar dacă organizatorul reuniunii a fost celebrul think tank Chatham House care are reguli mult mai stricte faţă de publicarea opiniilor exprimate în aceste contexte.

Un discurs foarte bun, o formă de moştenire politică a Theresei May egală cu discursurile cu vocaţie de învăţături către succesori pe care le-au avut toate marile figuri politice ale lumii, cu precădere Sir Winston Churchill.

Cum discursul s-a nimerit exact în zilele votului pentru noua Comisie von der Leyen, a fost un bun prilej de reflecţie şi asupra funcţionalităţii majorităţilor mici, asupra metodei comunitare şi capacităţii de a atinge compromisuri în 28 de state şi cu măcar trei grupuri parlamentare – incomplete – pentru a atinge majoritatea. Ei bine, şi în acest caz, lecţiile Theresei May pot fi edificatoare, chiar dacă vorbim despre un premier care şi-a ratat ţinta, nu a reuşit să producă o majoritate pentru a trece cel mai important act al Guvernării, care a ocupat, practic, tot spaţiul politic britanic în ultimii 3 ani, Brexitul.

După ce am văzut discursul, nu pot spune decât că doamna May este un politician mult mai bun şi mai subtil, un teoretician mai articulat şi cu capacitatea de a-şi transmite experienţele decât a fost ca premier. Şi asta aduce şi mai mare justeţe argumentului care spune că poţi învăţa mult mai mult din greşeli şi eşecuri decât din victorii şi realizări. Într-adevăr, aici trebuie adusă reverenţa doamnei May, nicidecum capacităţii sale de a jongla cu majoritatea foarte instabilă şi mişcătoare din Parlamentul britanic, mai exact din Camera Comunelor.

Presa a relevat, sau va releva, probabil, temele care au făcut ştiri din discursul doamnei May, cu precădere referirea indirectă – şi de care s-a ferit chiar atunci când a fost presată de mass media – la cel mai probabil succesor al său, Boris Johnson, şi forcingul acestuia pentru un acord no deal, chiar şi numai pentru a-şi crea probabile avantaje în renegocierea pe care o anunţă cu Uniunea Europeană. Doamna May a spus că poziţiile extreme sunt neavenite şi că populismul şi extremele i-au stricat în efortul de a aduna o majoritate care să accepte acordul negociat cu UE, cel mai bun care putea fi atins.

Dar poate cea mai importantă componentă a discursului său, destinată posterităţii, a fost cea relativă la evoluţia lumii actuale şi formulele tot mai dificile de a avansa majorităţi şi consens în democraţia actuală, atât de fracturată, de limitată şi de împinsă spre toate extremele. Doamna May a criticat populismul, ca şi politica făcută doar prin discursuri, referirea la percepţii şi evitarea faptelor care să determine coeziunea societăţii, acţiunilor de coagulare a unei opinii comune, de compromis – caracteristica fundamentală a UE şi a metodei comunitare. Astfel, doamna May a susţinut că azi se relevă tot mai pregnant inabilitatea politicienilor de a combina principiile cu pragmatismul şi de a identifica formula de compromis necesar pentru a mişca lucrurile înainte.

Lecţiile Theresei May pot fi edificatoare, chiar dacă vorbim despre un premier care şi-a ratat ţinta, nu a reuşit să producă o majoritate pentru a trece cel mai important act al Guvernării, care a ocupat, practic, tot spaţiul politic britanic în ultimii 3 ani, Brexitul.

Aceste abordări fracturate, radicale, extreme şi intolerante cu celălalt ne-au dus la o formă de absolutism, una care crede că, dacă îţi rosteşti opinia suficient de tare şi de mult timp, vei obţine strict ceea ce-ţi doreşti“ în detrimental celorlalţi. Sau că, dacă îţi mobilizezi şi mai puternic baza şi ţi-o radicalizezi suficient pentru a crea vociferări puternice, aceasta e o variantă mai importantă de succe în politică decât să câştigi şi să aduci alte grupuri alături de tine. Aici dispare dezbaterea publică, de fapt, prin pierderea abilităţii de a nu fi de acord cu celălalt fără a-l ataca şi a-i submina legitimitatea şi credibilitatea, în loc să-i combaţi cu argumente opiniile.

Doamna May este la cea de a doua ieşire importantă, care o conturează ca un premier mare, în ciuda ştampilei eşecului major de la Brexit care-i va marca toată succesiunea politică. Prima a avut loc în marja summit-ului G 20 de la Osaka, când l-a tratat cu politeţe britanică dar cu verticalitate şi răceala caracteristică, punându-l la punct de Vladimir Putin, reamintindu-i toate cele făcute pe tărâm britanic şi nivelul extrem de jos al relaţiilor bilaterale, cerându-i extrădarea vinovaţilor identificaţi în cazul Skripal şi reproşându-i ingerinţa în referendumul pentru Brexit.

Cu această ocazie, a discursului său de final, din nou, l-a atacat pe Vladimir Putin şi afirmaţiile sale despre faptul că democraţia liberală şi-a depăşit perioada de utilitate şi şi-a servit deja scopul, deci trebuie să plece. Şi în discurs nu a lipsit nici desenarea situaţiei de peste Ocean, acolo unde doamna May şi-a exprimat regretul pentru deciziile lui Turmp de a retrage America din tratatele internaţionale, de la încălzirea globală la acordul nuclear cu Iranul.

„E necesar pragmatism dureros câteodată pentru a ajunge la un compromis şi a încheia un acord. Ne place sau nu, un compromis este cea mai bună cale pentru a atinge scopul pe care-l vizâm împreună, respectiv acela de a preveni ca Iranul să dobândească arma nucleară şi să prezervăm stabilitatea în regiune“, mai spune May. Ea a făcut apologia politicilor moderate, care nu înseamnă deloc renunţarea la principii şi valori, din contra, compromisurile negociate sunt instrumente pentru a realiza aplicarea acestor principii în viaţa de zi cu zi. Căutarea elementelor comune şi a compromisurilor pentru a progresa şi a evita războaiele rămâne formula cea mai puternică de a apăra principiile noastre, mai spune premierul britanic în exerciţiu, Theresa May.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite