Ultimatum pentru Boris Johnson: de la coşmarul hard Brexit la exasperarea UE faţă de premierul care nu ştie ce vrea

În ultima săptămână, în ajunul summitului G7 din Franţa, s-au consumat întâlnirile ultimei şanse între premierul britanic Boris Johnson şi Preşedintele Franţei, Francois Macron, Cancelarul german, Angela Merkel şi, chiar în marja summitului, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Pentru liderii europeni, a fost o nouă dovadă a lipsei de substanţă din gândirea politică britanică în legătură cu Brexitul. Astfel că UE a trecut de la perspectiva coşmarului hard Brexit, anunţat de preluarea frâielor din Downing Street 10 de către liderul campaniei pentru ieşirea din UE, la exasperarea generală în faţa premierului care nu ştie ce vrea.

Dosarul Brexit: Marea Britanie nu are nimic nou de pus pe masă

Concluzia acestor runde de discuţie este că Marea Britanie nu are nimic nou de pus pe masa negocierilor cu UE. Boris Johnson vine doar cu o abordare distinctă şi mai abruptă, dar care şi-a epuizat forţa până la aceste întâlniri, încă din primele zile ale preluării mandatului, din cauza unei majorităţi de coaliţie cu loialiştii nord-irlandezi în care are doar un vot şi a unui număr de parlamentari conservatori pro-europeni - dar mai ales anti-hard Brexit - gata să voteze o moţiune de cenzură pentru a-l opri pe Boris Johnson.

Deci planul de acasă al Premierului britanic a fost o formulă de presiune puternică asupra UE, pe care să o constrângă să ofere condiţii mai bune şi, eventual, să renunţe la back-stop – condiţia UE de menţinere a integrităţii pieţei comune cu Irlanda – prin ameninţarea cu hard Brexitul. Cu cât la Londra era un premier mai decis să iasă fără acord, să îşi arate intransigenţa şi să negocieze de pe poziţii de forţă, cu atât speranţa unor cedări europene era mai importantă.

Ultimele întâlniri au demonstrat mai degrabă că liderii europeni sunt exasperaţi de lipsa de soluţii şi propuneri a Londrei.

Dar socoteala de acasă nu s-a dovedit conformă cu cea din târg: Uniunea Europeană şi-a pregătit programele pentru varianta hard-Brexit - pe care nu şi-o doreşte dar care se dovedeşte, potrivit dosarelor şi evaluărilor oficiale britanice ieşite în presă, mai păguboasă pentru Marea Britanie decât pentru statele de pe continent – şi nu e dispusă să cedeze la presiuni. Chiar şi recursul la ameninţarea că, fără acord, cetăţenii europeni rămân fără statut în Regat sau că Marea Britanie nu-şi mai asumă plata părţii de buget european la care s-a angajat deja pare o copilărie, denunţată deja de către UE şi de către preşedintele Macron prin prisma recursului la principiul respectării acordurilor internaţionale, dincolo de apartenenţa sau nu la UE.

Mai mult, ultimele întâlniri au demonstrat mai degrabă că liderii europeni sunt exasperaţi de lipsa de soluţii şi propuneri a Londrei, în varianta guvernului Boris Johnson, sentiment care a luat loc pe deplin spectrului coşmarului hard Brexit. Devine periculoasă pentru Londra astăzi imaginea premierului care nu ştie ce vrea şi nu are nici o idee de soluţie, doar îşi doreşte cedări unilaterale europene, vehiculând doar dorinţe fantasmagorice şi fără bază juridică solidă, în timp ce-şi doreşte, probabil, ca cineva să-l oprească din drumul spre Brexit, doar ca blocarea ieşirii Marii Britanii din UE să se datoreze altora.

FOTO Shutterstock

Slăbiciunea internă şi spectrul căderii guvernului britanic

Ideea de a fi blocat s-a desprins din demersurile făcute la prima oră în plan intern: Premierul Johnson a anunţat că va forţa ieşirea din UE chiar dacă guvernul său va cădea, într-un gest contrar cutumelor de natură constituţională a Marii Britanii. Deci a lăsat să se înţeleagă că va convoca alegerile anticipate după data Brexitului, blocând Parlamentul care ar da un vot de neîncredere chiar la convocare, la 3 septembrie. O copilărie sau un semn deschis opoziţiei spre a-i contesta acţiunile.

Apoi a derulat o suită de atacuri şi sancţiuni nepoliticoase la adresa propriilor colegi de Partid Conservator, conservatori pro-UE sau, în orice caz, împotriva abordării sale de hard Brexit, a părăsirii Uniunii Europene fără acord. Rezultatul a fost alienarea unui număr dintre conservatorii marginalizaţi de actuala conducere pro-hard Brexit, care au afirmat că vor vota o moţiune de cenzură contra propriului guvern pentru a împiedica hard Brexit. Deci o altă asigurare pentru Johnson că guvernul său va cădea.

Ideea de a fi blocat s-a desprins din demersurile făcute la prima oră în plan intern: Premierul Johnson a anunţat că va forţa ieşirea din UE chiar dacă guvernul său va cădea.

Nu mai vorbim despre decizia Guvernului anunţată înainte de întâlnire cu liderii europeni care prevede ieşirea din UE şi întrerupere a acţiunii legislaţiei UE în Marea Britanie la 31 octombrie, dată limită pentru livrarea Brexitului „viu sau mort”, cum susţine Johnson, o mişcare de imagine care vrea să arate seriozitatea şi dorinţa sa de a ieşit la termen din UE, chiar şi în varianta hard, o formulă ce s-a vrut un mesaj de forţă şi o întărire a poziţiei de negociere a Londrei în relaţiile cu UE.

De altfel, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a convocat şi conferit deja cu toate partidele de opoziţie pentru a stopa hard Brexitul legat direct de numele actualului premier Boris Johnson: o moţiune de neîncredere care să blocheze acţiunea Guvernului britanic, o numire a unui guvern interimar pe care să-l conducă până la convocarea alegerilor anticipate şi o lege care să blocheze şansa hard Brexitului, a ieşirii fără acord, dar şi prelungirea termenului de 31 octombrie pentru Brexit. Şi cu anunţul unui nou referendum în care să se pună problema rămânerii în UE. Acesta ar fi programul cu care doreşte Corbyn instalarea guvernului interimar de gestionare a alegerilor.

Cum se împacă capra cu lupul şi varza în varianta Boris Johnson

Situaţia Brexitului e aceeaşi şi coordonatele nu s-au schimbat de la Acordul pentru Brexit negociat de Theresa May: Marea Britanie e prinsă între dorinţa manifestată prin referendum acum mai bine de 3 ani pentru a ieşi din UE şi condiţionarea acordului de pace în Irlanda de Nord din 1998 care presupune ca între cele două Irlande - Republica Irlanda ce rămâne membru în UE şi după Brexit şi Irlanda de Nord, parte a Regatului britanic - să nu existe frontieră. Deci ieşirea din UE contra pace.

Apoi dilemele se complică şi mai mult: potrivit dorinţelor Marii Britanii, Londra vrea să-şi poată negocia singură tratatele şi să nu fie constrânsă de regulile liberei circulaţii şi a pieţei unice, dar să beneficieze, dacă se poate, de toate avantajele şi accesul la aceasta. Dacă mai adăugăm şi condiţia ca Marea Britanie să aibă beneficiile Uniunii Vamale şi a Pieţei Unice dar fără constrângerile create de regulile competiţiei corecte şi a tarifelor unice la nivelul UE, avem ecuaţia fără soluţii şi suma incompatibilităţilor dintre ceea ce au promis Brexit-erii publicului britanic la referendum, pentru a obţine voturi, şi ceea ce e posibil să obţină.

Formula pregătită de Boris Johnson este o non-soluţie: acceptaţi voi, UE, pe încredere că vom găsi o soluţie creativă pentru a împăca şi capra, şi varza, şi lupul, şi eliminaţi garanţia back-stop-ului irlandez.

Fireşte că doleanţele sunt imposibil de satisfăcut, dar mai nou, UE încearcă să evite şi jocul pasării responsabilităţii pentru Brexit, mai mult, pentru hard Brexit. Şi aici, dacă doamna Theresa May a avut elemente mai subtile de acţiune şi pârghii mai bine gândite pentru a evita responsabilitatea totală britanică – votul la referendum e un indicator ce nu poate fi ocolit – în cazul lui Boris Johnson, responsabilitatea britanică e absolută, lucru subliniat fără drept de apel în întâlnirea cu Emmanuel Macron, o întâlnire „constructivă”, dar extrem de sinceră şi tranşantă.

Văzând că are probleme cu susţinerea internă şi are deja ştampila împingerii Marii Britanii afară din UE fără acord, Boris Johnson a schimbat tactica. De altfel, întâlnirile acestei săptămâni sunt rezultatul acestei tactici de a se declara nu omul negru şi rău al hard Brexitului, ieşirea fără acord, ci negociatorul deschis să aibă un acord, dar un acord revizuit. Iar scrisoarea sa către Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European subliniază aceste condiţii: renegocierea back-stopului britanic, în condiţiile în care piaţa europeană să rămână integră, să nu existe frontieră şi controale fizice între Regat şi UE pe insulă şi soluţia să fie găsită în viitor, eventual peste 3 ani. Deci formula pregătită de Boris Johnson este o non-soluţie: acceptaţi voi, UE, pe încredere că vom găsi o soluţie creativă pentru a împăca şi capra, şi varza, şi lupul, şi eliminaţi garanţia back-stop-ului irlandez.

Angela Merkel şi Boris Johnson FOTO Guliver/Gettyimages/Omer Messinger

Ultimatumul de 30 de zile al doamnei Merkel: termen pentru ca guvernul britanic să-şi facă lecţiile

Reacţiile au fost cvasi-unanime: mai întâi, toţi liderii europeni au spus că sunt gata să analizeze orice soluţie rezonabilă, realistă şi constructivă. Dar Emmanuel Macron a spus că nu se poate fără back-stop în Acord, toţi liderii UE au susţinut că se poate negocia Declaraţia Politică, nu şi Acordul de ieşire din UE, iar Michel Barnier, negociatorul şef pentru Brexit, a adăugat că aşteaptă orice idee bună, novatoare, ingenioasă, dar că toate variantele au fost explorate deja de către UE şi Marea Britanie în procesul de negociere şi nu există nici o altă soluţie.

Nici întâlnirea cu Cancelarul Angela Merkel nu a fost mai optimistă: Doamna Merkel a cerut ca, dacă există o soluţie a Comitetului Britanic pentru Acorduri Alternative să fie prezentată în 30 de zile, deci să existe bază solidă de negociere înainte de 31 octombrie, pentru a putea prelungi termenul şi a negocia efectiv. În plus, Cancelarul german a propus ca Declaraţia Politică – care arată relaţia UE cu Marea Britanie după Brexit – să fie modificată în aşa fel încât să nu mai fie relevantă condiţia de backstop din Acordul de ieşire: Marea Britanie să rămână în Uniunea Vamală şi Irlanda de Nord să rămână în Piaţa Comună, respectând şi regulile competiţiei. O variantă de ieşire a Regatului care îl văduveşte de dreptul de participare la decizie, dar îl constrânge să respecte regulile prezente şi viitoare ale UE.

Doamna Merkel a cerut ca, dacă există o soluţie a Comitetului Britanic pentru Acorduri Alternative să fie prezentată în 30 de zile.

Mai mult, varianta Merkel este un non-starter pentru guvernul Johnson şi din alt punct de vedere: aliatul Conservatorilor în coaliţia fragilă de guvernare, DUP-partidul loialiştilor din Irlanda de Nord – are drept linie roşie să nu existe diferenţe de statut şi tratament între Irlanda de Nord şi restul Regatului. Adică varianta împărţirii nivelului de integrare care rămâne pentru Belfast – Piaţă Comună Europeană – şi restul Regatului – Uniune Vamală a UE – încalcă această regulă şi impune ruperea coaliţiei şi prăbuşirea automată a Guvernului.

Deci Uniunea Europeană este pe deplin dispusă să accepte exact ceea ce i-a oferit şi Theresei May: responsabilitate pentru hard Brexit care va costa cu precădere Marea Britanie sau renegocierea doar a Declaraţiei politice ce însoţeşte acordul de ieşire din UE. În rest, toată deschiderea pentru orice soluţie novatoare, care nu există. Şi ultimatumul de 30 de zile pentru a pune ceva pe masă, a spune ce-şi doreşte, ca să înţeleagă toată lumea viziunea noului guvern Johnson. Cu menţiunea explicită că Londra are oricând posibilitatea de a renunţa la accesarea articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene de la Lisabona, care prevede posibilitatea de retragere din UE.

Boris Johnson FOTO Andrew Parsons

Adio, dar rămân cu tine: negocierile imposibilului

Pentru un observator care urmăreşte Brexitul de la promisiunea de referendum înainte de alegerile generale, făcută de premierul David Cameron, lucrurile sunt extrem de clare: nu a mai rămas nimic din conţinutul ideilor cu care campania pentru ieşirea din UE şi-a momit alegătorii şi a câştigat referendumul britanic. În condiţiile actuale negociate de Boris Johson, Marea Britanie nu mai are nici o posibilitate de acorduri independente cu terţi, în afara UE - şi nici nu le poate încheia, pentru că nimeni nu aruncă piaţa UE de 10 ori mai mare în comparaţie cu piaţa Marii Britanii. Cât despre statutul cetăţenilor europeni, el este convenit prin acord, deci ideea de a decide în mod absolut asupra politicilor de migraţie e depăşită chiar de la origine. Şi de la acceptarea back-stopului în Acordul de retragere din UE.

Boris Johnson a avut un argument real tare: back-stopul păstrează Marea Britanie în Uniunea Vamală, iar aceasta e o constrângere clară asupra Regatului. Însă ea vine ca efect al faptului că Republica Irlanda rămâne parte a Uniunii Europene, iar UE trebuie să-şi menţină integritatea pieţei sale unice. Apoi acordul de pace inter-irlandez condiţionează absenţa frontierei pe insulă, deci ar impune Irlandei de Nord să rămână în Piaţa Unică şi să respecte regulile competiţiei europene actuale şi viitoare.  Şi aici, condiţionarea vine de la procesul de pace din Irlanda de Nord, care a folosit în soluţia găsită prezenţa ambelor state, Marea Britanie şi Republica Irlanda, în Uniunea Europeană. Deci s-a folosit de acest statut, la care azi Londra vrea să renunţe. Acestea nu sunt condiţionări europene.

Varianta alternativă este doar aceea a plasării controalelor în jurul insulei irlandeze, cu reintegrarea de facto a Irlandei de Nord cu Republica Irlanda şi în UE, variantă refuzată deja în negocierile din perioada May.

De altfel, Boris Johnson a încercat să exporte şi responsabilitatea hard Brexitului, şi constrângerile sale în direcţia Dublinului, pe seama Irlandei, dar aici s-a lovit de voinţa de fier a irlandezilor de a rămâne în UE. Într-adevăr, soluţia alternativă gândită la Londra consta în relativizarea apartenenţei Irlandei la UE şi punerea de acord a unui sistem şi relaţii simetrice cu cele ale Marii Britanii. Deci Brexitul în varianta originară a lui Johnson, cea promisă britanicilor la referendum, presupunea automat extragerea Irlandei din UE, ceea ce Dublinul nu-şi doreşte cu nici un preţ.

De aceea s-a ajuns la soluţiile creative şi aranjamentele alternative, care însă nu există, dar s-ar dori situate în zona controalelor inopinate ale UE la producătorii britanici şi firmele din Irlanda de Nord, selectiv, pentru a verifica o asumare pe proprie răspundere a Londrei că nu sunt introduse produse britanice sau din terţe spaţii în UE prin contrabandă, peste frontiera inter-irlandeză, cu costurile mutate pe seama europenilor. Dar lipsa de încredere şi de garanţii în perspectivă că asemenea reguli slabe nu vor fi abandonate repede nu permit Bruxelles-ului să-şi asume această perspectivă în vreun acord. Iar varianta alternativă este doar aceea a plasării controalelor în jurul insulei irlandeze, cu reintegrarea de facto a Irlandei de Nord cu Republica Irlanda şi în UE, variantă refuzată deja în negocierile din perioada May.