UE solicită Marii Britanii taxe adiţionale: „Este strigător la cer şi dăunează relaţiilor dintre UE şi Marea Britanie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia Europeană solicită mai mulţi bani din partea Marii Britanii şi Olandei pe fondul creşterii economice din aceste ţări
Comisia Europeană solicită mai mulţi bani din partea Marii Britanii şi Olandei pe fondul creşterii economice din aceste ţări

Marii Britanii i s-a solicitat să plătească în plus 2,1 miliarde de euro la fondul bugetar al Uniunii Europene, deoarece economia ţării este mai bună în ultimii ani decât se aştepta, informează BBC.

Solicitarea de plată a unei sume extra din partea Marii Britanii vine după noile calcule făcute de UE care determină cât de mult trebuie să contribuie fiecare stat membru, bazându-se pe venitul naţional brut. Cele 2,1 miliarde solicitate în plus de la britanici reprezintă aproximativ o cincime din contribuţia netă anuală a ţării la UE, care este de 10,9 miliarde de euro. O sursă guvernamentală a declarat pentru BBC că această solicitare este „inacceptabilă“.

Creşterea sumei de plată la bugetul european vine pe fondul unor presiuni asupra premierului britanic David Cameron cu privire la statutul de membru UE al Marii Britanii. Succesul recent al Partidului de Independenţă al Regatului Unit (UKIP) a declanşat solicitări noi pentru ca prim-ministrul să renegocieze termenii relaţiei Marii Britanii cu Europa. Corespondentul BBC la Bruxelles spune că cererea de bani în plus a înfuriat guvernul şi că va enerva mulţi membri conservatori ai parlamentului.

Este inacceptabil să schimbi aşa taxele stabilite. Comisia Europeană nu se aştepta la aceşti bani şi nu are nevoie de ei. Noi vom colabora şi cu alte ţări afectate în mod similar de aceste cerinţe pentru a vedea ce putem face să contracarăm poziţia UE“, spune sursa guvernamentală pentru BBC.

Plata adiţională a fost solicitată după ce agenţia de statistică a Comisiei Europene, Eurostat, a revizuit performanţele economice ale statelor membre, din 1995 încoace, şi a reajustat contribuţiile făcute de fiecare ţară din ultimii patru ani, bazându-se pe ritmul de creştere economică.

Potrivit noilor calcule, Marea Britanie şi Olanda ar trebui să plătească mai mult, iar Franţa şi Germania ar trebui să primească reduceri. 

Taxa adiţională ar trebui plătită până pe 1 decembrie.

Solicitarea adiţională de fonduri, „reflectă o creştere a bogăţiei“, spune Patrizio Fiorilli, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. „Exact la fel cum în Marea Britanie plăteşti mai mult la stat dacă câştigurile tale sunt mai mari“, explică el.

Însă liderul parlamentarilor conservatori din Marea Britanie spune că ţara este penalizată pentru măsurile sale de austeritate. „Comisia Europeană penalizează Marea Britanie pentru că a luat decizii dure, astfel sancţionând un plan economic de lungă durată, dar şi o economie de succes din cadrul UE. Totul în timp ce de fapt răsplăteşte Franţa pentru că este un eşec economic“, declară Syed Kamall, liderul membrilor conservatori ai parlamentului britanic.

„David Cameron are dreptate să se pună împotrivă şi să încerce să împiedice acest jaf făcut de UE. Este strigător la cer şi dăunează relaţiilor dintre UE şi Marea Britanie. În aceste momente, Comisia Europeană poate fi cel mai mare duşman“, adaugă Kamall.


Citeşte şi:

Acord ambiţios UE pentru reducerea cu 40% a gazelor cu efect de seră până în 2030

Liderii europeni s-au angajat vineri să reducă cu cel puţin 40% emisiile de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană (UE) până în 2030, un obiectiv "ambiţios" care va plasa Europa în poziţia de lider mondial, relatează AFP.

România avea la jumătatea anului a treia cea mai mică datorie publică din UE

Datoria guvernamentală a României a scăzut cu 218 de milioane de lei în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni şi a coborât la 248,3 miliarde de lei (38,5% din PIB), fiind a treia cea mai mică datorie publică raportată la PIB din Uniunea Europeană (UE), potrivit datelor prezentate joi de Eurostat.

Şapte mituri despre Uniunea Europeană care circulă prin România şi cât de adevărate sunt ele

Românii şi-au format un număr de şase clişee despre Uniunea Europeană, acestea fiind o combinaţie de idei preconcepute îmbinate cu o serie de adevăruri.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite