Uniunea Europeană se sfărâmă ca Turnul Babel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
babel ue

Criza refugiaţilor şi problemele interne din statele membre ale blocului comunitar pun în pericol Uniunea Europeană, care riscă să se prăbuşească asemenea Turnului Babel din Biblie.

Într-o analiză pe această temă, agenţia Reuters notează că ambiţioasa construcţie europeană este în pericol, întrucât liderii săi nu vorbesc aceeaşi limbă la nivel politic.

Fiecare stat se concentrează pe propriile probleme interne, divergenţe în privinţa modalităţii de abordare a situaţiilor dificile oricum există, astfel că, de multe ori, atunci când se întâlnesc la Bruxelles, liderii statelor membre nici măcar nu reuşesc să se pună de acord cu privire la ce ar trebui să discute.

În Germania, de pildă, se duce o dezbatere aprigă privind modalităţile, dar şi posibilităţile de integrare a refugiaţilor care continuă să ia ţara cu asalt.

Tonul Franţei este cel al unei ţări care pare să fie în război, starea de urgenţă fiind încă în vigoare ca urmare a atentatelor teroriste ce au zguduit Parisul în noiembrie, acestea soldându-se cu 130 de morţi.

În acest timp, Marea Britanie se concentrează asupra referendumului ce urmează să aibă loc în iunie cu privire la apartenenţa ţării la blocul comunitar.

Polonia este marcată de dispute privind măsurile noului guvern conservator, acuzat că vrea să reducă independenţa presei şi a Curţii Constituţionale, iar ţările din Europa Centrală caută să respingă presiunea exercitată de Germania pentru a primi refugiaţi.

La rândul lor, italienii şi portughezii sunt preocupaţi de dezbaterile interne privind asigurarea creşterii economice în pofida constrângerilor bugetare impuse de UE, iar Spania se confruntă cu un blocaj politic în urma legislativelor din decembrie, ce nu au permis formarea unei coaliţii de guvernare.

În acest timp, Angela Merkel, cancelarul federal german, care se luptă să supravieţuiască politic din cauza crizei refugiaţilor ce divizează Germania, vrea ca UE să se concentreze asupra unor măsuri urgente pentru securizarea frontierelor europene externe, pentru a-i înregistra pe migranţi, pentru a-i repatria pe cei care nu au primit azil, dar şi pentru a-i distribui pe refugiaţi în statele membre.

Merkel este conştientă că trebuie să găsească urgent o soluţie, aşa că a forţat organizarea unui summit extraordinar UE-Turcia, pe 7 martie, cu doar câteva zile înainte de alegerile regionale din trei landuri germane, în care cei care promovează politicile antiimigraţie ar putea înregistra scoruri semnificative.

Însă Merkel se încăpăţânează să continue politica „uşilor deschise“. Într-un interviu acordat duminică seară postului german de televiziune ARD, cancelarul federal şi-a apărat poziţia, respingând, totodată, o limitare a numărului de refugiaţi primiţi în Germania.

Mai mult, Merkel a afirmat că nu are un „Plan B“ în privinţa crizei migraţiei. „Uneori, sunt chiar disperată. Unele lucruri merg atât de încet. Există multe interese conflictuale în Europa“, a declarat aceasta, adăugând însă că este de datoria ei să facă tot ceea ce poate pentru ca „Europa să găsească o cale comună“.

Totuşi, notează Reuters, spre deosebire de crizele prin care a trecut Europa în trecut, când diferendele puteau fi rezolvate treptat, de această dată nu se întrevede nicio cale de a amâna sau detensiona dosarul migraţiei.

Uniunea Europeană nu reuşeşte să facă faţă vitezei cu care evoluează situaţia în teren. Guvernele de pe ruta din Balcani, supuse unor presiuni din partea formaţiunilor populiste, care câştigă tot mai mult teren în rândul electoratului, recurg la soluţii disperate.

Austria, o ţară-cheie de tranzit, a decis unilateral, la mijlocul lunii februarie, să introducă un plafon numeric pentru refugiaţii care pot intra pe teritoriul său - 80 pe zi -, dar şi pentru cei care tranzitează ţara - 3.200 zilnic.

Totodată, în condiţiile în care nenumăraţi solicitanţi de azil ajung zilnic din Turcia pe insulele elene, blocada impusă de ţările balcanice transformă rapid Grecia, şi aşa vlăguită economic, într-o enormă tabără de refugiaţi.

Premierul Alexis Tsipras a avertizat că ţara sa nu va deveni un „depozit de suflete“ şi a ameninţat că va bloca restul acordurilor europene, dacă povara Atenei nu va fi împărţită şi de celelalte state membre.

Dar ţările UE au ignorat, în mare parte, cotele de refugiaţi decise anul trecut, iar Ungaria intenţionează să convoace chiar un referendum pentru a stabili dacă va accepta sau nu vreun solicitant de azil.

În cazul în care în următoarele săptămâni nu se va reuşi oprirea fluxului de refugiaţi dinspre Turcia, următorul pas va fi, probabil, suspendarea oficială a Acordului Schengen pentru o perioadă de doi ani.

Astfel, una dintre principalele realizări ale cooperării europene va fi plasată într-o comă indusă, pentru a se evita un deces imediat. 

Atunci, Germania, cu sau fără Merkel, va fi probabil nevoită să impună limite asupra numărului de migranţi care intră în ţară.

În timp ce liderii slabi şi divizaţi ai Europei sunt distraşi de problemele interne, Uniunea, care a oferit un cadru pentru prosperitate după cel de-Al Doilea Război Mondial, va începe să se destrame, conchide agenţia Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite