UE ar putea acorda cetatenie doctoranzilor straini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele membre UE ar putea acorda cetatenie studentilor straini care termina doctoratul in Europa, scrie "Financial Times". Informatia se bazeaza pe propunerea avansata de presedintele Comisiei

Statele membre UE ar putea acorda cetatenie studentilor straini care termina doctoratul in Europa, scrie "Financial Times". Informatia se bazeaza pe propunerea avansata de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, luna trecuta, la summitul de la Hampton Court pe probleme de globalizare, la care au participat liderii tarilor membre ale UE. Scopul este acela de a atrage persoane capabile, care sa contribuie la dezvoltarea Uniunii.
Premierul britanic Tony Blair sustine aceasta idee ca pe o parte a planurilor sale pentru o reforma liberala in UE, conform prioritatilor pe care Marea Britanie si le-a propus pentru actualul sau mandat la presedintia Uniunii. Ideea de a acorda cetatenie persoanelor care obtin titlul de doctor in stiinte in cadrul universitatilor din Uniunea Europeana a trezit totusi teama ca inlesnirea procedurii ar putea trezi un interes exagerat fata de programele de doctorat, programe care nu ar mai corespunde standardelor si care ar duce la inregistrarea unei afluente de persoane care nu au capacitatile intelectuale necesare UE. Conform statisticilor, tinerii europeni nu mai sunt atrasi de universitatile din Europa, ei indreptandu-se mai mult catre cele din SUA si chiar Asia, in timp ce in institutiile europene studiaza in principal tineri din Asia si Africa. Potrivit unui raport pregatit pentru summitul de la Hampton Court, tarile europene nu investesc suficient in invatamant, nu au reusit sa permita un acces mai mare al universitatilor la fondurile private si nu valorifica suficient talentele tinerilor europeni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite