Scena este teatrul particular din palatul Béhague, care adăposteşte sediul Ambasadei României în Franţa. Actorii sunt aleşi unul şi unul: Jean Quatremer, autorul blogului Coulisses de Bruxelles, Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei mai citiţi jurnalişti români, Luca Niculescu, redactor şef RFI România şi corespondent al Libération la Bucureşti, şi Véronique Auger, realizatoarea emisiunii Avenue de l'Europe, pe France 3. Tonul este dat: va fi o tragi-comedie unde vor fi scoase la iveală anumite adevăruri care supără.

Prima tiradă începe în trombă: "Iată cele 10 idei acceptate pe larg ca fiind evidenţe de gândirea dominantă a Comisiei Europene şi elitele de la Bruxelles, dar care sunt cu mult mai puţin verificate de europenii obişnuiţi":

1) Liberul schimb este întotdeauna mai bun decât protecţionismul.

2) Libera circulaţie a muncitorilor şi a serviciilor primează asupra protecţiei muncitorilor în propria lor ţară.

3) Este nevoie de mai multă imigraţie pentru a menţine creşterea şi a finanţa pensiile şi prestaţiile sociale.

4) Este mai bine să taxăm consumaţia şi CO2 decât munca şi veniturile ridicate.

5) Veritabila liberă concurenţă este mai importantă decât crearea de campioni naţionali sau europeni.

6) Metoda comunitară este întotdeauna mai legitimă şi mai eficace decât cea interguvernamentală.

7) Pentru a combate şomajul, trebuie să reducem protecţia muncitorilor împotriva concedierilor.

8) Suveranitatea naţională este o idee depăşită, nu doar în Europa, ci şi în lume.

9) Nu Comisia Europeană decide, ci statele membre.

10) Liberalismul trebuie să domnească peste tot, mai puţin în agricultură.

Într-o franceză impecabilă, Paul Taylor, şeful biroului parizian al agenţiei Reuters, enumeră acest decalog, la finalul unei dimineţi de dezbateri, organizată în 13 noiembrie, de Ambasada României, în jurul temei "Communiquer l'Europe".

Falsă dezbatere sau adevărată punere în scenă? Cei care cred că felul în care Bruxelles comunică nu este cel mai fericit cu putinţă sunt numeroşi. Comunicarea cu cetăţenii nu este nici utilă, nici uşoară, nici comprehensibilă, şi ea lasă 500 de milioane de europeni să creadă că Uniunea este o citadelă care protejează toate statele membre, şi că ochiul lui Sauron – pardon, Barroso – veghează asupra tuturor...Totuşi, cu câteva luni înainte de alegerile europene, se pare că cetăţenii-alegători se simt mai puţin utili ca niciodată.

Véronique Auger prezintă punctul de vedere francez: „Economia, ca şi Europa, sunt asemeni limbii arabe pentru francezi”. „În lipsă de altceva, românii, care nu au o părere bună despre propriile instituţii, au încredere în UE”, continuă Luca Niculescu. Paul Taylor explică, el, că nemţii au un proverb care rezumă bine starea lucrurilor: ”Hast du einen Opa, schick ihn nach Europa” (dacă ai un bunic, trimite-l în Europa).

Corul actorilor afirmă la unison că cetăţenii europeni nu cunosc numele deputaţilor care îi reprezintă, şi că UE nu este foarte cunoscută printre supuşii ei...Sau doar în stil caricatural:

«În ochii românilor, UE este o vacă, mai grasă decât vaca naţională, care râde tot timpul, orice s-ar întâmpla. Ea trebuie să dea lapte. Dacă nu dă, este văzută ca fiind idioată. În acest timp, aşteptând ca UE să devină un stat providenţial, substitut al statului comunist, rămânem provinciali încăpăţânţi...», constată amar Cristian Tudor Popescu.

Jean Quatremer ia cuvântul pentru a lansa spectatorilor un adevăr dureros:

astăzi în Europa, nicio instituţie nu răspunde în faţa cuiva. Dar într-o posibilă republică federală, toată lumea va răspunde de ceea ce face. Deocamdată, toată lumea este independentă şi nimeni nu este responsabil...

Federalismul lui Quatremer este bine cunoscut...Deci niciun comentariu. Dar, totuşi, soluţia sa pentru a-i convinge pe europeni să meargă la vot este eficace:

trebuie spus clar, din start, că cel care se află în fruntea partidului câştigător va fi propus pentru postul de preşedinte al Comisiei. Astfel oamenii vor şti că votul lor contează.

Cortina cade peste scena palatului Béhague. Hohotele de râs sunt triste, de fapt. Realitatea lasă loc teatrului: UE nu are încă 500 de milioane de fani. Un mai vechi slogan al Uniunii vroia să fim "împreună din 1957". Paul Taylor crede că este timpul să-l înlocuim şi să proclamăm că "cei mai buni ani urmează acum".

PS. Decalogul este tot aici, fără răspuns.