UE se opune întoarcerii Rusiei în G8 al marilor puteri industriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uniunea european foto paulgrecaud/Bigstock.com

Uniunea Europeană (UE) se opune ideii lui Donald Trump în vederea reprimirii Rusiei în G8 al marilor puteri industriale, declară un oficial european de rang înalt, relatează Reuters.

Preşedintele american a apreciat, cu câteva zile înaintea summitului anual al G7 de la Biarritz, în Franţa, că ar fi oprtun ca Rusia să se întoarcă în grup, din care a fost dată afară în 2014, după ce a aenxat Crimeea şi din cauza susţinerii separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, o acuzaţie pe care o respinge în pofida multor dovezi.

”Acesta ar trebui să fie G8, pentru că multe lucruri despre care discutăm au treabă cu Rusia”, declara el marţi.

Uniunea Europeană (UE) - care asistă la summiturile G7 - consideră că motivele care au condus la expulzarea Rusiei sunt actuale, a declarat oficialul citat.

Invitarea Moscovei să revină în prezent în acest club al marilor puteri ar fi un ”semn de slăbiciune” şi o decizie ”contraproductivă”, apreciază el.

Şeful statului francez, Emmanuel Macron, care prezidează anula acesta G7, a apreciat că ar fi ”pertinent” ca Rusia să revină la un moment dat în G8, însă a exclus o întoarcere fără condiţii, care ar fi, a apreciat el într-o întâlnire cu Asociaşia presei prezidenţiale, o ”eroare strategică” şi consacrarea unei ”impunităţi”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite