UE a început discuţiile despre eventualele certificate de vaccinare pentru călători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Uniunii Europene au început, luni, să discute dacă oamenii vaccinaţi pentru Covid-19 ar trebui să aibă o libertate de mişcare mai mare, la vară, faţă de cei care nu sunt imunizaţi, transmite Reuters.

Miniştrii din cele 27 de state membre au avut o videoconferinţă pentru a discuta despre o coordonare mai bună pentru distribuirea vaccinurilor, un subiect care va fi abordat de liderii UE, în timpul unei întîlniri online de joi.

Ministrul elen de Externe, Kyriakos Mitsotakis, a propus, săptămâna trecută, crearea unui certificat de vaccinare, pentru a contribui la reluarea călătoriilor transfrontaliere care au fost afectate grav de pandemie.

Duminică, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat că persoanele vaccinare ar trebui să poată reveni în curând în restaurante şi cinematografe, dar alţi miniştri au criticat acest punct de vedere.

Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că este important să se sublinieze că vaccinarea este voluntară – unii oameni nu pot sau nu doresc să fie vaccinaţi.

Sefcovic a declarat într-o conferinţă de presă, susţinută după şedinţa de luni, că astfel de persoane nu ar trebui să aibă drepturi limitate. Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condiţie pentru călătorie, la fel ca cerinţele actuale din multe ţări pentru un test COVID negativ.

”Vor exista diferite opţiuni pentru modul în care ne ocupăm de călătorie ... s-ar putea adăuga posibilitatea certificatului electronic de vaccinare”, a spus el.

Michael Roth, care a reprezentat Germania la discuţiile de luni, a declarat că este vital să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot transmite coronavirusul altora.

Executivul UE lucrează pentru a se asigura că datele privind vaccinarea pot fi colectate electronic într-o formă comună. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor va începe să colecteze date din această săptămână cu privire la vaccinurile livrate şi vaccinările pe ţară.

Sefcovic a spus că ţările UE trebuie să se sincronizeze în mare măsură pentru a ajuta la menţinerea deschiderii pieţei sale unice, care permite libertatea de circulaţie a persoanelor şi a lucrătorilor.

Multe ţări din UE spun că primesc stocuri de vaccinuri pentru Covid-19 mai mici decât se aşteptau şi se plâng de incertitudinea privind livrările viitoare, au declarat oficiali UE pentru Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite