UE  a sancţionat serviciile secrete ruse, companii chineze şi nord-coreene, dar şi autori ruşi ai unor atacuri cibernetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Uniunea Europeană a sancţionat - pentru prima oară - şase persoane şi trei entităţi responsabile sau implicate în mai multe atacuri cibernetice organizate din Rusia şi China - şi anume serviciul militar rus de informaţii GRU, o întreprindere chineză, o societate nord-coreeană cu legături cu un grup de hackeri, patru cetăţeni ruşi şi doi cetăţeni chinezi, relatează AFP.

”Consiliul (European) a hotărât să impună măsuri restrictive unui număr de şase persoane şi trei entităţi responsabile de diverse atacuri cibernetice sau care au participat la acestea. Este vorba despre tentativa de atac cibernetic asupra OIAC (Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic) şi cele cunoscute sub numele de «WannaCry», «NotPetya» şi «Operation Cloud Hopper»", a anunţat joi, într-un comunicat, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Sancţiunile vizează sediul GRU, o societate nord-coreeană cu legături cu un grup de hackeri, patru cetăţeni ruşi şi doi chinezi, se arată în decizie, publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Este pentru prima oară când UE foloseşte ”arma” sancţiunilor împotriva atacurilor cibernetice.

Aceste sancţiuni prevăd interzicerea intrării pe teritoriul UE şi blocarea activelor.

De asemenea, persoanelor şi entităţilor din UE li se interzice să pună fonduri la dispoziţia persoanelor sau entităţilor înscrise pe listă.

”Aceste măsuri intervin în baza voinţei UE şi statelor membre de a proteja integritatea, securitatea, bunăstarea şi prosperitatea societăţilor noastre libere şi democratice şi ordinea fondată pe reguli şi buna funcţionare a organizaţiilor internaţionale”, precizează Borrell.

”Comportamente răuvoitoare în spaţiul cibernetic sunt inacceptabile, pentru că ele aduc atingere atât securităţii şi stabilităţii internaţionale, cât şi avantajelor oferite de Internet şi folosirea tehnologiilor informaţiei şi comunicării (TIC)”, denunţă Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate.

PIERDERI ECONOMICE IMPORTANTE

Cei patru cetăţeni ruşi sancţionaţi au fost acuzaţi de încercarea de a pirata sistemul informatic al sediului OIAC, la Haga, în aprilie 2016. Ei au fost identificaţi şi expulzaţi.

Serviciul militar rus de informaţii GRU a fost acuzat atunci de coordonarrea operaţiunii.

Sancţiunile vizează Departamentul de Tehnologii Speciale din cadrul GRU. Acesta este acuzat de UE şi de atacuri informatice asupra reţelei electrice din Ucraina în 2015 şi 2016.

Cei doi cetăţeni chinezi sunt implicaţi în ”Operation Cloud Hopper”, care a ţintit în 2010 sisteme informatice ale întreprinderilor multinaţionale de pe şase continente, inclsiv întreprinderi cu sediul în UE, şi care le-a permis să obţină un acces neautorizat la date sensibile despre planul comercial, cauzând astfel importante pierderi economice, precizează UE.

Societatea chineză Huaying Haitai este acuzată de susţinerea financiară a acestora.

Atacurile ”Wanna Cry” şi ”NotPetya” au fost fost comise în 2017 prin programe de tip malware. Este vorba despre operaţiuni de piratare în scopul obţinerii unor răscumpărări.

Ambasada Chinei la UE a subliniat într-un comunicat că Beijingul este ”un apărător înfocat al securităţii informatice” şi că China este una dintre principalele victime din lume ale atacurilor cibernetice 

Societatea nord-coreeană Chosun Expo esteacuzată de asigurarea ”unei susţineri financiare, tehnice sau materiale” a acestor atacuri şi de legături cu ”Lazarus Group” - un grup de hackeri nord-coreeni.

Lazarus Group este considerat vinovat de o serie de atacuri majore în lume - inclusiv de cea mai importantă fraudă informatică din istorie şi furtul, în 2016, a 81 de milioane de dolari Băncii Bangladeshului dintr-un cont la Rezerva Federală americană de la New York.

Coreea de Nord a negat orice implicare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite