...şi revenirea în prim-plan a unui număr important dintre actorii Revoluţiei portocalii în frunte cu Iulia Timoşenko, să fie un semnal într-atât de convingător pentru întreaga populaţie a Ucrainei încât alegerile anticipate  de la finele lui mai (coincidenţă sau nu, suprapunându-se pe alegerile europene) să consemneze o victorie categorică a opţiunii pro-europene.

Deschizând instantaneu porţile către ceea ce se doreşte a fi, cel puţin de actorii politici actuali de la Bruxelles, un proces super-accelerat în favoarea viitoarei identităţi instituţionale europene a Ucrainei. Dezvoltare de tip total pozitiv, ceea ce, evident, ar fi o victorie a scenariului declanşat şi desfăşurat foarte rapid în Ucraina, cel al unei low level revolution care a permis o răsturnare de regim fără un conflict major de tip război civil şi, mai ales, fără apariţia forţelor armate ca actor implicat în desfăşurarea protestelor.

De aici şi speranţa unei reveniri foarte rapide la stabilitatea scenei politice, posibilitate potenţată major de faptul că, la fel de evident şi deosebit de spectaculos, Vladimir Putin a realizat că menţinerea unui sprijin formal şi necondiţionat pentru fostul regim Ianukovici devenise o poziţie perdantă în raport cu toţi partenerii săi internaţionali. În plus, această poziţie risca să fie o povară insuportabilă în desfăşurarea unor negocieri viitoare asupra acestui spaţiu sensibil al graniţei estice a UE şi NATO dar şi, în egală măsură, în cele care au loc acum în alte forumuri internaţionale sau multilaterale, cel de la Geneva în primul rând.

Un scenariu care înseamnă şi că, implicit, Rusia a înţeles că a pierdut Ucraina în perspectiva aderării anunţate la Uniunea Eurasiatică şi că poate începe să se gândească la efectele viitoare de extensie a „soluţiei ucrainene” înspre celelalte spaţii limitrofe. Dezvoltare posibilă dacă populaţia din Ucraina şi din celelalte ţări limitrofe a înţeles că „împăratul este gol” şi că, în lumea de azi, nu mai sunt posibile raţionamentele de forţă şi implicare brutală în treburile interne ce erau regulă în perioada imperiului sovietic. Şi că, din această cauză, ceea ce s-a petrecut acum în Ucraina, reprezintă nu numai o lovitură teribilă la nivel de imagine pentru tot ceea ce înseamnă proiect viitor realist al Uniunii Eurasiatice, dar va aduce şi un nou echilibru politic şi de securitate în zonă cu implicaţii enorme în perioada imediat următoare şi pe termen mediu.

Este probabil că Ucraina nu va cere numai un protocol rapid de aderare la UE, ci va deschide ferm opţiunea NATO, cu tot ceea ce presupune acest proces care, în condiţiile de acum, ar putea şi el să dureze mai puţin decât o cereau vechile standarde. Mizele sunt cu totul altele...

Worst case scenario este cel care implică o separare a Ucrainei. Perspectivă într-atât de actuală şi gravă încât, de câteva ore, aproape  toate cancelariile politice majore au transmis avertismente de urgenţă cerând prevenirea unei asemenea situaţii cu adevărat dezastruoase. Este deja o problemă reală? Cei de la Russia Today spun că da, relatând despre decizia luată ieri la Harkov de adunarea reprezentanţilor consiliilor locale din sud-estul Ucrainei în care se spune:

Noi, autorităţile locale de la toate nivelele, Consiliul Suprem al Republicii Autonome Crimeea, din regiunea Sevastopol, am decis să ne asumăm responsabilităţile în vederea instituirii ordinii instituţionale şi a drepturilor cetăţenilor asupra propriului lor teritoriu....ne-am adunat aici peste 3477 de reprezentanţi ai puterilor locale din sud-estul Ucrainei nu pentru a separa ţara, ci pentru a o salva.

Imediat pe televiziunea rusă apare şi harta posibilei secesiuni, cea în care regiunile din sud - est ar forma o posibilă nouă entitate, extrem de relevantă prin numărul de populaţie (aproximativ jumătate din numărul total de ucrainieni) şi deoarece aici se află baza industrială a ţării precum şi extraordinar de importanta bază militară din Crimeea.

Un scenariu care ar alimenta imediat şi cererile autonomiste exprimate de Nikolai Starosta, şeful Radei populare a Ruteniei subcarpatice (RPRS)  care deja solicitase în urmă cu puţin timp aplicarea exigenţelor formulate în referendumul din 1991 privitoare la o regiune autonomă Rutenia. Dorinţa lor de autonomie, spune Mihail Pogrebinski, directorul Centrului din Kiev pentru studierea politicii şi conflictelor, se bazează pe faptul că nu vor să facă parte dintr-o regiune controlată de Galiţia în care prosperă naţionalismul ucrainean. Rutenilor le e teamă că ajung la putere naţionaliştii radicali, cei care-i consideră drept duşmani ai Ucrainei”.

De unde şi sprijinul politic acordat poziţiei celor reuniţi la Harkov...ceea ce ar putea complica foarte serios peisajul alegerilor prevăzute pentru 25 mai. Mai ales că la adunarea de la Harkov, mesaj foarte puternic şi deloc subtil, au sosit imediat înalţi reprezentanţi de la Moscova, Alexander Puşkov, şeful comisiei parlamentare ruse pentru afaceri externe precum şi omologul său din Consiliul Federaţiei Ruse, Mihail Markelov.

O mişcare de forţă care, în caz de succes, poate trimite mesaje coerente şi directe către celelalte regiuni din vecinătatea apropiată a Ucrainei care cunosc situaţii asemănătoare şi care-şi vor vedea sprijinite într-un mod mai mult decât simbolic ambiţiile separatiste, vezi Transnistria şi Găgăuzia din Republica Moldova.

În ambele scenarii rămâne de văzut cum va fi rezolvată problema conductelor de transport a energiei, dimensiune strategică vitală pentru Uniunea Europeană dar şi pentru supravieţuirea economică a Ucrainei. Nu există nici un dubiu că , mai devreme sau mai târziu, ruşii vor folosi această armă. Să vedem cum.

În fine, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Ianukovici şi echipa se dură de foşti responsabili autori ai represiunilor sângeroase de la Kiev. În încercarea de a calma situaţia şi de a oferi un exit politic şi uman, Iulia Timoşenko va fi de acord cu o amnistie generală, aşa cum spuneau ieri după-amiază unele surse din Bruxelles? Sau, dimpotrivă, va demara proceduri naţionale şi/sau internaţionale pentru pedepsirea celor vinovaţi, eventual prin aducerea lor în faţa Tribunalului internaţional de la Haga?

Întrebări deocamdată fără răspuns, aşa cum este şi balansul încă incert al Ucrainei între cele două scenarii.