Ucraina vrea să ceară Rusiei despăgubiri în valoare de 90 de miliarde de dolari pentru anexarea peninsulei Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portul Sevastopol din Crimeea FOTO Reuters
Portul Sevastopol din Crimeea FOTO Reuters

Ucraina îşi propune să dea în judecată Federaţia Rusă pentru anexarea ilegală a peninsulei Crimeea şi să ceară despăgubiri în valoare de circa 1.000 de miliarde de grivne (aproximativ 90 de miliarde de dolari), a anunţat recent premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, potrivit Reuters.

„Ucraina a început să lucreze la acest dosar. Procuratura Generală a lansat o investigaţie. Într-un asemenea caz, guvernul nostru va intenta proces pentru desbăgubiri în valoare de aproape 1 trilion de grivne", a declarat prim-ministrul ucrainean, Arseni Iaţeniuk.

„Nu există foarte multe opţiuni. Însă fără să vă dezvălui detalii juridice, vă pot asigura că vom folosi toate mijloacele legale posibile pentru a aduce Federaţia Rusă în faţa instanţei de judecată”, a mai precizat Arseni Iaţeniuk.

Analiştii politici subliniază că intenţia executivului de la Kiev este una riscantă, deoarece chiar dacă Ucraina ar avea motive să câştige acest proces, teritoriile anexate de Rusia vor reveni în întregime Moscovei, în urma despăgubirilor.

De asemenea, o astfel de situaţie ar fi în contradicţie cu mesajul statelor occidentale care au anunţat că nu recunosc anexarea „ilegală” a peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă. Comentatorii politici mai atrag atenţia că un asemenea proces înseamnă practic „vânzarea” peninsulei către Rusia şi abandonarea locuitorilor ucraineni de acolo.

Suma vehiculată drept despăgubire a fost înaintată de către ministrul ucrainean de Energie, Yuri Prodan. În acest context, noul preşedinte al ţării, Petro Poroşenko şi-a anunţat intenţia de a crea un minister al cărui unic scop va fi revenirea peninsulei Crimeea la Ucraina.

Rusia: „Nicio şansă”

Până în prezent Ucraina a depus două plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu anexarea peninsulei Crimeea. Totodată, guvernul de la Kiev a mai precizat că se pregăteşte să dea în judecată Rusia pentru confiscarea ilegală a unor proprietăţi ale statului, precum şi pentru furt.

Singura reacţie oficială a Rusiei despre acest subiect a venit din partea ambasadorului rus la Uniunea Europeană, Vladimir Chizhov, care a menţionat că posibilul proces al Ucrainei împotriva Rusiei nu are „nicio şansă”.

De asemenea, luna trecută, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că peninsula Crimeea este o regiune a Federaţiei Ruse şi că nu se pune problema revenirii în cadrul Ucrainei.


Citeşte şi:

Rusia exclude posibilitatea revenirii Crimeei în cadrul Ucrainei

Posibilitatea ca regiunea Crimeea să redevină parte a Ucrainei, aşa cum şi-a exprimat dorinţa noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, este exclusă, a declarat Preşedinţia Rusiei, citată de AFP.

ONU: Aproximativ 10.000 de persoane au plecat din Crimeea, în Ucraina

Aproximativ 10.000 de persoane, majoritatea tătari, au plecat din locuinţele lor în Ucraina, a avertizat marţi Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului (UNCHR) care subliniază că deplasările au început înainte de referendumul din martie privind Crimeea, relatează AFP.

David Cameron către Vladimir Putin: „Rusia nu trebuie să se mai amestece în treburile interne ale Ucrainei”

Premierul britanic David Cameron a avut, joi, o întrevedere, la Paris, cu preşedintele Vladimir Putin, în care i-a transmis liderului rus că Moscova ar trebui să nu mai intervină in treburile interne ale Ucrainei, informează Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite