Schimbul de prizonieri, în două etape, toţi pentru toţi, cu Rusia lui Putin şi cei deţinuţi în Crimeea şi mutaţi în Federaţia Rusă şi cu cei capturaţi şi deţinuţi de către pseudo-autorităţile separatiste pro-ruse în Donbas, împreună cu încetarea focului verificabilă şi retragerea din linia întâi pe 3 noi sectoare de contact sunt elementele salutare din acord.

Normandia. Încetarea focului, nu soluţionarea conflictului

În schimb, părţile au rămas la poziţiile din perioada Poroshenko privind organizarea alegerilor anticipate şi condiţiile aferente respectiv există diferenţe majore în formula succesiunii aplicării angajamentelor de la Minsk. Asta în timp ce Petro Poroshenko este anchetat pentru trădare de ţară în legătură cu semnarea documentului de la Minsk.

În marja reuniunii în format Normandia, cu Germania şi Franţa ca mediatori, au existat bilaterale pregătitoare şi altele care au vizat şi problemele părţilor. Dar cea mai importantă a fost bilaterala de o oră şi jumătate între Putin şi Zelenski, care a vizat, cu precădere, tema contractului pentru furnizare şi tranzit de gaze.

Nici aici rezultatele nu s-au prea văzut. E încurajator faptul că părţile, Ucraina şi Rusia, au rămas să discute mai departe, iar tipul de proiect propus de ucraineni include datoriile marcate în baza Hotărârilor Curţii de Arbitraj de la Stockholm, ce urmează să fie incluse într-un contract pe termen lung.

Cineva ar putea jubila pentru o formă de rezultat win-win, cu doi sau chiar 4 câştigători. La nivel modest, dar totuşi câştig. Altcineva ar putea spune, la feld e îndreptăţit, că blocajul subzistă, lipsa de încredere e deplină şi că numai modul de aplicare a acordurilor va demonstra viabilitatea rezultatelor. Fireşte că Necuratul stă în detalii, şi aici nuanţele sunt mai puţin publice sau încă nestabilite. Deci greu de tras concluzii. Totuşi, reuniunea a permis tuturor să clameze partea proprie de victorie.


FOTO AFP/Ukrainian Presidential Press Service

Formula Steinmeier şi statutul special, marele câştig al lui Putin

Nu s-au făcut paşi importanţi şi nu s-au înregistrat nici câştiguri, nici costuri importante. Asta dacă acceptăm de unde am plecat: acordurile de la Minsk au fost semnate în condiţii distincte şi uneori imposibile pentru unele dintre părţi – Kievul era după dezastrul de la Debantseve la Minsk 2; apoi dezbaterea privind succesiunea paşilor rămâne, dacă alegerile preced retragerea trupelor sau dacă legalizarea conducerii din regiunile separatiste trebuie să preceadă preluarea controlului frontierei naţionale de către partea ucraineană.

Mai greu de negat este acceptarea formulei Steinmeier de către Kiev şi preşedintele Zelenski, ceea ce înseamnă că acordarea statutului special – orice ar însemna acest lucru – nu mai este în dispută şi că se va ajunge, cumva, într-acolo, în final. Pe de altă parte, nu se putea ajunge la Paris fără această condiţie prealabilă satisfăcută, acceptarea formulei Steinmeier şi perspectiva de auto-guvernare a pro-ruşilor şi ruşilor din Donbas.

Nu au lipsit, fireşte, cereri maximale: retragerea tuturor trupelor, ruse şi pro-ruse, din regiunea separatistă, funcţionarea partidelor ucrainene şi preluarea controlului frontierei înaintea oricărei organizări a unor alegeri recunoscute – varianta ucraineană, de altfel, am putea spune noi, legitimă. Dar legea, legitimitatea şi faptul, când vorbeşti de negocieri cu Rusia să cedeze un teritoriu pe care-l controlează, e un non-sens, o utopie.

Apoi introducerea în Constituţie a unui statut special pentru regiunea separatistă şi amnistie generală pentru toţi luptătorii, cerută de partea rusă, e de asemenea un non-starter, o condiţie imposibil de negociat. Ca şi recunoaşterea oricărei administraţii separatiste, cu care eventual să fii obligat să negociezi mai departe, Rusia mutându-se din postura de parte în conflict în cea de mediator.

Liniile roşii ale voluntarilor şi protestatarilor din piaţă, de pe Maidan, din Kiev

De altfel, Preşedintele Zelenski, în pierdere de viteză şi susţinere publică, la nivel intern, este presat de manifestaţii, de voluntarii şi luptătorii din Donbas care au trasat cinci linii roşii a căror trecere e inacceptabilă: federalizarea Ucrainei sub orice formă, orice tip de compromis legat de retrocedarea Crimeii, orice concesie vizând deturnarea cursului euro-atlantic al Ucrainei, orice formulă de alegeri în Donbas fără retragerea trupelor ruse de toate felurile din regiune sau anularea proceselor internaţionale împotriva Rusiei pentru agresiunile succesive, rapturile de proprietate, crime de război, etc. De altfel, Preşedintele Ucrainei a insistat că va rămâne în marja respectării acestor principii, ceea ce a şi făcut, din ceea ce se cunoaşte public.

Componentele care sunt discutabile din acord şi care ar putea comporta probleme majore în implementare şi mai ales în poziţionare sunt: dreptul misiunii OSCE de a avea acces pe întreg teritoriul ucrainean – un avantaj pentru Ucraina, dar o formulă interpretabilă şi interpretată de către Rusia ca neacoperind zonele ocupate din Donbas, adică fără accesul misiunii OSCE în zonele ocupate şi la frontieră, aşa cum este astăzi situaţia, de altfel. Formularea nu e prea exactă, pentru că “părţile reamintesc”(Rusiei? Separatiştilor?) despre acest statut şi “îndeamnă la folosirea tuturor capacităţilor la dispoziţie”. Fapt interpretabil, deci utilizabil pentru a fi ocolit de către partea rusă, eventual dând vina pe “separatiştii care nu sunt prezenţi la masa de negociere.

Apoi “interesul manifestat de părţi pentru administraţia locală – statut special “asigurându-se funcţionarea pe o bază permanentă” este cel puţin ambiguu formulat, în orice caz preocupant pentru partea ucraineană, fără detalii şi condiţii. Mai mult, formularea cea mai periculoasă din acord, şi care e oricând imputabilă, este necesitatea de a insera Formula Steinmeier în legislaţia ucraineană, în versiunea reţinută de formatul Normandia şi grupul de contact trilateral(care o fi aceea).

Aici ambiguitatea poate veni din formularea că părţile consideră integrarea statutului special în legislaţie, nicidecum că s-ar obliga în această direcţie, dar e puţin probabil ca formularea să nu antreneze şi obligaţii măcar politice de a face aceşti paşi de către partea ucraineană. Când, cum, în ce formulă sunt întrebările care fac diferenţa între o victorie cu surle şi trâmbiţe şi o înfrângere ruşinoasă pentru ambele părţi, mai mult, aici nu pot câştiga ambii combatanţi, Ucraina şi Rusia deopotrivă.


Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski

Condiţiile organizării alegerilor locale: cuiul negocierilor din Estul Ucrainei

Pastila mai poate fi îndulcită prin prevederea unei întâlniri în circa 4 luni, tot în format Normandia, care să discute condiţiile organizării alegerilor locale, condiţii politice pe această dimensiune (nu sunt menţionate condiţii juridice, deci integrarea în legialaţia ucraineană, eventual în Constituţie, cum a solicitat Vladimir Putin, a prevederilor tip Steinmeier, adică a celor pentru statutul special).

Şi, pentru a fi pe deplin corect, merită menţionată şi discuţia bilaterală pe energie, în care Rusia şi Ucraina nu au ajuns decât la acordul de a continua discuţiile. La 31 decembrie expiră acordul de tranzit pentru gaze, el nu se poate reînnoi pe un an automat pentru că prevederile au fost considerate oneroase de către Curtea de la Stockholm. Partea ucraineană e în poziţie de forţă, pentru că Nord Stream 2 nu a pornit (îi mai lipsesc 2 ani) şi nici Turk Stream, mai întârziat, deci Rusia nu are pe unde duce gazul în Europa şi are nevoie de contract pe doi ani.

Varianta propusă, înglobarea datoriilor din pronunţarea proceselor în contractul pe 10 ani oferă avantaje reciproce: Rusia plăteşte eşalonat şi în gaz această datorie de circa 3 mld dolari, Ucraina câştigă gaz direct, contract pe 10 ani şi gaz gratuit pe măcar un an şi jumătate (contravaloarea celor 3 miliarde USD), asta în condiţiile în care toate cele 10 state europene contactate (inclusive Republica Moldova) cu bunuri ale Gazprom pe teritoriul lor, au refuzat să execute hotărârea de la Stockholm şi să indisponibilizeze bunurile în favoarea Ucrainei. Avantaj reciproc, dar contractual presupune reluarea dependenţei Ucrainei de furnizările de gaze ruse şi rămân în discuţie problemele de preţ. Însă nu suntem aproape de un acord, partea rusă arătând rezerve faţă de propunerea ucraneană.