Ucraina: Război între oligarhi şi separatişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitori din fabricile lui Ahmetov au ieşit la miting în favoarea păcii şi unităţii FOTO Reuters
Muncitori din fabricile lui Ahmetov au ieşit la miting în favoarea păcii şi unităţii FOTO Reuters

Contestaţi în urmă cu doar câteva luni de ucraineni, oligarhii au reuşit să revină în prim-planul scenei politice a fostei republici sovietice. Unul dintre ei, Petro Poroşenko,  are şanse să devină preşedinte.


Ucraina îşi îmbrăţişează din nou oligarhii a căror domnie trebuia să se încheie odată cu revolta din Euromaidan, scrie publicaţia germană „Sueddeutsche Zeitung“. Serghei Taruţa din Doneţk e implicat în negocierile mediate de OSCE. Igor Kolomoiski din Dnipropetrovsk veghează la ordinea publică din oraş cu bani şi alte mijloace de presiune.

 Rinat Ahmetov, cel mai bogat om al Ucrainei organizează proteste împotriva separatiştilor la care au fost chemaţi să participe cei 300.000 de muncitori din fabricile sale din estul Ucrainei să iasă la proteste împotriva separatiştilor. Analiştii de la Atlantic Council susţin că Ahmetov se teme de posibile sancţiuni occidentale devastatoare, impuse nu doar partenerilor săi ruşi, ci şi producătorilor de cărbune şi de oţel din regiunile Doneţsk şi Lugansk.
 
În Donbass, separatiştii au trecut la naţionalizare

Ca răspuns la apelul lui Ahmetov de organizare a unor adunări pentru pace, şeful autoproclamat al „Republicii populare Doneţsk“ a anunţat „începutul naţionalizării“ societăţilor şi uzinelor pe care le deţine miliardar în regiune. „Dacă în EuroMaidan oligarhii erau acuzaţi de furt şi corupţie, acum ei reprezintă ultima speranţă de stabilitate şi singura garanţie că alegerile prezidenţiale de duminică vor avea loc şi în estul Ucrainei. Şi dacă unul dintre ei va ieşi preşedinte pe 25 mai, cu atât mai bine.

 Măcar Petro Poroşenko e singurul multi-miliardar ucrainean care, în ciuda mai multor portofolii de ministru, nu l-a susţinut pe Victor Ianukovici. Ce mai contează că nimeni nu ştie ce program politic are Poroşenko în afara dorinţei de a semna Acordul de Asociere cu UE şi de descentralizare a puterii. Lumea ştie că are bani. şi crede că asta îl va face mai puţin corupt decât ceilalţi“, constată „Sueddeutsche Zeitung“.

Război şi între separatişti

În ultimele zile se duce o luptă şi în sânul separatiştilor . Liderul proruşilor din Slaviansk, Viaceslav Ponomareov s-a pronunţat împotriva celor care se intitulează conducătorii „Republicii populare Doneţk“. Mai mult, Ponomareov i-a ameninţat că în curând, „armata“ lui o să vină în Doneţk unde va face curat. Presa ucraineană scrie că o treime din conducătorii aşa-numitei „republici“ şi-au scris demisiile, dar se tem să le depună.
 
Pe acest fundal tensionat, Rada Supremă (parlamentul de la Kiev) a adoptat, ieri, un memorandum care prevede descentralizarea puterii şi garantarea drepturilor minorităţilor naţionale. Totodată, documentul garantează că manifestanţii proruşi care vor depune armele şi vor elibera clădirile administrative, nu vor fi urmăriţi penal.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite