UPDATE Ucraina: liderii opoziţiei nu au fost de acord cu propunerile preşedintelui Ianukovici şi nu vor preluarea conducerii Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a purtat, sâmbătă, noi discuţii cu liderii opoziţiei, după ce ministrul de Interne a declarat în aceeaşi zi că „tentativele de soluţionare a crizei politice din Ucraina în mod paşnic sunt inutile”. Ianukovici le-a propus principalilor voci ale protestatarilor, Arseni Iaţeniuk şi Vitali Kliciko, preluarea conducerii Guvernului, dar aceştia au respins oferta, potrivit deputatului Iuri Steţi.

UPDATE Agenţia de ştiri Itar-Tass informează că mii de protestari au lansat un asalt asupra Casei Ucrainene, o clădire din centrul Kievului unde în prezent se află mai multe sute de membrii ai forţelor speciale, Berkut. Potrivit sursei de presă, manifestanţii au spar geamurile şi forţează uşile clădirii

UPDATE „Opoziţia nu a acceptat propunerea lui Viktor Ianukovici”, a declarat Steţi, potrivit agenţiei UNIAN. Liderul de Kiev le-a propus sâmbătă lui Ianeţiuk şi Kliciko cedarea conducerii Guvernului, precum şi o eventuală deschidere a preşedintelui în funcţie pentru revizuirea Constituţiei.

Fostul boxer Vitali Kliciko, Arseni Iaţeniuk, liderul grupului parlamentar al opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, şi naţionalistul Oleg Tiagnîbok au participat la această întâlnire organizată cu scopul de a găsi o ieşire din criza care a izbucnit în urmă cu peste două luni şi care s-a agravat săptămâna aceasta, în cursul unor confruntări violente. 

Lui Arseni Iaşeniuk i s-a propus postul de premier, iar fostului boxer Vitali Kliciko cel de vicepremier, a precizat preşedinţia, în urma negocierilor purtate la sediul preşedinţiei.

Citându-l pe consilierul prezidenţial Andrii Portnov, preşedinţa a precizat că Ianukovici a acceptat crearea unui grup de lucru însărcinat să „modifice legislaţia cu privire la referendum şi, poate, prin intermediul acestui mecanism, să propună amendamente la Constituţie”.

Opoziţia cere o revenire la Constituţia din 2004, un compromis major acceptat de către proocidentalul Viktor Iuşcenko, învingător în urma „revoluţiei portocalii”, care a transformat Ucraina într-o republică parlamentară, cu un premier puternic.

Constituţia a fost revizuită din nou, mai târziu, în vederea acordării celor mai importante puteri şefului statului.

Ianukovici i-a primit pe principalii lideri ai opoziţiei la o întâlnire care a durat aproape trei ore, în urma unei reintensificări a tensiunilor, la Kiev, între manifestanţi şi forţele de ordine, în timp ce mişcarea de contestare se extinde în întreaga ţară.

Ultima întâlnire a opoziţiei cu şeful statului a avut loc vineri, discuţiile prelungindu-se mai bine de patru ore. Cele două părţi nu au reuşit să ajungă la niciun acord comun, ceea ce a întărit rezistenţa manifestanţilor, iar protestele au reizbucnit şi în alte oraşe ale ţării.

Anterior declaraţiei lui Ianukovici, ministrul de Interne Vitali Zaharcenko, una dintre figurile politice cele mai detestate de ucraineni, a învinovăţit „grupurile radicale„ pentru conflictele din ultimele săptămâni şi a acuzat protestatarii că „au arme”. 

Poliţist împuşcat în cap, în noaptea de vineri spre sâmbătă

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un poliţist a fost împuşcat mortal în cap, martorii auzind focurile de armă şi văzând doi bărbaţi fugind de la locul faptei, potrivit Russia Today. Acestui incident i se adaugă luarea a trei poliţişti ostatici de către protestatari. Manifestanţii au atacat şi au sechestrat trei ofiţeri în interiorul unei clădiri ocupate de manifestanţii anti-putere din Kiev. Unul dintre poliţişti a fost înjunghiat şi lăsat să plece, a informat Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina. Starea celorlalţi doi poliţişti nu a fost comunicată.

Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei locale 10.00 (aceeaşi oră şi în România), ministerul de Interne de la Kiev, a publicat o solicitare adresată protestatarilor din Piaţa Independenţei, supranumită şi EuroMaidan, prin care le cerea eliberarea celorlalţi doi poliţişti. 

În anunţul semnat de ministrul de Interne, Vitali Zaharcenko, protestatarii sunt avertizaţi că, dacă nu eliberează cei doi poliţişti luaţi ostatici, jandarmii „vor face uz de forţă”, informează „The Kyiv Post”. 

Cei doi poliţişti ţinuţi ostatici de vineri noapte au fost eliberaţi abia sâmbătă după-amiază. Ofiţerii au fost sechestraţi în clădirea Primăriei. Potrivit declaraţiilor ministrului de Interne, Vitali Zaharcenko, poliţiştii ar fi fost torturaţi de protestatarii care i-au luat ostatici, necesitând spitalizare după eliberare.

Manifestanţii vor fi consideraţi „extremişti”

Ministrul de Interne a avertizat, totodată, că manifestanţii reuniţi în Piaţa Independenţei, dar şi cei din clădiri publice ocupate vor fi consideraţi de către poliţie ca făcând parte din „grupări extremiste”.

„Lăsaţi radicalii (...) şi plecaţi într-un loc sigur”, a îndemnat ministrul, citat într-un comunicat.

Protestele s-au extins în zece oraşe din Ucraina. Imagini din Vinniţia

Sediul Ministerului Energiei, ocupat sâmbătă de protestatari

Ulterior, în jurul orei 11.00, aproximativ o sută de manifestanţi - membri ai grupului de opoziţie Spilna Sprava - au ocupat clădirea Ministerului Energiei şi Industriei Cărbunelui, situat pe o stradă aflată în apropierea Pieţei Independenţei, a anunţat ministrul de Interne de la Kiev. Protestatarii au ocupat cinci etaje ale clădirii, precum şi subsolul. Ministrul Energiei, Eduard Staviţki, a negociat cu Oleksandr Danyliuk, liderul Spilna Sprava, care a acceptat, după patru ore de deţinere a controlului în clădire, să părăsească instituţia impreună cu ceilalţi manifestanţi şi să formeze o blocadă în faţa ministerului.

Sediul Ministerului Energiei de la Kiev, ocupat de protestatari

Baricade, cauciucuri arse şi cocktailuri Molotov în centrul Kievului

În stradă, manifestanţii au construit din nou baricade împotriva forţelor de ordine, iar unii dintre ei au aruncat cu pietre şi cocktailuri Molotov în Poliţie. Fumul gros şi dens al anvelopelor care ardeau în Piaţa Independenţei şi vineri arată că violenţele sunt departe de a se fi încheiat.

Strada Grushevsk din Kiev a fost menţionată ca fiind scena unor violenţe între forţele de ordine şi protestatari, poliţiştii acuzând manifestanţii că au încălcat moratoriul. Presa locală a informat că douasprezece persoane au fost luate în custodia Poliţiei.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a confirmat încă o dată sprijinul Washingtonului pentru protestatarii din Ucraina în timpul discursului său de la Forumul Economic Mondial de la Elveţia.

„Lucrăm cu partenerii noştri pentru a pune presiune pe Guvernul Ucrainei să renunţe la violenţă şi să răspundă în mod concret preocupărilor din stradă”, a declarat John Kerry.

Protestele din Kiev s-au extins acum în mai multe regiuni ale ţării. Aproape de România, sediul Administraţiei Regionale din Cernăuţi a fost ocupat de protestatari vineri, unul dintre ei lovindu-l pe preşedintele Consiliului, Mihail Găiniceru, în cap. De asemenea, la Liov, mai mulţi protestatari au ridicat baricade cu pneuri şi saci de zăpadă în faţa sediului administraţiei. Alte oraşe ocupate de manifestanţi au fost Rovno, Ternopol, Hmelniţki.


Citeşte şi:

Ucraina, în pragul războiului civil. Suntem pregătiţi să apărăm românii din nordul Bucovinei, Herţa şi sudul Basarabiei?

Ucraina este în pragul războiului civil. Scindarea ţării între vestul proeuropean şi estul filorus nu este deloc exclusă. Este pregătită România să intervină şi să apere românii din nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei?

O cronică a Insurecţiei Ucrainene

„Am urmărit aproape în permanenţă evenimentele din Kiev, începând cu 20 ianuarie. Sunt cele mai violente confruntări din istoria Ucrainei după 1991. Cum s-a putut ajunge aici? De ce Euromaidanul (titlul generic al mişcării de protest, numită după Piaţa Independenţei – Maidan Nezalejnosti – din Kiev) nu şi-a atins scopurile prin proteste paşnice?” se întreabă sociologul Dan Nicu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

UE, la un pas de a rupe relaţiile cu Ucraina

Uniunea Europeană poate întrerupe relaţiile oficiale cu Ucraina dacă se va confirma că forţele de ordine au tras în manifestanţi cu arme de foc, a avertizat un vicepreşedinte al Parlamentului European, Jacek Protasiewicz.

VIDEO Noi ciocniri între manifestanţi şi poliţie la Kiev. Ianukovici face demersuri pentru eventuala demitere a Guvernului

Zeci de mii de manifestanţi proeuropeni s-au reunit în centrul Kievului, miercuri noapte spre joi, după o zi marcată de ciocniri mortale cu poliţia, relatează AFP. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru dezbaterea eventualei demiteri a Guvernului, o revendicare solicitată de manifestanţii proeuropeni de la Kiev.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite