„Ucraina este pregătită să semneze Acordul de Asociere cu UE imediat ce este posibil“, dar nu şi să se alăture NATO, declară premierul Iaţeniuk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina este pregătită se semneze "imediat ce este posibil" Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe care fostul preşedinte Viktor Ianukovici a refuzat să îl semneze în noiembrie, a declarat joi premierul Arseni Iaţeniuk, relatează AFP.

"Guvernul ucrainean este hotărât să semneze un acord de asociere" cu UE, "suntem pregătiţi să îl semnăm imediat ce este posibil", a declarat Iaţeniuk în urma unei întâlniri de aproximativ trei ore cu şefii europeni de state şi de guverne, reuniţi a Bruxelles.

Miercuri, Comisia Europeană a prezentat un plan de ajutorare în valoare de "cel puţin 11 miliarde de euro" pentru Ucraina, pentru următorii doi ani, sumă provenind de la bugetul UE şi instituţiilor financiare europene", a anunţat preşedintele CE José Manuel Barroso.

Programul, care include măsuri pe termen scurt şi mediu în domeniile comercial, economic, tehnic şi financiar va putea să fie completat de către statele membre UE, a precizat Barroso.

Între altele, este vorba despre suma de 1,6 miliarde ca împrumuturi, 1,4 miliarde de euro donaţii, dintre care 600 de milioane în următorii doi ani, şi trei miliarde din partea Băncii Europene pentru Investiţii (BEI).

De asemenea, CE speră să deblocheze suma de cinci miliarde de euro prin Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Ea va mobiliza suma de 250 de milioane de euro din fonduri alocate politicii de vecinătate, în vederea unor împrumuturi în valoare de 2,5 miliarde de euro.

Pentru o coordonare a eforturilor de susţinere din partea comunităţii internaţionale, CE a propus crearea unui "mecanism special de coordonare a donatorilor", pe care UE este pregătită să îl găzduiască.

NATO „nu este pe radarul“ Kievului

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a fost joi şi la sediul NATO, unde a declarat că guvernul său "nu are o opţiune militară pe masă", îndemnând Rusia "să facă primul pas înapoi", relatează AFP.

"Suntem hotărâţi să soluţionăm această criză în mod paşnic", a declarat Iaţeniuk după ce s-a întâlnit cu secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen la sediul Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles.

"Nu există o opţiune militară pe masă, dar să fie clar: Rusia este cea care este necesar să facă primul pas înapoi", a adăugat el. "Ei au început, tot ei să se oprească", a spus Iaţeniuk.

Întrebat despre o eventuală cerere de aderare la NATO, premierul Ucrainei a răspuns "nu este pe radarul nostru".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite