Ucraina: Petiţie prin care ucrainenii îi cer noului preşedinte să demisioneze. Dizolvarea Parlamentului, contestată la Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski, noul preşedinte al Ucrainei
Volodimir Zelenski, noul preşedinte al Ucrainei

Pe site-ul noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost publicată o petiţie, prin care mii de ucraineni îi cer proaspătului şef de stat să demisioneze. Petiţia a fost intitulată: "Pentru demisia preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski!", informează Agenţia de presă RIA NOVOSTI.

"Stimate Volodimir Aleksandrovici, majoritatea voturilor oferite în favoarea dvs. au reprezentat voturi de protest. În realitate nu beneficiaţi de o susţinere de 73% din voturile epxrimate de alegători", se precizează în textul petiţiei.

În petiţie se mai specifică că primele declaraţii şi acţiuni ale lui Zelenski "dezamăgesc" alegătorii. Joi, 23 mai, la ora 10:46, ora Moscovei, petiţia era semnată de 7.552 de persoane. Luni, 20 mai, Volodimir Zelenski a fost oficial învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei.

Decretul lui Zelenski privind dizolvarea Parlamentului, contestat la Curtea Constituţională

Decretul noului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, privind dizolvarea Radei Supreme de la Kiev a fost contestat la Curtea Constituţională a Ucrainei - transmite, joi, Radio Svoboda, citând o declaraţie făcută de liderul mişcării civice "Spilna Sprava", Oleksandr Daniliuk.

"Spilna Sprava a atacat la Curtea Constituţională a Ucrainei decretul ilegal al lui Zelenski privind dizolvarea Radei Supreme" - a scris activistul pe Facebook. Decretul noului preşedinte ucrainean privind dizolvarea Parlamentului şi convocarea alegerilor legislative anticipate a fost publicat, joi dimineaţă, în Curierul Guvernamental, publicaţia oficială în care apar deciziile organelor executive centrale ale Ucrainei.

Documentul, care intră în vigoare în ziua publicării sale, menţionează că alegerile parlamentare anticipate din Ucraina urmează să aibă loc pe 21 iulie 2019. Totodată, prin acest decret, preşedintele Volodimir Zelenski a dispus ca Guvernul ucrainean să aloce resursele financiare necesare organizării şi desfăşurării alegerilor.

Noul preşedinte al Ucrainei şi-a anunţat intenţia de a dizolva Parlamentul încă pe 20 mai, în discursul susţinut la ceremonia de învestire a sa în funcţia de preşedinte, argumentând că actuala legislatură nu mai reprezintă voinţa alegătorilor.

Ruslan Stefanciuk, reprezentantul preşedintelui în Rada Supremă , a propus reducerea numărului de parlamentari - scrie Ukrinform, preluat de Rador.

"În acest moment, se tot discută dacă 450 de membri ai Parlamentului este mult sau puţin. Există, însă, standarde europene de reprezentare.

Când aveam o populaţie de 52 de milioane de oameni, numărul respectiv era suficient, dar în condiţiile în care recensământul ne arată că suntem 30 de milioane, de ce să mai avem 450 de deputaţi?" - a declarat reprezentantul lui Volodimir Zelenski în Parlamentul Ucrainei.

Totodată, acesta şi-a exprimat convingerea că sunt încălcate normele de reprezentare a cetăţenilor în Parlament, astfel că numărul parlamentarilor trebuie reconsiderat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite