Ucraina: mizele alegerilor care pot schimba lumea la graniţa noastră de est

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezbatere Petro Porosenko şi Volodimir Zelenski FOTO AFP
Dezbatere Petro Porosenko şi Volodimir Zelenski FOTO AFP

Se schimbă lumea la graniţa noastră de est, iar consecinţele pot fi majore şi de lungă durată, modificând echilibrul de securitate între spaţiul euro-atlantic şi cel rus.

În definitiv, era de aşteptat ca tensiunile din Ucraina să ajungă în punctul în care devenise iminentă luarea unei decizii politice foarte clare care să tranşeze între cele două direcţii majore prezente nu numai pe piaţa politică internă ucraineană, dar care au provocat şi încă nasc dezbateri multiple în diverse mari cancelarii ale lumii.

De ani, se construiesc linii politice ample, se conglomerează arhitecturi de securitate bazate pe încrederea acordată unuia dintre cele două mari scenarii profund divergente privind viitorul Ucrainei. Iar acum acestea au ajuns la scadenţă.

Primul scenariu căpătase identitate internaţională în 1990, atunci când scriitorul Alxander Soljeniţin publica un eseu devenit celebru, Căderea imperialismului comunist sau cum să ne reîntemeiem Rusia, propunând ca variantă posibilă o formaţiune statală care să reunească într-un singur corp comun "cele trei republici slave", Rusia, Belarus şi Ucraina, precum şi nordul Kazahstanului, teritorii populate majoritar de ruşi. Redeschidea astfel discuţia pe o temă favorită a marilor intelectuali ruşi pan-slavişti şi care, parţial, ceva timp mai târziu, avea să stea la baza marelui proiect Uniunea economică eurasiatică cu Belarus, Rusia, Kazahstan.

captura

Pe de altă parte, în 2003, Leonid Koucima, cel care era pe atunci preşedinte al Ucrainei, îşi prezenta cartea publicată la Moscova "Ucraina nu este Rusia" , încercare de reafirmare a suveranismului ucrainean în faţa opresorului său rus.

În aceste condiţii, era firesc ca marea dezbatere, cea de fond, cea reală şi dureroasă, să fie, atunci ca şi acum, cea care priveşte natura drepturilor Rusiei asupra Ucrainei sau, dimpotrivă, argumentarea nevoii de a lupta cu arma în mână pentru a apăra, în numele idealurilor libertăţii poporului ucrainean, formula teritorială cu care s-a ieşit din structura URSS.

FOTO: decretul Prezidiului Consiliului superior al URSS privind transferul regiunii (oblast) Crimeea către R.S.Ucraineană.

captura

Drept care, dacă de teritoriu e vorba, ajungem rapid la miezul chestiunii ucrainiene, cea de atunci şi cea de acum: soarta peninsulei Crimeea, teritoriul oferit de Hruşciov ucrainenilor în 1954 pentru a-şi atrage de partea sa, după moartea lui Stalin, voturile ucrainienilor care era atunci foarte influenţi în structurile de vârf ale partidului. Cadou care a fost extrem de greu de digerat de ruşi, aşa cum s-a văzut în momentul negocierii Acordurilor de la Minsk (1991), actul oficial de dizolvare a URSS, atunci când Elţîn a evitat şi amânat subiectul Crimeea, tocmai pentru a da timp Rusiei să pregătească anexarea teritoriului.

Restul poveştii îl ştiţi: Federaţia Rusă anexează Peninsula Crimeea, schimbă brusc echilibrul de securitate în regiune, anunţă faza de acum în care controlează Marea Neagră şi a transformat Crimeea într-un avanpost dotat cu tot ceea ce are mai nou armata rusă, oferind în acelaşi timp şi sprijin necondiţionat celor două republici separatiste din estul Ucrainei, de facto rupte de sub orice control al puterii centrale de la Kiev şi afirmându-şi deschis identitatea rusă.

De partea cealaltă, generaţia Euromaidanului portocaliu a făcut să apară o undă reală şi profundă de şoc atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional, prezentându-se ca un simbol al revoltei împotriva prezenţei ruse care nu făcea decât să continue tradiţia opresiunii sălbatice a comunismului,aducând sloganuri multiple legate de "identitatea ucraineană" ca opozabilă definitiv şi irevocabil celei ruse. Cu personalităţi precum Iulia Timoşeko, egeria "revoluţiei portocalii" sau, acum, actualul preşedinte Petro Poroşenko.

Să începem cu oferta sa, interesantă pentru că a încercat să inventeze ceva care să distragă atenţia alegătorilor de la faptul că, în acest moment, Ucraina continuă să fie una dintre cele mai sărace ţări din Europa, cu un salariu mediu de 300 Euro, situaţie realmente dramatică la care se adaugă umilinţa de a fi pierdut Crimeea şi neputinţa de a lupta cu separatiştii din est, în ciuda sprijinului constant şi atât de amplu oferit cu generozitate de americani. Ca atare, Poroşenko a mizat la maximum pe discursul ultra-naţionalist construit pe triada "Armată, Limbă, Credinţă", cu o primă acţiune căreia, din punctul meu de vedere, i-a supraestimat importanţa electorală, adică ruperea Bisericii ortodoxe ucrainene de Rusia şi proclamarea ei ca autocefală cu sprijinul Patriarhului ecumenic de la Constinopole.  

De partea cealaltă, actorul de comedie Zelenski, marea supriză a tuturor jocurilor politice din Ucraina, a ales ca temă centrală de campanie lupta anticorupţie, este declarat pro-occidental dar consideră ca absolut inevitabilă reluarea dialogului cu Rusia, anunţând şi organizarea unui referendum asupra unui eventual statut al Ucrainei ca stat membru NATO. Dar, înainte de toate, a vorbit despre nevoia urgentă de a se ajunge la o reală încetare a focului în Donbas.

Ne apropiem oare de o relansare a tuturor construcţiilor de la est de noi, semn clar că Republica Moldova va urma tendinţa majoritară de noii mese de putere la care îşi doresc să se aşeze principalii actori ai spaţiului vecin nouă?

Foarte probabil că da, deoarece este absolut limpede eşecul Parteneriatului Pace în formula iniţială gândită de Uniunea Europeană. Americanii au mizat exclusiv pe alimentarea forţelor militare ucrainene, poate ca vârf de lance dar şi forţă de linia întâi în cazul unei stări conflictuale majore cu spaţiul rus. N-a ieşit, bani pierduţi şi armament ultra modern care s-ar putea "pierde" în natură, după un scenariu care s-a petrecut de atâtea ori în ultimii ani.

Dar ce va reuşi? Mai precis, cine va reuşi, când, în ce condiţii, ajutorarea reală, sprijinirea sau, dimpotrivă, preluarea Ucrainei? Mai sunt interesaţi americanii, vor europenii )mai ales cuplul franco-german + Ungaria) să intre într-o discuţie cu ruşii pe tema refacerii economice a Ucrainei, renegociind termenii livrărilor de gaze? Sau, din nou, apare soluţia rusă, în cel mai bun caz cu o Ucraină federală, model ce ar putea să răsară şi în R.Moldova?

Nu este încă foarte clar. Dar echipe de negociatori sunt la Kiev gata de acţiune.

Noi? În afară de ceva estimări ale unor analişti, oamenii noştri politici fug de subiect, înfricoşaţi că s-ar putea să supere pe cineva. Asta cu toate că în această campanie pentru europarlamentare, cât de binevenită ar fi fost discuţia despre statutul nostru de ţară la margine de imperiu în schimbare. După cum vedeţi, totul se schimbă, numai ai noştri nu. Şi asta ne va costa teribil de tare căci de mult timp nu am mai fost acceptaţi în diversele formatele oficiale de negociere de negociere pentru est (Moldova, Ucraina, Transnistria), fie în cele informale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite