Ucraina îşi consolidează frontiera cu Belarus pe fondul crizei migranţilor. Putin a trimis bombardiere de sprijin lui Lukaşenko pentru a pune presiune pe UE

Ucraina îşi consolidează frontiera cu Belarus pe fondul crizei migranţilor. Putin a trimis bombardiere de sprijin lui Lukaşenko pentru a pune presiune pe UE

Migranţi la graniţa dintre Polonia şi Belarus

Ucraina sporeşte măsurile de protecţie la frontiera cu Republica Belarus şi este pregătită pentru eventuale provocări - a anunţat prim-viceministrul ucrainean de interne, Evhen Enin. Potrivit acestuia, situaţia de la frontieră este pe deplin controlată.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„Vecinii ar trebui să fie conştienţi de faptul că graniţele ucrainene sunt pregătite pentru astfel de provocări. Am analizat deja eventualele rute pe care migranţii le-ar putea alege pentru a ajunge în Ucraina" - a subliniat oficialul.
 
Enin a remarcat că autorităţile ucrainene iau măsuri pentru a asigura protejarea frontierei dintre Ucraina şi Belarus. Potrivit acestuia, forţele de securitate de la frontiera de stat a Ucrainei vor fi consolidate cu personal, echipamente şi mijloace speciale, inclusiv drone şi câini de serviciu.
 
Rusia dă vina pe Uniunea Europeană pentru criza migranţilor de la graniţa Belarusului cu Polonia şi Lituania şi a acuzat ţările europene că „încearcă să stranguleze Belarusul” cu planurile de închidere a frontierei, relatează Reuters. Moscova a trimis inclusiv bombardiere strategice care să furnizeze sprijin pentru Belarus şi a spus că „speră” că „că europenii responsabili să nu permită să fie atraşi într-o spirală periculoasă”.
 
În condiţiile în care migranţi din Orientul Mijlociu, Afganistan şi Africa au făcut noi încercări de a pătrunde în Uniunea Europeană pe parcursul nopţii, Moscova şi-a trimis avioane de luptă să furnizeze sprijin pentru Belarus – două bombardiere strategice Tu-22M3 au fost folosite pentru a testa sistemul defensiv aerian al Belarusului.
 
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a spus, împreună cu omologul său bielorus, că speră „că europenii responsabili să nu permită să fie atraşi într-o spirală periculoasă”. Ministrul bielorus a adăugat şi el că „Rusia şi Belarus se sprijină una pe cealaltă, inclusiv dacă va fi cazul unui răspuns comun la activităţi neprietenoase faţă de ţările noastre”.
 
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la acuzaţia premierului polonez, conform căreia „sponsorul crizei se află la Moscova”, acuzaţie pe care a calificat-o drept „absolut iresponsabilă şi inacceptabilă”
 
„Este evident că o catastrofă umanitară se petrece în condiţiile în care europenii nu sunt dispuşi să demonstreze angajamentul la propriile lor valori europene”, a adăugat Peskov.
 
El a mai spus şi că, în trecut, „UE a lăsat migranţii să intre, iar acţiunile de acum sunt direcţionate împotriva Minsk-ului”.
 
„Lukaşenko este doar un executant al acestui nou asalt. Asaltul are un sponsor care poate fi găsit la Moscova, iar acest sponsor este Vladimir Putin”, a spus premierul polonez, Morawiecki, în timpul unei dezbateri de urgenţă cu privire la această criză, din parlamentul de la Varşovia.
 
Şeful guvernului polonez a descris situaţia de la graniţă drept un efort al Rusiei de a perturba o regiune pe care a controlat-o în timpul Uniunii Sovietice.
 
Uniunea Europeană a transmis, marţi, că monitorizează 20 de ţări, printre care şi Rusia, pentru posibilul rol pe care ar pute să-l aibă în transportul de migranţi spre Belarus pentru ca Lukaşenko să-şi pună în aplicare planul de răzbunare.
 
Angela Merkel îi cere lui Vladimir Putin să intervină
 
Cancelarul federal german Angela Merkel l-a îndemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin să ”acţioneze” împotriva ”instrumentalizării migranţilor de către regimul din Belarus”, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert, informează AFP şi Reuters.
 
În timpul unei convorbiri telefonice cu şeful statului rus, Angela Merkel, aflată la sfârşit de mandat, a calificat drept „inacceptabilă instrumentalizarea migranţilor” la frontiera dintre Polonia şi Belarus, unde sunt blocate mii de persoane, potrivit unui tweet al lui Seibert.
 
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a sugerat cancelarului federal german că ar fi bine ca ţările membre ale Uniunii Europene (UE) să discute despre criza de la frontiera belaruso-poloneză direct cu Minskul, a anunţat la rândul său biroul de presă al Kremlinului, citat de Reuters.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările