Fireşte, Zelensky are dreptate să-şi dorească ţara reunită, cu independenţa şi suveranitatea garantate prin tratatele internaţionale, dar dilema sa este că - cel puţin acum, în acest condiţii - este foarte greu de crezut că cineva îşi va dori să declanşeze un conflict deshis, de mari proporţii, cu eventualitatea folosirii armelor nucleare tactice. Asta este limita logică a ameninţării cu folosirea forţei sau a acţiunilor ofensive de orice tip. Sigur că se poate ajunge şi aici, dar preţul, gradat şi în cercuri concentrice în jurul Ucrainei, ar fi distrugeri enorme pe termen lung şi pierderi catastrofale de vieţi omeneşti. Inacceptabil şi, cel puţin în principiul fundamental al logicii supravieţuirii umane, zonă interzisă de acces.

Şi atunci bătălia din teren rămâne la nivelul procedeelor acceptabile, perfecţionate de specialişti, de şcoli renumite de spionaj, de generaţii de profesionişti teoreticieni ai bătăliilor din umbră. Exact ceea ce vedeţi acum prin aplicarea celui mai drag şi amplu procedeu pus la punct de doctrina militară sovietă, apoi de cea rusă, pentru a pregăti din timp ducerea oricărui tip de conflict, de a-i reduce pe cât posibil costurile directe şi a crea lumi paralele de mesaje divergente, toate în acelaşi timp perfect reale dar numai unul, din sute, indicând ţinta reală.

Context în care, iată, aveţi posibilitatea de a analiza valoarea noilor evoluţii în zona Mării Negre unde Preşedintele Zelensky a solicitat să fie primit de Erdogan, singurul mare actor strategic la Marea Neagră în afară de Rusia, singurul stat musulman care s-a alăturat Kievului în angajamentul de a nu recunoaşte anexarea Crimeii, susţinând că a fost încălcată legioslaţia internaţională şi a fost coborâtă suferinţa asupra populaţiei musulmane locale. În declaraţia comună semnată acum la Ankara, cei doi preşedinţi anunţă că sunt decişi să meargă foarte departe, cu un acord asupra coordonării paşilor necesar pentru restaurarea integrităţii Ucrainei, pentru încetarea ocupării Crimeii şi a teritoriilor temporar controlate de separatiştii din Doneţk şi Lugansk.

"Părţile semnatare sunt decise să re-şi reafiurme sprijinul lor tradiţional necondiţional pentru integritatea şi suveranitatea Ucrainei în frontierele sale recunoscute internaţional, precum şi pentru coordonarea paşilor în direcţia restaurarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, în particular prin încetarea ocupaţiei a Republicii autonome a Crimeii şi a oraşului Sevastopol precum şi a teritoriilor Doneţk şi Lugansk" - cum informează Interfax Ucraina.

Gata, adică uite anunţul că Turcia se declara gata de a începe un război nimicitor împotriva Rusiei, aşa cum se dădea ca sigur, inculsiv de comentatori români care se uitau neînţelegând nimic la baletul diplomatic din Siria şi Libia? Nicideucm, căci în continuarea comunicatului nu ideea conflictului primeşte susţinerea celor doi preşedinţi, ci cea susţinută în continuare du Rusia şi părţile semnatare ale Protocoalelor de la Minsk în coordonarea OSCE:

"Părţile au fost de acord să-şi coordoneze eforturile în acord cu legislaţia internaţională pentru a asigura protecţia drepturilor omului în Crimeea ocupată şi pentru eliberarea cetăţenilor ucrainieni reţinuţi în mod ilegal, inclusiv a tătarilor din Crimeea şi pentru a sprijini o rezolvare paşnică a situaţiei din anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk, totul prin intermediul unui dialog bazat pe Acordurile de la Minsk".

Rusia nu putea spera mai mult, căci problema esenţială pusă de cei care acum apelează la perspectiva unui conflict armat este că Acordurile de la Minsk nu mai reprezintă nimic valabil şi că, în consecinţă, orice dialog sau negociere în formatul susţinut de OSCE, orice pas înainte în sensul acordurilor de la Paris este echivalent cu trădarea intereselor naţionale. Perspectiva pe care o doreşte acum Ucraina, oficial, prin poziţia exprimată de Zelensky, este revenirea la formula de negocieri şi, de ce nu, ca în cazul Siriei, sau Libiei, ajungerea la un format în care Erdogan să poată asigura un rol de negociator, cu credibilitatea reuşitelor anterioare pentru dezlegarea în imediat a situaţiei din Nagorno-Karabagh, cu acele patrule mixte cu Rusia care, iată, funcţionează. Şi nu numai acolo.

Ar putea fi o soluţie care să ducă la o calmare a situaţiei din Marea Neagră, cu o hartă de acces negociată între Rusia, Turcia şi Ucraina. Nu va fi o negociere uşoară, dar perspectivele unei război civil cu consecinţe ca în fosta Iugoslavie sau Siria, sau Libia, par să fi calmat pe mulţi dintre jucătorii locali. Rămâne, la nivel care contează, să vedem cine a mizat corect în Maskirovka , jocul de umbre şi lumini din zona noastră.    

Enciclopeadia militară sovietică defineşte astfel Maskirovka : "Mijloacele de a asigura operaţiunile de luptă şi activităţile zilnice ale forţelor; o complexitate de măsuri, îndreptate spre a induce în eroare inamicul în ceea ce priveşte prezenţa şi dispunerea forţelor, diferitele obiective militare, starea lor, pregătirea şi operaţiile de luptă, precum şi planurile comandantului ... Maskirovka contribuie la realizarea unei surprize pentru acţiuni a forţelor, menţinerea pregătirii pentru luptă şi creşterea supravieţuirii obiectivelor. " Ea a fost dezvoltată ca o doctrină militară în anii 1920 şi utilizată de Zhukov în bătăliile din 1939 ale Khalkhin Gol împotriva Japoniei. De exemplu, regulamentul de teren al Armatei Roşii a declarat că "Surpriza are un efect uimitor asupra inamicului." Iar în domeniul spionajului, aplicaţiile sunt aproape infinite deoarece, împotriva unui adversar obişnuit să gândească, inclusiv acum, în paradigma unică inamic/prieten, programatorii scenariilor de tip Maskirovska vin să propună imagini în oglide multiple bazate pe procedeul scoaterii unei păuşi din alta, de câteva ori, pe modelul binecunoscut al păpuşilor de se vând în târgurile ruseşti. Cu o mică deosbire, cum se spune ofiţerilor de rang foarte înalt pregătiţi să devină actori ai viitoarelor acte de magie: fiecare păpuşă care iese din precedenta înfăţişează un alt personaj real şi doar instinctul (combinat cu un set de informaţii specifice, dat corect şi la timp) îţi vor permite să ştii care dintre figurile respectivă este semnul că, la următoarea mişcare, vei detona un un micuţ dispozitiv exploziv artizanal). Ai greşit evaluarea, fie mori, fie îţi pierzi câteva degete. Oricum ieşi din joc.

Problema Ucraina nu poate fi înţeleasă fără o raportare mai înaltă la protocoalele care acum sunt pe cale să se schimbe la nivel stratosferic, cu rezultate care vor fi vizibile, cum spune o persistentă legendă urbană, începând din 2024. Timp suficient să se mai întindă, inclusiv în proximitatea noastră imediată, mai multe partide de Maskirovka, pe lângă aceasta în curs de sesfăşurare.