Ucraina. Consilierul militar al lui Zelenski îl sfătuieşte pe preşedintele ales să nu negocieze direct cu Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski, preşedintele ales al Ucrainei
Volodimir Zelenski, preşedintele ales al Ucrainei

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, Volodimir Zelenski, nu trebuie să negocieze cu reprezentanţii autoproclamatelor republici populare din Donbas, iar negocierile cu preşedintele rus, Vladimir Putin, trebuie să se desfăşoare numai prin intermediul unui proces de mediere cu implicarea ţărilor occidentale influente - consideră Ivan Aparşin, consilierul militar al lui Zelenski, responsabil de domeniul securităţii şi al apărării.

„Nu putem fi lăsaţi singuri cu Federaţia Rusă, pentru că, într-o astfel de situaţie, nu vom rezolva problema. Şi niciodată nu voi susţine ideea ca noul preşedinte al Ucrainei să stea la masa negocierilor cu aşa-numitele republici autoproclamate Doneţk şi Luhansk" - a explicat Aparşin.

Potrivit consilierului celui care a câştigat prezidenţialele din Ucraina, discuţiile Zelenski-Putin ar trebui să aibă loc în prezenţa reprezentanţilor Statelor Unite şi ai Marii Britanii.

„Nu l-aş sfătui pe preşedintele Ucrainei să se întâlnească cu Putin în formatul tête-à-tête . Nu cred că Putin ne va garanta ceva. Nu am încredere în Putin. Aş crede doar dacă în formatul negocierilor vor fi implicate ţări puternice, cu care Putin nu se va putea juca" - a adăugat Ivan Aparşin.

Conform consilierului militar, Volodimir Zelenski îşi doreşte să rezolve problema războiului din Donbas, însă doar în condiţii favorabile Kievului.

Kremlinul nu se grăbeşte să aibă contacte cu noul preşedinte al Ucrainei

Kremlinul nu va avea contacte cu Kievul înainte de anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor şi de învestirea preşedintelui Ucrainei, a anunţat Iuri Uşakov, consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, informează TASS şi Reuters.

"Deocamdată nu este planificată (o întrevedere cu noul preşedinte ucrainean). Acum aşteptăm anunţarea oficială a rezultatelor alegerilor, apoi va urma o perioadă până la învestirea noului preşedinte", a spus Uşakov, subliniind că Moscova nu vrea să devanseze evenimentele. "Vom vedea cum va evolua în mod real situaţia în Ucraina şi care vor fi primii paşi pe care îi va întreprinde noul preşedinte", a subliniat consilierul lui Putin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite