Ucraina, în căutarea „hoţului cinstit”

Complexitatea crizei din Ucraina a determinat experţii să interpreteze conflictul ba din perspectiva unui capitol final din confruntarea civilizaţiilor, ba din cea a unui exerciţiu de realpolitik. Una dintre cele mai importante cauze ale conflictului este de natură economică – privatizarea sălbatică de după căderea URSS a impus dominaţia „cleptocraţiei”. Iar evenimentele recente pot fi înţelese prin analizarea reacţiilor faţă de acest regim.

Totul a început odată cu naşterea mişcării Euromaidan, aşa cum a fost numit valul de proteste masive faţă de fosta conducere prorusă de la Kiev, pusă în mişcare de dorinţa comună a milioane de ucraineni de a şterge de pe harta politică regimul cleptocratic. Ceea ce au şi reuşit, însă victoria a fost totodată o ameninţare pentru cleptocraţia de peste graniţă, din ţara vecină Rusia, notează jurnalista şi politicianul canadian Chrystia Freeland pentru publicaţia „Politico”.

 Ca piesele unui domino, evenimentele s-au succedat rapid şi după un plan bine pus la punct de preşedintele rus Vladimir Putin: anexarea regiunii Crimeea şi alimentarea tensiunilor din estul Ucrainei.

Însă istoria are propria doză de ironie, iar ucraineni experimentează acest dat pe propria piele: pentru a face faţă agresiunii Rusiei, cetăţenii apelează la proprii lor oligarhi. Analiza Lui Freeland merge mai departe de atât şi subliniază că integritatea Ucrainei ar putea fi protejată doar dacă oligarhii din estul ţării s-ar alinia intereselor puterii de la Kiev. În fapt, pulsul societăţii civile a fost luat cu ocazia alegerilor pentru prezidenţiale, câştigător din primul scrutin fiind oligarhul Petro Poroşenko.

Vital este acum este atitudinea pe care o vor adopta şi restul magnaţilor ucraineni, de disponibilitatea lor de a-şi neglija măcar temporar interesele economice în favoarea construirii noului stat ucrainean. Din păcate, exemplele din trecut nu sunt încurajatoare şi am putea  ţine cont de exemplele fostului preşedinte Viktor Ianukovici şi de al fostul premier Iulia Timoşenko, ambii consideraţi vinovaţi de intenţii avare, mascate de presupuse interese naţionale.

Însă modelul excepţional rămâne Vladimir Putin, liderul de Kremlin a cărui ascensiune se datorează nemulţumirii poporului faţă de ascensiunea oligarhilor „crescuţi” în regimul lui Boris Elţân şi care şi-a consolidat puterea prin îndepărtarea lor. În loc să înlocuiască oligarhia protejată de Elţân cu justiţia, Putin şi-a cerat propria versiune de autocraţie. La fel a încercat să procedeze şi protejatul său ucrainean Viktor Ianukovici, însă acesta din urmă nu a fost atât de abil, el fiind în cele din urmă suspendat de la preşedinţia ţării de către parlament.

Aflăm însă că există şi speranţă. Unul dintre purtătorii stindardului speranţei este Kakha Bendukize, unul dintre oligarhii aspiranţi din perioada lui Elţân. La finalul anilor `90 s-a retras însă în ţara natală Georgia, unde a devenit unul dintre promotorii celor mai importante reforme economice naţionale, iar acum este consilier al echipei de guvernare de la Kiev.

De luat în seamă este şi Mihai Hodorkovski, magnat pe care Putin l-a folosit drept exemplu de umilire publică şi i-a expropriat compania şi l-a aruncat în închisoare. El a fost eliberat acum doar câteva luni, în urma unei mişcări surprinzătoare a Moscovei, iar opozantul numărul unu al lui Putin are potenţialul de a deveni unul dintre promotorii unei adevărate reforme în Rusia. Să ne amintim că atunci când a sosit în Piaţa Independenţei din Kiev, inima protestelor prooccidentale şi punctul zero al mişcării Euromaidan, a fost primit asemenea unui erou.

Însuşi Poroşenko a dovedit că îşi poate lăsa deoparte interesele economice în favoarea celor politice, alăturându-se fenomenului Euromaidan încă de la începutul lunii februarie, când victoria cu totul neclară. Decizia sa nu numai că a afectat bunul mers al afacerilor sale în Ucraina, ci şi în Rusia. Însă tocmai aceasta este explicaţia victoriei recente a lui Poroşenko.

Privatizarea sălbatică de după dizolvarea URSSa crat monştri. Arhitecţii reformelor din Rusia şi Ucraina nu au intenţionat să lase în urmă moştenirea cleptocraţiei. Au fost conştienţă că împărţirea ersurselor va fi nedreaptă şi confuză, însă au avut speranţa că noii întreprinzători vor şti cum să-şi administreze bunurile aşa încât binele să fie unul comun, în cele din urmă. Însă totul a scăpat de sub control, iar mentalitatea generală este că merită cu mult mai mult să continui să eludezi legea, decât să munceşti la construirea unui stat puternic.

Din mijlocul protestatarilor care au însufleţit străzile Kievului în perioada protestelor nu s-a ridicat niciun Nelson Mandela sau Vaclav Havel, nu a fost descoperit niciun erou disident, parţial din cauză că mişcarea din Maidan a presupus mobilizarea societăţii civile pentru respingerea partidelor politice şi a liderilor carismatici.Însă viitorul Ucrainei se scrie în fiecare zi, iar ţara are nevoie de noi lideri, neîntârziat, subliniază jurnalista canadiană.