Ucraina: Încendiul de la Cernobîl a fost stins în totalitate

Ucraina: Încendiul de la Cernobîl a fost stins în totalitate

Incendiul izbucnit în urmă cu patru zile la Cernobăl a fost stins FOTO: AP

Pompierii au stins complet incendiul de vegetaţie din zona de excludere a centralei nucleare avariate Cernobîl, potrivit unui anunţ făcut sâmbătă de Serviciul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un comunicat emis de Serciviul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, notat de Ukrinform în pagina electronică şi citat de Mediafax, „La ora (locală) 9.00 (şi ora României), (sâmbătă) 2 mai, incendiul a fost stins“, însă unităţile din cadrul serviciului şi lucrătorii forestieri sunt în continuare vigilenţi şi continuă să monitorizeze situaţia din zona de risc.

Potrivit datelor oferite de serviciul ucrainean, nivelul radiaţiilor în zona afectată de incendiu este normal, adică atinge 21 de microroentgeni pe oră, în condiţiile îm care nivelul maxim admis al radiaţiei este de 50 de microroentgeni pe oră.

320 de hectare de vegetaţie au fost afectate

De asemenea, nivelul radiaţiilor în incinta centralei nucleare avariate de la Cernobîl depăşeşte uşor limita admisă - cu 58 de microroentgeni pe oră, iar în zona de excludere este de 22 de microroentgeni pe oră, în timp ce la Kiev de 11 microroentgeni pe oră, potrivit aceleiaşi surse.

Incendiul a izbucnit cu patru zile în urmă, pe 28 aprilie, iar miercuri dimineaţa a fost localizat, anunţau autorităţile ucrainene. În urma acestui incident,  320 de hectare de vegetaţie au fost afectate, se mai arată în comunicatul Serviciului ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă.

Autorităţile nu exclud ca incendiul să fi fost provocat

Acest incendiu a provocat un val de panică pe reţelele de socializare, mai ales la Kiev. Capitala Ucrainei, cu o populaţie de aproximativ două milioane de persoane, se află la aproximativ o sută de kilometri de Cernobîl. Autorităţile nu exclud ipoteza provocării cu intenţie a incendiului.

Explozia de la reactorul numărul patru al Centralei nucleare de la Cernobîl, în aprilie 1986, a contaminat o parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarusul. Autorităţile sovietice de atunci au ţinut mult timp ascunsă amploarea celei mai mari catastrofe din istoria nucleară civilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările