Medicii, profesorii şi funcţionarii publici din Turcia ar putea intra în grevă, în semn de protest faţă de evacuarea manifestanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele de ordine din Turcia au împiedicat manifestanţii să se adune în Piaţa Taksim din Istanbul, recurgând la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, după ce sâmbătă au reuşit să îi evacueze, folosind aceleaşi metode. Premierul Recep Tayyip Erdogan a justificat acţiunile poliţiei, afirmând că este datoria lui să pună capăt manifestaţiilor.

La o zi după ce poliţia i-a evacuat pe manifestanţi, Erdogan a vorbit în faţa mulţimii, în piaţa care a devenit spaţiul simbolic al revoltei faţă de conducători.

Între timp, sindicatele au cerut oamenilor să intre în grevă timp de o zi, printre angajaţii care ar urma să protesteze numărându-se medici, avocaţi, ingineri şi funcţionari publici. Grevele, din păcate, au însă un impact mai puţin vizibil asupra vieţii cotidiene din Turcia, comentează revista „Time“, care menţionează acest aspect.

Poate că poliţia a câştigat în confruntarea de sâmbătă, dar duminică manifestanţii au continuat să încerce să ajungă în Piaţa Taksim, iar proteste au izbucnit şi în alte oraşe.

În anumite cartiere din Istanbul, mai mulţi tineri care aruncau cu pietre au înfruntat poliţiştii, ridicând semne de întrebare cu privire la acţiunea de ieri a autorităţilor, de a evacua protestatarii, care se pare că ar fi agitat şi mai mult spiritele.

Potrivit agenţiei Dogan, zeci de protestatari au fost reţinuţi la Istanbul şi aproximativ 70 în Ankara.

Erdogan şi-a justificat acţiunile într-un discurs ţinut în faţa mulţimii, în Istanbul, afirmând că este datoria sa, ca premier, de a se asigura că legea este respectată.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite