Trezirea în şuturi din dulcea iluzie a păcii europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ss

Asemeni oricărei treziri din orice tip de iluzie, tot în şuturi se termină şi aceasta care a încercat să-şi imagineze că modelul european de bunăstare în pace şi cooperare creat după cel-al Doilea Război Mondial în partea occidentală a continentului nostru va putea să supravieţuiască mult timp.

Conglomerând fără probleme şi urmări în adâncimea sistemelor sociale, şocurile enorme reprezentate de extinderea spre est, încercarea de rezolvare a discrepanţelor enorme de dezvoltare pe axele tradiţionale nord-sud şi est (mai ales „noul Est“) şi partea bogată din vestul continentului nostru, adaptarea la tensiunile majore euroatlantice.

Până de curând, se părea că sistemul funcţiona şi rezultatele pozitive erau cu mult mai importante decât eşecurile punctuale, oferind motive de speranţă că, până la urmă, acest model de „pace europeană“ avea să învingă tocmai pentru că oamenii păreau să aibă o teribilă nevoie de a şti că viitorul le este asigurat prin funcţionarea din ce în ce mai automată a vectorilor bunăstării economice.

Într-atât de mare era sentimentul formal de siguranţă apărut şi consolidat generaţie după generaţie încât părea că este absolut normal să apară şi să fie consolidat legislativ procesul care a deschis uşile, necondiţionat, tuturor săracilor lumii care doreau să ajungă în Europa. Începând cu cei sosiţi din fostele colonii, acceptaţi imediat dintr-un real şi foarte explicabil sentiment de vinovăţie istorică. Procesul a apărut şi s-a dezvoltat ca fenomen de masă care, în unele ţări europene (Belgia spre exemplu, sau Marea Britanie, Spania, Olanda etc) a început să fie un factor de mare amploare în analizele demografice şi în desenarea curbelor de creştere a diferitelor grupe non-autohtone de populaţie.

Aşa cum era normal, aproape instantaneu, au apărut grupurile de susţinere în societatea civilă, în număr impresionant, din ce în ce mai active şi exercitând o presiune de acum determinantă asupra politicienilor a căror carieră chiar depinde de voturile comunităţilor de imigranţi pe care nu le pot nici ignora şi nici ocoli în adoptarea priorităţilor politice enunţate iniţial în programele electorale. Cerinţa care a fost prezentată drept umanitară şi perfect compatibilă cu acţiunea de „integrare inteligentă” a comunităţilor de imigranţi a fost acceptarea fără discuţii a principiului reunificării familiei. Plus, aşa cum era logic, crearea cadrului legislativ care să permită apariţia de locaşuri de rugăciune, şcoli, centre de rugăciune şi formare culturală, posturi de radio şi de televiziune finanţate de către stat, din ce în ce mai mari şi mai multe din momentul în care finanţarea putea să vină şi din străinătate.

Perfect în linia umanismului social promovat de iniţiatorii acestei pax europea. Numai că de ea au profitat din plin, an după an, generaţie după generaţie, şi organizatorii Marelui Jihad, liderii religioşi şi militari ai marilor organizaţii de tipul Al Quaeda şi ISIS care şi-au trimis în ţările Europei occidentale (acum în toate ţările UE) predicatori care sunt dublaţi de instructori care fie pregătesc actori locali, fie oferă antrenamentul iniţial înainte de trimiterea recruţilor în taberele de antrenament. Iar această pregătire locală este foarte sofisticată, în ciuda părerii larg răspândite că avem de-a face cu nişte primitivi şi sălbatici. Au fost învăţaţi cum să se poarte dacă ajung în închisoare, ce limbaj să folosească pentru a se încadra perfect în tipologia legislativă locală şi a crea astfel portiţele pentru impresionarea unui adversar educat la rândul său în structa respectare a prevederilor noii religii a drepturilor omului.

Iată un exemplu: demersul teroristului Usman Khan, autorul tragediei de vineri de pe Podul Londrei, pe atunci condamnat la închisoare pentru participare la un grup terorist legat de Al Qaeda ai cărui membri (vezi foto)

sss

plănuiseră să arunce în aer mai multe obiective în Londra, trimiterea de pachete explozive, atacarea unor baruri sau restaurante frecventate de membri ai formaţiunilor de extremă dreaptă. Fişa de urmărire notează declaraţia lui Khan în faţa judeătorului, anunţând că acţiunile sale: „trebuia să aducă victoria, cea pe care ne-o dorim, fie moartea ca martiri, fie închisoarea”, mărturisind că avea „o viziune pe termen lung asupra modului care trebuia creată, finanţată recrutarea de musulmani britanici pentru a veni la madrassa şi apoi să comită acte de terorism în afara şi in interiroul Marii Britanii”. Şi chiar dacă a fost condamnat în 2012 la 16 ani de închisoare, este eliberat condiţionat după 8 ani. Cu rezultatele pe care acum le cunoaştem.

Dar important este să vedeţi cât de bine învăţase cum, cu ce cuvinte, poate păcăli sistemul. În primul an de puşcărie, cere ajutorul avocatului său şi adresează o scrisoare directorului închisorii Belmarhon, în care spune că fusese „imatur“ în perioada complotului pentru care fusese condamnat şi că dorea să participe la un curs de deradicalizare pentru a dovedi că-şi poate trăi viaţa „ca bun musulman şi bun cetăţean al Marii Britanii”.

sss

Adică exact textul-tip care trebuia să figureze în dosarul pe baza căruia a fost cerută şi obţinută liberatea condiţionată. A mers prima dată, de ce nu ar fi mers şi a doua oară, adică în momentul în care a cerut, din nou, să participe la un curs de deradicalizare organizat de Universitatea Cambridge, ocazie cu care, vineri, a ucis două persoane şi a rănit grav alte trei (una dintre victime fiind acum în comă).

Sigur că, formal, autorităţile anunţă că vor revizui acest sistem dovedit mult prea lax de liberare anticipată din închisoare pentru autorii de acte teroriste. Dar va fi foarte dificil deoarece va continua presiunea extrem de importantă a organizaţiilor umanitare naţionale şi internaţionale care, din start, văd în asemenea măsuri încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului.

Un exemplu semnificativ îl reprezintă reacţia foarte dură a directorului Crucii Roşii Internaţionale care a criticat în termenii cei mai aspri politica britanică faţă de luptătorii străini deţinuţi în Siria şi familiile acestora. E vorba despre anunţul făcut de UK Home Office care a spus că nu mai sunt prevăzute repatrieri ale soţiilor şi copiilor jihadiştilor cetăţeni britanice cărora le va fi retrasă cetăţenia. Tehnic, desigur că va fi o problemă enormă deoarece există multe asemenea cazuri, femei plecate din ţări occidentale pentru a se alătura iubiţilor sau soţilor lor din Isis, femei care nu neapărat sunt de origine musulmană şi care au născut copii în Siria sau Irak, altele în ţări din Africa cu zone controlate de Al Quaeda şi Isis. De ce au o asemenea ezitare ţările de origine să reprimească familiile respective?

Cazul Khan de la Londra oferă o primă parte a răspunsului. În definitiv, cine poate condamna politicienii occidentali care chiar nu ştiu acum care ar fi calea de a reacţiona, altfel decât prin forţă şi prin măsuri cu dublu tăiş cum ar fi deposedarea de cetăţenie. Vor accepta oare că este nevoie de o nouă legislaţie generală, revizuită fundamental în raport cu cea prezentă, privind acordarea cetăţeniei şi dreptului de şedere? Poate că asta va fi soluţie (în orice caz, despre asta se vorbeşte acum la Londra şi în alte câteva capitale), dar va fi ea analizată şi de instanţe europene care, la rândul lor, ar trebui să-şi revizuiască poziţia asupra migraţiei în general, eventual asociată cu noi condiţii, extrem de restrictive, pentru dobândirea cetăţeniei, dreptului de şedere şi a înăspririi considerabile a legislaţiilor naţionale privind dreptul de muncă?

Caz în care nu ştiu dacă cine va câştiga vor fi europenii cu idealurile lor sau, dimpotrivă, cei care au făcut totul pentru a instaura spaima şi neîncrederea în Europa...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite