Trei state din Balcanii de Vest vor forma un „mini-Schengen”
0Trei state din Balcanii de Vest care vor să adere la UE, Albania, Macedonia de Nord şi Serbia, au decis să sporească cooperarea regională prin formarea unui „mini-Schengen”, pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi economia din regiune, până când UE le va deschide porţile.
Ideea ca statele din Balcanii de Vest să devină mai unită a fost prima dată vehiculată la un summit regional de la Trieste, din 2017, atuncin când liderii au căzut de acord asupra unui plan de acţiune pentru o zonă economică regională, potrivit Euractiv.
Prim-miniştrii Albaniei şi Macedoniei de Nord, Edi Rama şi Zoran Zaev, împreună cu preşedintele sârb Aleksandar Vucici, s-au întâlnit la Novi Sad, în nordul Serbiei, joi, şi au semnat o declaraţie de intenţie pentru înfiinţarea circulaţiei libere a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului între cele trei state.
„Mini-Schengen” va deveni operaţional din 2021, atunci când cetăţenii, după cum a explicat Vucici, vor putea traversa graniţele celor trei state cu „cel mult” o carte de identitate.
Iniţiativa este deschisă şi celorlalţi membri ai Balcanilor de Vest, au subliniat cei trei lideri, invitând Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo să li se alăture.
Vucici a spus că celelalte trei state sunt invitate în „mini-Schengen”, indiferent deproblemele legate de recunoaşterea independenţei Kosovo. El a mai precizat că Sebia îşi doreşte să dezvolte relaţii bune şi să elimine barierele administrative din regiune şi că diferenţele de viziune privind Kosovo nu au nimic de-a face cu schimburile comerciale şi libertatea de circulaţie.