Trei morţi, 21 de răniţi şi opt dispăruţi în Polonia, în urma a două explozii într-o mină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Trei persoane au murit, 21 au fost rănite, iar alte optau fost date dispărute în urma a două explozii de gaz de mină, miercuri, în mina de cărbune Pawlowka de la Pawlowice Slawskie (sud), anunţă compania minieră JSW, relatează AFP.

„Bilanţul tragic al exploziei de gaz de mină, metan, în Mina Pniówek, la Pawlowice, se ridică la trei morţi”, a anunţat într-un comunicat societatea JSW.

În urma a două explozii, ”21 de persoane au fost spitalizate. Nu ne aflăm în contact cu opt persoane care muncesc în subteran”, a declarat anterior presei preşedintele JSW, Tomasz Cudny, citat de agenţia oficială poloneză de presă PAP.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis condoleanţe familiior minerilor.

Potrivit companiei, o primă explozie ar fi avut loc imediat după miezul nopţii de marţi spre miercuri, la o adâncime de 1.000 de metri.

În total 42 de mineri se aflau la locul exploziei, iar majoritatea minerilor respectivi a suferit arsuri.

O a doua explozie a avut loc în cursul unei operaţiuni de salvare şi i-a atins pe salvatori.

Căutările au fost suspendate din cauza condiţiilor nefavorabile în subteran, a anunţat într-un comunicat JSW.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite