Trei mituri despre greci
0
Fiecare episod al dramei greceşti intensifică vehemenţa spectatorilor, indiferent de tabăra în care s-au poziţionat. Pentru că, şi de această dată, ispita „baricadei” se dovedeşte irezistibilă. Se rostogolesc clişee, lozincile ţin loc de argumente, părerile sunt categorice. De pildă: grecii sunt leneşi, sunt corupţi şi n-au strâns îndeajuns cureaua. Trei teze false ori cel puţin discutabile.
Grecii sunt leneşi
Nu e o vorbă aruncată doar la colţul străzii. Nicolas Sarkozy, la principalul jurnal de ştiri francez, după referendumul grec: „Problema cu care se confruntă Grecia azi este că nu se munceşte îndeajuns”. În fapt, conform statisticilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)[1], un grec a muncit anul trecut, în medie, 2042 de ore, faţă de media de 1770 de ore pe angajat, la nivelul OCDE. Un neamţ a lucrat 1371 de ore, un italian 1734 de ore, iar un ungur 1858 de ore. România nu este încă[2] membră a OCDE, aşadar nu figurează în această evaluare.
Grecii sunt printre cei care lucrează cel mai mult în Europa. Problema nu e durata muncii, ci productivitatea ei.
Conform Eurostat[3], productivitatea mâinii de lucru elene, pe oră de muncă, a stagnat în perioada 2002 – 2013, fiind mult sub media europeană. Ceea ce nu a împiedicat majorări salariale şi cheltuieli publice în general mult peste limita suportabilităţii economice.
Dar aceasta este iresponsabilitatea clasei politice. Unii vor sări prompt: desigur, cu complicitatea cetăţenilor. Să fim oneşti: dacă mâine vi se majorează salariul, vă duceţi la angajator să-l luaţi la rost de unde face rost de bani, dacă sunt din performanţă economică sau din credite nesustenabile?
Grecii sunt corupţi
Sunt la fel de corupţi ca şi românii. Aşa spune Transparency International[4]:
Grecia, România, Italia şi Bulgaria ocupă aceeaşi poziţie (69 din 174) în Indicele de Percepţie a Corupţiei.
Cele mai puţin corupte state europene sunt cele scandinave (Danemarca ocupă primul loc din clasament), Germania e pe locul 12, Estonia pe 26, Polonia pe 35, Ungaria pe 47, Slovacia pe 54.
Dar, într-adevăr, problema există. De pildă, frauda fiscală e evaluată la 28 miliarde euro anual, adică aproximativ 10% din PIB[5]. Tema e discutată în aceste zile cu creditorii, care cer reducerea taxei de solidaritate pentru veniturile peste 500.000 de euro, de la 8% la 6%, considerând că nivelul actual încurajează evaziunea. De cealaltă parte, Guvernul Tsipras pledează pentru o „echitabilă distribuire a poverii sociale”.
Dincolo de propagandă, preşedintele Comisiei Europene mărturiseşte, în pirmul său interviu după încheierea acordului Atena – Eurogrup: „Am fost foarte surprins ca un conservator înrăit ca mine să fie cel care trebuie să impună noului guvern grec să-i impoziteze pe armatori şi pătura bogată a societăţii greceşti”[6].
Grecii nu au făcut sacrificii
Sintetic: un sfert din populaţie nu are loc de muncă, cei mai afectaţi fiind tinerii (în proporţie de 55%); unul din cinci funcţionari a fost concediat sau neînlocuit, în total 160 000 posturi fiind desfiinţate în sectorul public; 200 000 de întreprinderi mici şi mijlocii s-au închis în ultimii cinci ani, ca urmare a reducerii consumului; alocaţia de şomaj s-a redus cu 20%, salariul mediu cu 38%, pensiile (pensionarii reprezintă un sfert din populaţie) fiind diminuate cu 45%[7]. Au fost majorate impozitele şi TVA şi s-au introdus noi taxe.
Datele din 2013, centralizate de Comisia Europeană[8], indică un nivel de 35,7% din populaţie expusă sărăciei şi excluderii sociale (media UE – 24,5%, România – 40,4%, Polonia – 25,8%, Olanda – 15,9%).
Produsul Intern Brut a scăzut în cinci ani cu 25%, o contracţie echivalentă doar cu cea suferită de economia vest-europeană şi a SUA în al doilea război mondial[9]. Se estimează că e necesar, într-un scenariu fericit, cel puţin un deceniu pentru ca grecii să mai ajungă la nivelul de trai din 2007.
Pe lângă povara sărăciei şi spectrul asfixiant al datoriei, societatea greacă pierde accelerat cel mai preţios capital: cel uman.
200 000 de tineri greci au emigrat de la declanşarea crizei: 88% sunt licenţiaţi, din care 60% au diplomă de master şi 10% deţin un doctorat.
Un studiu dedicat emigraţiei celor cu înaltă calificare profesională din cinci state membre ale UE[10] (Grecia, Italia, Irlanda, Portugalia şi Spania) evidenţiază cauzele principale, comune ale acestui exod al creierelor: corupţia, nepotismul, absenţa meritocraţiei, oportunităţilor şi a locurilor de muncă, precum şi salariile mici. Cunoaştem pe pielea noastră situaţia.
Aşadar, austeritatea extremă a sufocat economia şi a sărăcit populaţia în proporţii de masă. Corectă ca remediu de principiu pentru excesele anterioare, austeritatea a fost administrată în doze brutale, inadecvate. Tratamentul impus Greciei a eşuat. Un eşec pentru care trebuie să plătească, deopotrivă, pacientul şi medicul, grecii şi creditorii.
[1] https://data.oecd.org/fr/emp/heures-travaillees.htm
[3]http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tsdec310&language=fr
[4] http://www.transparency.org/cpi2014/results
[5] http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2109500
[7] http://www.welt.de/wirtschaft/article143546675/Der-Syriza-Wahlkampf-eine-einzige-Halbwahrheit.html
[9] http://www.marketwatch.com/story/greeces-scariest-deficit-has-nothing-to-do-with-money-2015-05-07
Se încarcă comentariile...
