Gestul merită subliniat şi prin prisma formulărilor, a evaluării şi modului în care tema se impune pe agenda Uniunii, fiind şi un demers-şcoală în acest sens.

Diplomaţia este o meserie şi o artă, deopotrivă, care prin modul discret de acţiune, alteori prin elementele publice care par omului obişnuit plicticoase, pedante, repetitive, poate prea puţin spectaculoase, realizează construcţia unui demers de politică externă solid. Tot astfel, când actorul în cauză este o putere minoră, spectaculozitatea demersurilor scade şi mai mult. Totuşi minuţiozitatea, acribia şi încăpăţânarea demersurilor repetitive sunt cele care dus la realizarea politicii externe în primul rând prin coagularea sprijinului şi antrenarea acţiunii coezive a UE pentru un obiectiv esenţial de securitate şi o preocupare constantă de politică externă a României: conflictele îngheţate, cu precădere cel din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova, la Est de Nistru.

Demersul se constituie într-un semnal de sprijin pentru preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, iar contextul se referă, nu întâmplător, la vizita oficială la Bruxelles a preşedintelui pro-european de la Chişinău. Tot în spaţiul contextual se înscrie şi lansarea noului mandat Biden, cu inaugurarea la 20 ianuarie, iar referirile implică şi cooperarea necesară a UE cu NATO şi OSCE în soluţionarea conflictelor îngheţate, marcând în subsidiar, şi revenirea la o coeziune profundă a Occidentului pe marile teme de Securitate din Estul continentului. Violenţele din Nagorno Karabakh şi absenţa implicării statelor occidentale în soluţiile pe trmen scurt, inclusiv a formatului de pace a Grupului de la Minsk sunt, de asemenea, implicite.

Aducerea în prim planul agendei UE a conflictelor îngheţate e un demers consistent, cu multe demersuri, făcut de la summiturile Consiliului Afaceri Externe din luna noiembrie. El se întemeiază pe principalele preocupări ale Uniunii Europene care ţin de relevanţa şi rolul global şi, respectiv, de combaterea ameninţărilor directe la adresa Uniunii şi a vecinătăţii sale, creşterea rezilienţei şi evitarea destabilizării. Valorile fundamentale îmbrăţişate de către UE – multilateralismul, lumea bazată pe reguli, respectarea în litera şi spiritul lui a Dreptului internaţional – sunt baza care fundamentează demersul pentru a explicita de ce e nevoie de o asemenea coagulare de resurse, voinţă şi instrumente noi în soluţionarea conflictelor îngheţate.

Evaluare a stării de fapt a momentului prilejuieşte un set de judecăţi de valoare care se referă la relaţiile internaţionale, securitatea internaţională şi rolul destabilizator al Rusiei, nenumită explicit în articol. De altfel, ca de obicei în diplomaţie, un articol programatic al unei figuri politice e relevantă prin ceea ce afirmă, dar mai ales prin ceea ce nu numeşte explicit. “Dezvoltări regionale îngrijorătoare” ale “actorilor gata să exploateze vulnerabilităţi, să exploateze tensiuni şi să determine evoluţii ce periclitează stabilitatea, democraţia şi pacea în vecinătatea estică a UE şi NATO”, apoi conflictele îngheţate din statele vecinătăţii estice, numite ca atare – Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Ucraina care oferă “actorilor internaţionali instrumentele de a destabiliza regiunea” sunt referiri directe la rolul nefast al Rusiei în regiune.

Fără a pronunţa Rusia sau a menţiona explicit existenţa unor ameninţări directe ale acestui stat faţă de frontiera estică a UE, articolul notează faptul că aceste conflicte “sunt o sursă constantă de instabilitate” şi “o ameninţare” la adresa vecinătăţii, a securităţii şi apărării UE, dar şi la adresa arhitecturii euro-atlantice. În privinţa statelor vizate, este menţionată căderea în conflict – Războiul recent din Nagorno Karabakh fiind un argument – dar şi încălzirea conflictelor oricând, drept probe stând tensiunile şi schimburile de focuri cu victime din estul Ucrainei, în timp ce conflictul din Transnistria – este luat ca punct esenţial de preocupare al României, care legitimează intervenţia ţării noastre pe subiect, sprijinită de semnăturile unui demers a 10 state europene, în promovarea acestei teme. Articolul subliniază separarea de facto a statului şi ruperea în două a societăţilor statelor cu conflicte îngheţate pe teritoriul lor, fapte care întârzie şi reformele, şi tranziţia, şi democratizarea, şi construcţia prosperităţii în vecinătatea imediată a UE.

În material, Bogdan Aurescu menţionează şi bătălia de valori între situaţia prezentă şi perpetuată a conflictelor îngheţate şi normalitatea soluţionării lor. Actuala situaţie reflectă logica sferelor de influenţă, se opune dreptului suveran al statelor de a-şi alege liber viitorul, în domeniul aranjamentelor de securitate şi al dezvoltării şi prosperităţii şi are la bază încălcarea explicită şi evidentă a dreptului internaţional, afectând edificarea lumii bazate pe reguli. De asemenea este introdusă referirea la utilizarea reprobabilă a instrumentelor de forţă pentru a exercita influenţă, un demers comparat cu practica unui droit de regard la periferia Marilor Puteri, pentru respectarea intereselor acestora. Toate definesc, în fapt, acţiunile ce au condus atât la conflicte, la scindarea acestor state, cât şi la perpectuarea acestor conflicte, niciodată soluţionate, şi justifică nevoia de implicare a UE în acest demers.

Profund euratlantistă în substanţă, România se remarcă şi prin abordarea integrată a soluţiilor, cele care ţin de obiectivele Uniunii Europene, suprapunându-se peste interesele de securitate ale NATO la frontiera sa şi cu cele de soluţionare a conflictelor de către OSCE, implicată în cele mai multe asemenea conflicte. Încadrarea unui demers legitim al României în priorităţile şi interesele UE şi antrenarea coerentă a demersului UE este de primă importanţă pentru perspectiva unei soluţii.

Aici Uniunea Europeană este invocată pentru implicarea activă, pentru valoarea şi atractivitatea modelului european, pentru puterea sa normativă, inclusiv pentru modelul său de dezvoltare, care a determinat transformarea prin atractivitate, sprijinind statele care se bazează pe acţiunea UE şi şi-au exprimat interesul pentru relaţii strânse cu UE, inclusiv integrarea în Uniune. Acestea fac deja eforturi pentru implementarea reformelor şi creşterea standardelor de viaţă ale cetăţenilor, pentru consolidarea sistemelor democratice, demersuri legitime ale noilor state independente şi suverane care sunt supuse acţiunii disruptive a conflictelor îngheţate, a actorilor care le determină şi le menţin active.

Soluţiile ţin de promovarea regulilor şi valorilor acceptate unanim prin dialog bilateral şi multilateral şi soluţionarea paşnică a conflictelor, dar presupune şi utilizarea experizei UE în construcţie instituţională şi puterea sa de negociere şi avansare a proceselor politice de soluţionare a conflictelor. Tot în formulări diplomatice e menţionată şi nevoia unui cadrul formal şi a unităţii europene, cu referire la nevoia de coeziune şi acţiune a tuturor membrilor pentru a da coerenţă şi relevanţă acţiunii UE, fără ieşiri individualiste din cadrul stabilit şi fără excepţii, cu scopul de a genera rezultate concrete. În plus, e nevoie de investiţii şi acţiune în construcţia de instrumente şi pârghii ale Uniunii pentru a putea sprijini soluţionarea aceste conflicte.

Ca semnal politic puternic, articolul are relevanţă majoră, formulările sunt solide şi consistente cu obiectivele UE, antrenând, din nou, responsabilitatea Uniunii în legătură cu acţiunea directă, şi asta în pragul Consiliului European ce discută perspectivele şi politicile UE în noua preşedinţie portugheză, dar şi în pline dezbateri despre Viitorul Europei.