Meritul intrării în circuitul public a dialogului necesar, dar fără precedent, dintre doi ofiţeri în rezervă, îi revine directorului Ion Măldărescu, cel care a inserat,  în revista sa online Art-Emis, o mărturie sintetică, aparte, despre războiul dus în Transnistria.

Protagoniştii acestui duel, vorba vine, cerebral dar şi emoţionant sunt un comandor şi un colonel. Care au activat în structuri militare comparabile, dar distincte. Primul - comandorul (r.) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, în armata existentă în dreapta Prutului, celălalt - colonelul (r.) dr.  Anatol Munteanu, în stânga Milcovului de azi.

Întrebările au fost formulate de istoricul Jipa Rotaru. O voce ascultată, cu admiraţie, de promoţii succesive de cursanţi ai Academiei Militare. Un temerar, în perioada ante-decembristă, din moment ce aducea, din arhive, mărturii inexistente în manualele vremii, redând conaţionalilor, în uniforme militare, adevăruri cenzurate, despre evoluţia României în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Răspunsurile au fost oferite, cu îndârjire şi patimă, de un combatant în războiul atipic din Transnistria - compatriotul Anatol Munteanu. Atipic, pentru că aceia care luptau pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, habar nu aveau că sunt trădaţi. Chiar de unii dintre cei care, prin natura posturilor ocupate, la Chişinău, trebuiau să fie de partea apărătorilor  hotarelor republicii inventată de sovietici. Brusc – pe moment, oficial şi doar aparent – desprinsă de comanda Kremlinului.

Interviul este dens. 

Asta pentru că, din durerea izvorâtă din nedreptăţile la care a fost martor, colonelul în rezervă Anatol Munteanu, autorul tomului, de peste 800 de pagini, sugestiv intitulat Epopeea Libertăţii/Războiul de la Nistru (1990-1992) nu ezită să folosească şi un simplu interviu, pentru a da onorul cuvenit camarazilor săi.

Mulţi plecaţi dintre cei vii. Ceilalţi marcaţi şi azi de sângeroasa confruntare.

Ce aduce nou dialogul dintre istoricul din dreapta şi cel din stânga Prutului?

Un mod sintetic de a pune punctul pe “i”.

Iată o mărturie cutremurătoare a conaţionalului Munteanu: Ca exemplu poate fi adus, atacul fulgerator, dar şi eroic al colonelului A. Gamuraru, care cu batalionul din subordine, a intrat prin lupte in Tighina şi a eliberat Secţia de Poliţie asediată de inamic, precum şi oraşul, împânzit de separatişti – o faptă de curaj, care a adus victorie asupra inamicului. Un alt exemplu de eroism şi sacrificiu au fost luptele de apărare, la cinematograful „Drujba", „Drumul vieţii" sau în centrul oraşului Tighina, unde armata rusă nu a putut trece nici cu tancurile peste poziţiile luptătorilor moldoveni. Jertfa apărării noastre a fost mare: circa 50 de combatanţi morti si 180 de răniţi. Ne-am fi dorit cu toţii, ca prin această jertfă enormă, să oprim inamicul la podul Tighina, la cetate, sa realizăm ordinul: „tancurile să nu treacă în Tighina", însă, chiar cu preţul acestui suprem sacrificiu, inamicul a înfrânt apărarea batalioanelor noastre, a luat jumătate de oraş, iar de aici, noi, am pierdut războiul, am pierdut Transnistria, am pierdut glia, pentru care ne-am jertfit sângele şi viaţa. Noi nu am reuşit, pentru că am avut trădători, care au scos o parte a armatei din oraş.

Cu un curaj care a dispărut la unii europeni de peste Prut, combatantul Anatol Munteanu nu se sfieşte să arate adevărul: Războiul de pe Nistru n-a fost doar un conflict intern, între o parte a Republicii Moldova şi altă parte a ei, cum se afirmă fals, ci în primul rând un război între Federaţia Rusă şi Republica Moldova. A fost plămădit la Kremlin, de unele cercuri politice de la Moscova, la nici un an de la proclamarea Independenţei Moldovei, şi susţinut de acestea din punct de vedere politic, militar şi material. Scopul lui precis a fost împiedicarea unirii Republicii Moldova cu România. O înscenare făcută la Dubăsari, şi mai apoi la Tighina, a furnizat unităţilor Armatei a 14-a ruse, pretextul de a ieşi din cazărmi, de a ocupa poziţii de luptă şi de a se implica direct în război.

Anatol Munteanu are o identitate clară – aşa cum l-a descris poetul Grigore Vierua fost în linia întâi a frontului.

A comandat un detaşament de voluntari moldoveni, din satele raionului Ialoveni, în campania împotriva Găgăuziei separatiste. Împreună cu ei şi voluntarii din Bubueci a deblocat podul de peste Nistru, de la Vadul lui Vodă. Cu militarii Batalionului Tiras-Tighina a eliminat posturile separatiste din localităţile Mălăieşti, Butor, Taşlic, Grigoriopol, până la Dubăsari.

Însă, Jipa Rotaru nu a evitat întrebarea menită a clarifica un detaliu din cariera  colonelului Munteanu, în sensul dacă a fost ofiţer în serviciile speciale.

Aşa aflăm că intervievatul îndeplinea la Chişinău două funcţii, una la nivelul executivului, alta la Direcţia de Contrainformaţii. Ceea ce explică modul în care a cules şi analizat date despre batalioanele separatiste şi cele de cazaci, inclusiv dotarea acestora, cu armament şi tehnică de luptă, dar şi traseele pe care efectuau misiuni de patrulare, pe teritoriul Transnistriei.

Urmează pasaje întregi în care Anatol Munteanu demască faptul că preşedintele Republicii, Mircea Snegur, clasa politică si Comisiile de conciliere, din care făceau parte foştii secretari de partid ai СС comunist: deputatul Petru Lucinschi, prim-viceministrul Andrei Sangheli, simpatizaţi de partea rusofilă, nu au dorit să propună soluţii eficiente, prin care să ajungă la о victorie asupra separatiştilor transnistreni…cu multă întârziere s-a dispus organizarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Ceea ce urmează este uluitor!

În lunile martie- aprilie 1992, Mircea Snegur, ministrul de Interne Constantin Antoci, ministrul apărării Ion Costaş, şeful Statului Major al Forţelor Armate Pavel Creangă, au avut о atitudine negativistă, în ceea ce priveşte dotarea cu tehnică de luptă şi armament a poliţiştilor si voluntarilor aflaţi pe poziţiile de luptă.

La un pistol - automat erau doi-trei ostaşi! Scandalos. 

După protestele luptătorilor de pe front, liderii de la Chişinău au dispus – tardiv - scoaterea, din depozitele militare, a tehnicii de luptă, armamentului şi muniţiei necesare.

A urmat trecerea la tactica apărării în tranşee, care i-a demoralizat pe combatanţi, deoarece anihila ofensiva aducătoare a victoriei sperate.

Şi pentru ca trădarea să fie completă aflăm de la colonelul Munteanu că: Preşedintele Snegur s-a înconjurat de oameni şi specialişti, aparent importanţi, precum generalii Pavel Creangă, Dabija-Karazov, ginerele unui general din armata sovietică, generalul V. Molojen, colonelul A.Cociug, din aripa comunistă, V. Berlinschi - omul Moscovei sau poate al Mosadului, colonel Nicolae Chirtoacă, din KGB şi alte „somităţi importante". Aceştia ocupau funcţii de comandă si erau foşti ofiţeri sovietici. Ei nu ezitau sa colaboreze cu ofiţerii Armatei a 14-a ruse şi cu serviciile KGB ale separatiştilor.

În opinia intervievatului, pierderea aliniamentului Varniţa-Tighina, a poziţiilor ocupate de politişti şi voluntari, a însemnat începutul sfârşitului... războiului.

Pentru un militar de carieră este dureros să recunoască: Eşecul forţelor armate moldoveneşti nu a fost cauzat doar de insuficienta dotare cu armament şi muniţii, sau de pregătirea precară a combatanţilor recrutaţi. Principala cauză a pierderii războiului о constituie trădarea şi incompetenţa cadrelor militare, din eşalonul superior al ministerelor de forţă. Numai aşa se explică faptul că inamicul cunoştea, în detaliu, dislocarea unităţilor şi subunităţilor militare, poziţiile pe linia frontului, dotarea cu tehnică de luptă, cu armament şi muniţie, ba chiar permisiile, concediile de odihnă, ale comandanţilor şi ostaşilor.

Morţii cu morţii...

Iar trădătorii au fost răsplătiţi cu funcţii mari, grade nemeritate, medalii de doi bani. Ba unii s-au ales şi cu alte privilegii, precum apartamente, terenuri etc.

Durerea cea mare a ofiţerului român Anatol Munteanu?

Adevăraţii patrioţi şi luptători au căzut pe câmpurile de luptă. Mulţi s-au întors acasă răniţi, invalizi pe viată, dar, luptători adevăraţi fiind, inima lor continuă să bată in ritmul iubirii de ţară, speranţa lor in unirea cu Patria-Mamă  nu s-a stins.

Mai există români dispuşi să lupte din dragoste de ţară! 

Ieri - cu arma. Azi - cu condeiul. Conaţionali ce nu capitulează - în faţa inamicilor României redivivus, în graniţele sale istorice.