Toate-s vechi şi nouă-s toate pe Frontul De Est: panimaiete, darling?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
europa de est state

Iată ştirea care marchează cel mai dureros eşec al politicii europene după căderea Cortinei de Fier: „Guvernul Ucrainei, condus de Premierul, Nikolai Azarov, a adoptat joi, 21 noiembrie, decizia oficială de suspendare a pregătirilor pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană la Summit-ul Parteneriatului Estic, care va avea loc săptămâna viitoare la Vilnius”.

Cabinetul de miniştri ai Ucrainei dispune suspendarea procesului de pregătire pentru semnarea Acordului de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, Comunitatea europeană pentru energie atomică şi cu ţările-membre ale acestora, precum şi a hotărârii Guvernului Ucrainei din 18 septembrie 2013 “Despre pregătirile pentru semnarea proiectului Acordului de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană şi cu statele-membre ale UE”.

Semnarea Acordului de asociere a Ucrainei cu UE de la summit-ul de la Vilnius a fost anterior condiţionată de adoptarea proiectului de lege privind transferul fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko în Germania, pentru îngrijiri medicale. Rada Supremă a Ucrainei a respins joi, 21 noiembrie, pachetul proiectelor de lege în acest sens. Este pentru prima oară când o ţară care începuse deja negocieri intense pentru semnarea unui acord de asociere întoarce spatele echipei de la Bruxelles şi ofertei europene. 

Mai mult, semnalul este şi mai grav deoarece este vorba despre o fostă republică sovietică ce doreşte acum să reînnoade o poltică accelerată de apropierea de Moscova prin integrarea în noua formulă majoră de cooperare propusă de Vladimir Putin, Uniunea Euroasiatică, în dimensiunea sa primă, adică Uniunea vamală. Care deja devine un element de mare forţă deoarece grupează patru dintre piesele de bază ale fostei URSS: Rusia, Belarus, Kazahstan şi, de acum într-o perspectivă foarte apropiată, Ucraina. Lovitură foarte serioasă pentru prestigiul diplomaţiei europene, condusă de baroneasa Ashton, pentru Comisia Europeană şi mai ales pentru comisarul pentru Extindere, Stefan Fulle şi pentru Parlamentul European care a investit enorm de mult timp şi resurse în tema Parteneriatului Estic. O lovitură mult mai complicată decât pare la prima vedere. Prezenţa Ucrainei ar fi justificat pariul şi aşa riscant pe care îl făceau oficialii europeni propunând un nou grup de ţări pentru aderare, chiar în condiţiile viitorului incert al celorlalte ţări în poziţie de aşteptare, cele din grupul Balcanilor occidentali.

Dacă s-a terminat cu orice perspectivă europeană a Ucrainei, rămân cele două mici ţări, Georgia şi Moldova, pe cât de sărace şi oropsite de soartă, pe atât de entuziaste în faţa drumului european în care văd o garanţie de securitate economică şi socială, dar şi o anticameră pentru NATO, opţiune cu mult mai uşor de formulat în mod deschis şi fără teamă de reprersalii din momentul intrării oficiale în clubul european. Un club perfect entuziast atât timp cât mişcarea cuprindea şi Ucraina, foarte importantă piaţă potenţială de desfacere, posibilă platformă pentru delocalizarea în proximitate a industriei grele încă existente în vestul european şi punct de control esenţial pentru conductele energetice dinspre Rusia şi al locaţiilor viitoarelor centre nodale pentru reţelele de transport a energiei electrice. În condiţiile actuale, doar cu Moldova şi Georgia, mizele se reduc considerabil, ca şi interesul celor de la Bruxelles. Sigur, ceva mai rămâne fie numai din nevoia de respectare a standardelor de corectitudine politică, dar raportul costuri/beneficii se schimbă în mod vizibil.

Odată cu primirea Moldovei, Uniunea Europeană se va găsi în faţa unei premiere: va importa pentru prima oară în istoria sa un «conflict îngheţat », cel din Transnistria pe care va trebui să-l gereze ca aparţinând spaţiului intern şi nu, aşa cum s-a întâmplat până acum, din perspectiva rece şi îndepărtată a unui fenomen care privea exclusiv spaţiul post-sovietic. Plus, poate chiar în paralel, va trebui să rezolve şi o eventuală şi foarte probabilă cerere de autonomie (în primă fază) a regiunii Găgăuzia. 

În cazul Georgiei, iarăşi vorbim de un « conflict îngheţat «  cu un foarte ridicat potenţial exploziv, cel din Ossetia de Sud unde trupele ruseşti instalează baraje de sârmă ghimpată în proximitatea imediată a oleductului strategic Baku-Soupsa, trimiţând un mesaj clar autorităţilor georgiene şi celor occidentale, deja timorate acum după ce reţeaua de transport de gaze spre Europa din Ucraina devine posibil de controlat direct de către ruşi. În plus, eşecul din Georgia al revoluţiei portoclaii şi a lui Mihail Saakashvili a deschis o eră de incertitudini politice şi economice care favorizează o atitudine pro-rusă, chiar dacă politicienii locali declară încă ataşamentul lor ferm la ideea europeană.  

Context în care, evident, în condiţiile în care Rusia este câştigătorul clar al acestei runde de negocieri-ostilităţi, la Bruxelles au apărut analize care vorbesc despre intenţia rusească de a aglutina în Uniunea Eurasiatică, pe termen scurt, Armenia (strict dependentă de ajutorul militar rus în conflictul cu Azerbadjianul pe tema Nagorno-Karabach) şi câteva ţări din Asia Centrală dar şi, pe termen lung, conform spuselor unui teoretician al partidului prezidenţial Rusia Unită, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Vietnam, Cuba şi Mongolia.

Să sperăm că Uniunea Europeană va rămâne fidelă principiilor şi promisiunilor iniţiale. Îi este însă din ce în ce mai greu şi această brutală rupere a liniei frontului estic de către ruşi nu face decât să mai reducă pachetul de opţiuni şi, totodată, orizontul de speranţă. Întrebarea fundamentală este dacă, la Vilnius, europenii mai vor să continue războiul principial cu Rusia pe temele democraţiei şi extinderii, acceptând orice tip de pierderi economice colaterale extrem de semnificative sau vor decide o întârziere nedefinită a jocului spre calendele greceşti. Sub aparenţele diplomaţiei, se desfăşoară acum un război al ofertelor şi contra-ofertelor….şi să nu credeţi cumva că mizele reale ale proiectului, de o parte şi de alta, sunt Moldova, Georgia sau chiar Ucraina. 

Este vorba despre certificarea puterii de a muta graniţe de sistem la marginea Europei şi Asiei. Şi viitorul nostru se află undeva pe masa aceasta de joc, neauzind ca pe noi să ne întrebe cineva ceva sau/şi, în consecinţă, nefăcând strict nimic pentru a nu supăra pe cineva.  Poate mă înşel, dar aţi auzit cumva vreum onorabil politician român să vorbească despre aceste subiecte? Вы понимаете, что я говорю, darling?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite